Retailerul american de jocuri video GameStop a atras 1,13 miliarde de dolari în cea mai recentă rundă de finanțare, profitând în continuare de atractivitatea acțiunilor sale în rândul investitorilor prezenți pe rețelele de socializare, transmite Reuters.
Compania, ale cărei acțiuni au crescut cu peste 960% în acest an, a fost scânteia care a declanșat, în ianuarie, o luptă între investitorii de tip short sellers și investitorii mici care se organizează online, scrie News.ro.
Acțiunile GameStop rămân unele dintre cele mai puternice și vizibile ”acțiuni meme”, înregistrând și marți o creștere de aproape 9%.
Compania, la fel ca și alte acțiuni atractive pe rețelele de socializare, a vândut acțiuni noi în valoare de milioane de dolari pe baza unui interes considerat speculativ de către analiști.
Operatorul de cinematografe AMC Entertainment, o altă țintă a acestui tip de tranzacții pseculative, a finalizat două emisiuni de acțiuni în trei zile, la începutul acestei luni, în timp ce Torchlight Energy a a atras luni 250 de milioane de dolari.
GameStop a declarat că va utiliza încasările nete din ofertă, care se adaugă la 551 milioane dolari pe care le-a strâns la sfârșitul lunii aprilie, în scopuri corporative generale, precum și pentru investiții în inițiative de creștere. Compania încearcă să pivoteze către comerțul electronic și a angajat recent un fost oficial al Amazon, ca noul său director general, pentru a coordona tranziția.