Listarea Anthropic ar putea deveni una dintre cele mai mari oferte publice inițiale din istorie, iar bancherii și investitorii încearcă să-i stabilească valoarea pornind mai degrabă de la veniturile viitoare decât de la profitabilitatea actuală.
Investitorii se uită până în 2028 pentru a stabili valoarea companiei, informează News.ro.
Potrivit surselor Reuters, pentru evaluarea Anthropic sunt analizate raporturi între valoarea companiei și veniturile estimate. Folosirea veniturilor pentru evaluarea companiilor software cu creștere rapidă este obișnuită, însă utilizarea unor estimări pentru o perioadă aflată la doi ani distanță este mai puțin frecventă.
Motivul îl reprezintă ritmul foarte rapid de dezvoltare a Anthropic, dar și cheltuielile uriașe pentru procesoare grafice, infrastructură de calcul, antrenarea și operarea modelelor AI și recrutarea de specialiști.
Investitorii pariază că, pe măsură ce compania se extinde, veniturile vor crește mai repede decât costurile, ceea ce ar permite îmbunătățirea marjelor.
Anthropic avea venituri anualizate de aproximativ 9 miliarde de dolari la sfârșitul lui 2025, înainte ca acestea să depășească 47 de miliarde de dolari în mai. Pentru trimestrul al doilea din 2026, compania a estimat venituri de cel puțin 10,9 miliarde de dolari și primul său profit operațional trimestrial, de 559 de milioane de dolari.
O evaluare care ar putea ajunge la 2.000 de miliarde de dolari
Printre companiile folosite de Wall Street ca repere pentru evaluarea Anthropic se numără Palantir, Cloudflare și SpaceX, toate beneficiind de evaluări ridicate raportate la veniturile anticipate.
Palantir este evaluată la aproximativ 53 de ori veniturile estimate pentru acest an, iar SpaceX și Cloudflare la aproximativ 41,6 ori veniturile prognozate pentru 2026.
David Merkel, director la firma de investiții Aleph Investments, consideră că Anthropic ar putea chiar să obțină o evaluare de 2.000 de miliarde de dolari, dar pune sub semnul întrebării posibilitatea menținerii unei asemenea valori pe termen lung.
Miza pentru investitori este dacă investițiile masive făcute acum de Anthropic vor conduce la creșterea de productivitate și la marjele necesare pentru a justifica o evaluare de asemenea proporții.















