Utilizatorii care s-au vaccinat împotriva COVID-19 vor putea să le arate prietenilor și să-i încurajeze pe aceștia să facă același lucru prin intermediul pozei de profil și cu ajutorul unei noi facilități a rețelei sociale.
În timp ce numărul celor vaccinați crește de la o zi la alta, Facebook anunță un nou instrument prin care aceștia se pot folosi de poza propriului profil pentru a arăta că s-au vaccinat - nu ca o laudă, ci ca o încurajare pentru ceilalți.
Folosirea pozei de profil ca mijloc de transmitere a unui mesaj nu este o idee nouă. Cu ajutorul instrumentelor terțe, sau pe cont propriu, utilizatorii rețelei sociale s-au folosit și până acum de aceste imagini pentru a arăta că susțin o cauză, inclusiv politică.

De data aceasta, ideea vine chiar de la Facebook care a dezvoltat un instrument prin care utilizatorii pot aplica o ramă în jurul imaginii de profil, ramă pe care este inscripționat “m-am vaccinat împotriva COVID-19”.
Ca majoritatea noutăților lansate de Facebook și aceasta este disponibilă, la început, doar în Statele Unite, unde textul este generat în limbile engleză și spaniolă.

Concret, în acest caz, Facebook spune că lucrează împreună cu HHS ( U.S. Department of Health and Human Services) și CDC (Disease Control and Prevention).