Este posibil ca serviciile de ride-esharing și de car-sharing să urmeze modelul televiziunii prin cablu sau al deținerii unui telefon în locuință? Directorul general al diviziei Uber operațiunilor Uber din America Latină, George Gordon, consideră posibil acest lucru, având în vedere că a afirmat la un forum al oamenilor de afaceri din regiune că nu a mai deținut un automobil de aproape 10 ani, relatează MarketWatc citat de News.ro.
”Aceasta este una dintre schimbările pe care le aduce tehnologia”, a spus Gordon, potrivit unui tweet postat de unul dintre participanții la reuniune.
Și alte persoane au avut o opțiune similară. În jur de 9% dintre persoanele care au vândut un vehicul în ultimul an au decis să nu cumpere unul nou, preferând să folosească în schimb servicii ca Uber și Luft, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters și Ipsos în luna mai.
Robert Farrington, fondator al site-ului financiar The College Investor, este unul dintre acei oameni. Cînd a venit timpul să își înlocuiască mașina pe care o avea de 10 ani și care avea la bord 100.000 de kilometri, acesta a decis să vadă cum se poate descurca fără mașină. În schimb, a plănuit să folosească Uber sau Lyft pentru majoritatea drumurilor sale. Familia sa încă deține o altă mașină, dar el s-a deplasat în mare parte folosind serviciile de ride-sharing.
”Cumpărarea unei mașini ar fi costat mai multe mii de dolari, iar obținerea unui împrumut ar fi avut un cost lunar de cel puțin 300 de dolari, incluzând și asigurarea, așa că ride-sharingul părea să fie o opțiune bună. În cel mai rău caz, dacă ride-sharingul nu funcționa aș fi cumpărat o altă mașină oricum”, a spus Farrington.
Experimetnul său s-a dovedit un succes. Farrington a cheltuit doar 100-200 de dolari pe lună călătorind cu Uber și a constatat că disponibilitatea mașinilor este destul de bună, chiar dacă locuiește într-o suburbie.
Oameni ca Farrington reprezintă doar vârful icebergului persoanelor care se pot lipsi de mașina proprie. Potrivit unui studiu, până la 25% dintre șoferii americani actuali ar putea beneficia de renunțarea la vehiculele lor în favoarea serviciilor de ride-sharing.
Fără mașină, fără carnet
Dar nu este vorba doar despre faptul că oamenii optează să renunțe la mașinile personale, ci și despre faptul că mult mai mulți oameni optează să nu șofeze de la bun început. Între anii 1983-2014, procentajul oamenilor cu vârste de 16-44 de ani care dețineau carnet de conducere a scăzut de la 91,8% la 76,7%, potrivit unei cercetări realizate de Institutul de cercetări în domeniul transporturilor al Universității din Michigan.
Cercetările au arătat că marea majoritatea a persoanelor care utilizează servicii de ride-sharing nu și-au schimbat comportamentul în privința opțiunii de a avea sau nu o mașină.
Schimbarea este însă mai notabilă atunci când sunt luate în considerare servicii de car-sharing cum sunt cele oferite de Zipcar și car2go. Spre deosebire de Lyft și Uber, care permit utilizatorilor să comande o mașină sau să împartă folosirea unei mașini cu alte persoane, programele de car-sharing permit membrilor să rezerve o mașină pe care o conduc chiar ei. Utilizatorii plătesc de obicei un tarif pe oră, iar uneori tarifele sunt recurente.
O proporție de 43% dintre membrii Zipcar dețineau o mașină înainte de a se înscrie în program, dar numai 24% au continuat să o facă după înscriere, a constatat Zipcar în urma unui studiu.
În plus, cercetătorii Universității California au aflat că impactul Uber și Lyft asupra mediului este nesemnificativ, adică utilizatorii serviciilor lor înlocuiesc transportul public cu serviciile de ride-sharing în loc să înlocuiască vehiculele personale.
Asta înseamnă că este mai probabil ca numărul automobilelor de pe șosele mai degrabă să crească decât să scadă.
Un studiu al experților Universități California sugerează în schimb că fiecare vehicul folosit pentru car-sharing înlocuiește 9-13 vehicule personale.
Zipcar estimează că de la lansarea serviciului său pe piață au fost scoase din circulație peste 400.000 de vehicule.