Povestea ei este neobișnuită nu fiindcă o actriță ar fi avut un hobby științific, ci pentru că a participat la conceperea unei metode ingenioase de protejare a semnalelor împotriva bruiajului.
S-a născut în 1914, la Viena, cu numele Hedwig Eva Maria Kiesler. După începuturile în cinematografia europeană și o căsătorie dificilă cu industriașul Friedrich Mandl, a plecat din Europa, a ajuns la Hollywood și a semnat cu studioul MGM, devenind cunoscută prin filme precum „Algiers”, „Ziegfeld Girl” și „Samson and Delilah”.
Invenția creată în timpul războiului
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Lamarr era preocupată de vulnerabilitatea torpilelor ghidate prin radio, ale căror semnale puteau fi detectate și bruiate. Împreună cu compozitorul George Antheil, ea a conceput un sistem în care emițătorul și receptorul schimbau sincronizat frecvența, făcând comunicația mai greu de interceptat sau de blocat.
Cei doi au obținut în 1942 un brevet pentru sistemul lor de comunicații secrete. Ideea utiliza 88 de frecvențe, număr inspirat după clapele pianului, iar experiența lui Antheil cu instrumentele mecanice a contribuit la mecanismul de sincronizare. Din păcate, marina americană nu a folosit atunci invenția, iar brevetul a expirat înainte ca autorii să obțină beneficii financiare.
Legătura reală cu Wi-Fi și Bluetooth
Hedy Lamarr este numită uneori, într-o formulare prea simplificată, inventatoarea Wi-Fi sau Bluetooth. Ea nu a creat direct aceste standarde, apărute după multe decenii și prin contribuția a numeroase echipe ulterioare, însă principiul schimbării frecvențelor a constiuit o etapă importantă în dezvoltarea comunicațiilor cu spectru extins și a tehnologiilor wireless rezistente la interferențe.
Recunoașterea a venit târziu, în 1997, când Lamarr și Antheil au primit o distincție a Electronic Frontier Foundation, iar ea a fost inclusă postum în National Inventors Hall of Fame.
A murit în 2000, la 85 de ani, iar moștenirea sa obligă istoria tehnologiei să privească dincolo de titulaturile profesionale: uneori, o idee decisivă poate veni de la cineva pe care societatea a ales să-l observe doar pentru imagine.
