Cel puțin opt operatori americani de telecomunicații americani, piratați de către hackeri chinezi, acuză Casa Albă

Cel puțin opt operatori americani de telecomunicații americani, piratați de către hackeri chinezi, acuză Casa Albă
scris 5 dec 2024

Hackeri chinezi au piratat cel puțin opt furnizori americani de telecomunicații cu scopul de a spiona personalități politice americane de prim-plan în cadrul unei piraterii informatice care a afectat zeci de țări din întreaga lume, potrivit unor oficiali americani, acuză miercuri adjuncta consilierului Casei Albe în probleme de securitate națională Anne Neuberger, relatează CNN.

”La ora actuală noi nu credem că cineva a eliminat complet actorii chinezi din aceste rețele. Așadar există un risc de compromitere continuă a comunicațiilor”, a declarat presei Anne Neuberger.

Urmărește-ne și pe Google News
Microsoft se confruntă cu un proces de 1 miliard de lire sterline în Marea Britanie pentru că ar fi suprataxat clienții companiilor rivale de cloud CITEȘTE ȘI Microsoft se confruntă cu un proces de 1 miliard de lire sterline în Marea Britanie pentru că ar fi suprataxat clienții companiilor rivale de cloud

Acesta este cel mai grav bilanț făcut public de către administrația Biden cu privire la o campanie de piraterie informatică care a zguduit establishmentul securității naționale americane și care este pe cale să reprezinte o provocare la adresa viitoarei administrații Trump.

Neuberger a declarat că oficialii pe care-i citează nu cred că hackerii au accesat informații clasificate, scrie News.ro.

Ea face aceste declarații după ce oficiali de rang înalt din serviciile americane de informații i-au informat miercuri, într-un briefing secret, despre această campanie chineză de piratare informatică.

CNN a dezvăluit că presupuși hackeri chinezi au vizat comunicațiile telefonice ale unor personalități politice americane de rang înalt, ca de exemplu președintele ales Donald Trump și vicepreședintele său ales J.D. Vance, dar și membri de rang înalt ai administrației Biden.

China a dezmințit orice implicare.

Bitcoin a depășit pentru prima dată pragul de 100.000 de dolari CITEȘTE ȘI Bitcoin a depășit pentru prima dată pragul de 100.000 de dolari

Autoritățile americane încearcă să ajute principalii furnizori de telecomunicații să-i scoată din rețelele lor pe hackerii susținuți de Guvernul chinez, însă nu știu când vor reuși să facă acest lucru, declarau marți oficiali americani.

Operatorii de telecomunicații care au lucrat cel mai mult timp cu autoritățile federale sunt cei care au înaintat cel mai mult în îndepărtarea hackerilor, au anunțat reprezentanți ai poliției federale (FBI) și Agenției de Securitate Cibenetică și Securitate a Infrastructurilor (CISA).

CNN a dezvăluit că Verizon și AT&T se află operatori de telecomunicații mari atacați de hackerii chinezi.

FBI a început să ancheteze cu privire la activități de piraterie informatică chineze la sfârșitul acestei primăveri, a anunțat un oficial de rang înalt de la FBI în cea mai detaliată actualizare cu privire la această campanie de spionaj.

Hackerii au furat ”o cantitate mare” de date telefonice care arată unde, când și cu cine comunicau cei vizați, dar nu și conținutul apelurilor telefonice sau SMS-uri, a precizat acest reprezentant al FBI.

Hackerii au putut să intercepteze apeluri telefonice și SMS-uri ale unui ”număr limitat” de persoane din Guvernul american sau implicate în politică, a precizat el.

Ei au ”copiat anumite informații care făceau obiectul unor cereri ale forțelor de ordine americane în baza unor ordonanțe judiciare”, a mai precizat el.

Însă portalul din cadrul furnizorilor de telecomunicații care le permite forțelor de ordine să efectueze interceptări telefonice ordonate de către justiție nu a fost principala țintă a acestor hackeri, a subliniat acest oficial de rang înalt de la FBI.

viewscnt
Afla mai multe despre
telecomunicații
hackeri chinezi