Guvernul a actualizat, printr-o hotărâre, cadrul financiar și operațional pentru proiectul „VIZIUNE 2020”, asigurând continuarea investițiilor în modernizarea echipamentelor și infrastructurii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Măsura vizează consolidarea capacității României de a răspunde rapid și eficient la dezastre naturale și situații de criză majoră.
Proiectul este implementat de IGSU și urmărește dezvoltarea capacității operaționale a structurilor de intervenție prin dotarea acestora cu tehnică și echipamente moderne, precum și prin dezvoltarea infrastructurii necesare gestionării situațiilor de urgență.
Aprobat inițial prin Hotărârea Guvernului nr. 451/2020 și modificat prin HG nr. 722/2022, proiectul este derulat etapizat pentru finalizarea investițiilor și realizarea integrală a indicatorilor asumați, în conformitate cu OUG nr. 36/2023 privind închiderea programelor operaționale 2014–2020.
În acest context, etapa a II-a a proiectului este finanțată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027 (Prioritatea 3, Obiectivul specific 2.4), în cadrul apelului dedicat proiectelor etapizate de tip D2 – „Îmbunătățirea sistemului de răspuns la risc”.
Pentru implementarea acestei etape, IGSU a încheiat, la 11 octombrie 2024, contractul de finanțare nr. 114/2024 cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Valoarea totală a etapei a II-a este de 572,783 milioane de lei, structurată astfel:
• 486,865 milioane de lei: finanțare externă nerambursabilă;
• 85,918 milioane de lei: cofinanțare de la bugetul de stat.
Prin continuarea proiectului se urmărește remedierea deficiențelor generate de uzura tehnicii de intervenție, asigurarea necesarului de echipamente pentru structurile operative și dezvoltarea infrastructurii de gestiune a situațiilor de urgență.
Investițiile sunt structurate pe trei piloni strategici:
• Pilonul I – Terestru: achiziția de mijloace tehnice și echipamente pentru înlocuirea celor uzate și acoperirea deficitului existent;
• Pilonul III – Maritim: achiziția a trei ambarcațiuni multifuncționale / șalupe multirol;
• Pilonul IV – Comandă și control: dezvoltarea unei clădiri care va fi adaptată necesităților pentru crearea Centrului Național de Răspuns la
Dezastre (CNRD).
Prin finalizarea celor două etape ale proiectului „VIZIUNE 2020”, România își consolidează capacitatea de prevenire, pregătire și răspuns în situații de urgență, contribuind direct la protecția populației și a infrastructurilor esențiale.
















