Tranzacțiile cu acțiuni Fondul Proprietatea au dominat piața de la BVB

Tranzacțiile cu acțiuni Fondul Proprietatea au dominat piața de la BVB

Sursa foto: Merkushev | Dreamstime.com

scris 30 aug 2023

Indicele BET are o nouă sesiune pozitivă, însă cel mai lichid titlu, cel al FP, a avut o închidere „roșie”.

Ziua de tranzacționare a fost mixtă pe cele 2 maluri ale Atlanticului, cu tendință pozitivă la New York Stock Exchange și deprecieri pentru indicii principali de la Londra, Paris și Frankfurt. Bursa de Valori București a avut ceva din această nehotărâre, primele 4 cele mai lichide acțiuni având închideri divergente.

Urmărește-ne și pe Google News

Totuși, din punctul de vedere al indicelui reprezentativ BET, acesta a câștigat 0,43%, până la nivelul de 13.257,60 de puncte, fiind înscris pe o traiectorie de atacare a maximelor din ianuarie 2022.

Tranzacțiile cu acțiuni Fondul Proprietatea au dominat piața de la BVB

La acest avans un rol important nl-au avut emitenții de pe segmentul gazelor naturale:  +0,92%, până la prețul de 0,5490 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au cumulat transferuri de 3,21 milioane lei, +0,63%, până la prețul de 40,05 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), ce au întrunit o activitate de 2,24 milioane lei, și +2,03%, până la prețul de 17,12 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN), ce au însumat schimburi de 1,52 milioane lei.

Deși raportează la S1 afaceri duble, Bittnet Systems își adâncește pierderile CITEȘTE ȘI Deși raportează la S1 afaceri duble, Bittnet Systems își adâncește pierderile

Tot pe segmentul de energie energie, al cărui indice BET-NG a urcat cu 0,70%, titlurile Hidroelectrica (H2O) au crescut cu 0,80%, până la prețul de 113.40 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 12,97 milioane lei, și titlurile Electrica (EL) au avut o apreciere de 1,75%, până la prețul de 9,32 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,77 milioane lei.

Vedeta zilei a fost acțiunea Fondul Proprietatea (FP), care a adunat transferuri de 29,69 milioane lei, reprezentând 43,37% din rulajul de 68,45 milioane lei (13,85 milioane euro).

Cotația a coborât cu 0,41%, până la prețul de 1,9440 lei/acțiune, ceea ce a antrenat și un declin de 0,33% a indicelui financiar BET-FI care a închis la nivelul de 49.166,05 de puncte. Interesul pentru acest emitent este catalizat de distribuția printr-un dividend special a cash-ului obținut din vânzarea participației de 19,94% din acțiunile Hidroelectrica și perspectiva diminuării poziției în cadrul indicelui BET, ceea ce cere ajustări ale pozițiilor instituționalilor.

CONFIRMARE Biofarm vinde imobilul deținut în centrul Capitalei, lângă spitalul Grigore Alexandrescu, pentru 5 milioane de euro, cât 5% din activele totale CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Biofarm vinde imobilul deținut în centrul Capitalei, lângă spitalul Grigore Alexandrescu, pentru 5 milioane de euro, cât 5% din activele totale

Pe a 3-a activitate a zilei, de 3,99 milioane lei, titlurile Transport Trade Services (TTS) s-au corectat cu 1,02%, până la prețul de 19,45 lei/acțiune. Compania și-a majorat de 2,5 ori profitul net semestrial, la 155,07 milioane lei, de la 61,16 milioane lei în perioada similară a anuluitrecut în contextul unui salt de 58,48% a tranzitului cerealelor, dinamică care se datorează preluării producției din Ucraina.

Tot pe o tendință de retragere, -0,76%, până la prețul de 45,60 lei/acțiune, s-au aflat titlurile Nuclearelectrica (SNN), care au adunat volume echivalente cu 1,60 milioane lei.

Fenomenul criptomonedelor – un cult asociat unui instrument financiar, netransparent și care nu protejează de inflație, spune Taleb, autorul best-seller-ului “Lebăda neagră” CITEȘTE ȘI Fenomenul criptomonedelor – un cult asociat unui instrument financiar, netransparent și care nu protejează de inflație, spune Taleb, autorul best-seller-ului “Lebăda neagră”

Titlurile care erau cele mai lichide până la listarea Hidroelectrica, cele ale Băncii Transilvania (TLV), au avansat cu 0,10%, pe tranzacții de 3,38 milioane lei, la respectivul nivel de cotare, capitalizarea bursieră a instituției de credit ridicându-se la 16,47 miliarde lei (3,33 miliarde euro).

În rest, reperul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit de 3 simboluri, toate cu aprecieri apropiate de media pieței: +0,42%, până la prețul de 19,00 lei/acțiune, pentru titlurile MedLife (M). +0,45%, până la prețul de 0,9000 lei/acțiune, pentru titlurile Aquila Part Prod Com (AQ), și +0,57%, până la prețul de 35,50 lei/acțiune, pentru titlurile Digi Communications (DIGI).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
tts
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica