Îngrijorările de pe burse au afectat și cotațiile petrolului.
VEZI AICI ȘI Toate bursele majore și aproape toate sectoarele - în roșu, temeri de recesiune
Prețul sortimentului Brent, referință internațională, a scăzut cu 1,1%, până la 75,91 dolari pe baril, cel mai redus nivel de după luna ianuarie, arată Hotnews.
CITEȘTE ȘI GRAFIC Inedit: Acțiunile One United Properties – pe primul loc în topul tranzacțiilorScădere majoră pe bursele asiatice, în siajul corecției de pe piața americană. Companiile japoneze înregistrează o reducere cu -7% a cotațiilor acțiunilor, iar valul de corecții este de așteptat să lovească și bursele europene.
Acțiunile japoneze s-au prăbușit luni, cu un -7,3% al indicelui Topix, în timp ce Nikkei 225, care reflectă o medie a celor mai performante companii japoneze, a înregistrat o scădere de -5,9%. Piețele din Coreea de Sud, Australia și Taiwan înregistrează și ele, luni dimineața, corecții cuprinse între -3% și -6%, arată Biziday.
Deși în cazul Japoniei vânzarea masivă de acțiuni este pusă în legătură și cu aprecierea yenului (cu +9%, de la începutul anului), toate aceste corecții au legătură cu datele economiei americane, anunțate vineri, care sugerează că amânarea scăderii dobânzilor de către Fed riscă readucerea recesiunii în SUA.
Financial Times arată că vânzarea masivă de acțiuni (sell-off) este probabil să continue în Europa și în SUA.
Rezervele federale americane (Fed) au decis săptămâna trecută să mențină dobânda de referință, dar vineri datele din economie au arătat o încetinire a creării de noi locuri de muncă ce sugerează că economia americană riscă o stagnare sau chiar o recesiune. Acest lucru a provocat o corecție puternică pe piețele americane, singurele care mai erau deschise vineri seara. Indicele Nasdaq Composite, care cuprinde cele mai importante companii tehnologice, a încheiat săptămâna la -3,4%, iar sâmbătă Warren Buffett a dezvăluit că și-a vândut deja jumătate din participația la Apple.