Premier Energy debutează cu zgomot la bursă, ca o companie cu o capitalizare de peste 500 milioane euro. Acționarii majoritari din Cehia descoperă un activ prețios al României: micul investitor

Premier Energy debutează cu zgomot la bursă, ca o companie cu o capitalizare de peste 500 milioane euro. Acționarii majoritari din Cehia descoperă un activ prețios al României: micul investitor

José Martin Garza, director general Premier Energy. Sursa foto; BVB

scris 28 mai 2024

În primele ore de tranzacționare, titlurile furnizorului de electricitate Premier Energy au adunat tranzacții de peste 40 milioane lei, pe fondul unei aprecieri a cotației. Fondatorii companiei văd viitorul României ca lider pe piața de energie în regiune.

Caracterizată drept o companie „tăcută” de directorul său general José Martin Garza, Premier Energy (PE) debutează cu zgomot la Bursa de Valori București, unde, la jumătatea orarului de tranzacționare, eclipsează ceilalți emitenți din punctul de vedere al volumelor, conform analizei Profit.ro. Cotația a urcat cu 8,46% față de prețul de 19,50 lei/acțiune al ofertei publice de listare, până la prețul de 21,15 lei/acțiune, nivel la care capitalizarea de piață a companiei se ridică la 2,64 miliarde lei (531,31 milioane euro).

Urmărește-ne și pe Google News

„Este o nouă realizare pentru sectorul energetic din România, pentru Bursa de Valori București”, a descris evenimentul corporativ Radu Hanga, președinte al Consiliului BVB, adăugând că oferta de 695,07 milioane lei (139,69 milioane euro) este în Top 5 al exercițiilor de piață al companiilor private de la cota BVB.

Life is Hard raportează o prăbușire a profitului net la T1. Tăiere drastică a datoriilor comerciale CITEȘTE ȘI Life is Hard raportează o prăbușire a profitului net la T1. Tăiere drastică a datoriilor comerciale

Ovidiu Petru, director general al Direcției Generale Sector Instrumente Financiare în cadrul reglementatorul pieței ASF, punctează că Premier Energy este al 2-lea emitent nerezident care accesează bursa românească după listarea la începutul anului 2018 a companiei Purcari Wineries (WINE).

Șeful board-ului, Jose Martin Garza, spune că opțiunea a fost de la început, listarea doar la Bursa de Valori București, deși oferte au existat și pentru alte destinații. Motivul este potențialul României, țară descoperită de fondatori după o vizită de acum 11 ani în care prospectau o investiție într-o afacere de infrastructură de gaze naturale.

„Dacă business-ul în sine nu era atractiv, România, ca țară, era și este extrem de atractivă. România – am realizat foarte repede – are un potențial mare, are resurse naturale, are moștenirea unei mari baze industriale și, ceea ce este mult mai important, are profesioniști foarte talentați”, a afirmat Garza. „Din acel punct de vedere, am decis să ne luăm riscul și să investim, iar după 11 ani teza noastră de investiție s-a dovedit corectă. România va sfârși prin a fi lider în regiune.”

Decizie în instanță - Impact Developer & Contractor primește 10 milioane lei despăgubiri de la Municipiul Cluj-Napoca CITEȘTE ȘI Decizie în instanță - Impact Developer & Contractor primește 10 milioane lei despăgubiri de la Municipiul Cluj-Napoca

Deși listarea a fost la BVB, aceasta nu înseamnă că vânzătorul – care are ca acționar principal, cu o participație de 71,25%, un vehicul financiar al Emma Capital, unul din cei mai mari jucători din regiune, fondat de omul de afaceri ceh Jiří Šmejc – nu a atras și investitori străini. Petr Stohr, CFO la Premier Energy, menționează fonduri de investiții din regiune, inclusiv din zona fondurilor de pensii.

Cel mai mare investitor instituțional este, însă, din România. NN Pensii a notificat piața că a dobândit în oferta publică un număr de 7,40 milioane acțiuni (echivalentul a 5,92% din totalul titlurilor), plătind suma de 144,30 milioane lei (29,00 milioane euro).

Participare în forță a investitorilor persoane fizice

Dincolo de participarea a 26 de investitori instituționali, pentru emitenți, lecția principală a fost alta: „Să nu subestimăm micul investitor român.” La procesarea tranzacției, se vede că pentru un număr de peste 14.500 de ordine investitorilor de retail le-au fost alocate acțiuni cu o valoare agregată de 118,61 milioane lei (23,83 milioane euro), cele mai multe achiziționate la prețul cu discount de 18,53 lei/acțiune.

„Micul investitor român – care cred că a fost neglijat sau trecut cu vederea sau poate subestimat – a fost capabil ca în 3 zile să vină cu aproape 200 milioane de euro pentru o companie mică, fără publicitate, tăcută, numită Premier Energy”, spune șeful board-ului Premier Energy. „Micul investitor român reprezintă un activ uriaș, semnificativ pentru țară, și sperăm că vor fi și alte companii care vor urma și vor adjudeca avantajul pe care România îl are.”

Fort ajunge la cota bursei ca o companie cu capitalizare de 10 milioane euro. Planuri de expansiune în Marea Britanie, Olanda și Asia de Sud-Est CITEȘTE ȘI Fort ajunge la cota bursei ca o companie cu capitalizare de 10 milioane euro. Planuri de expansiune în Marea Britanie, Olanda și Asia de Sud-Est

Este mesajul înțeles și de conducerea BVB. „Mă bucură foarte tare cum a arătat IPO-ul și m-a bucurat foarte tare apetitul din zona de retail”, spune Adrian Tănase, directorul general al Bursei. „Este un semnal foarte important care ni se transmite, pe care l-am văzut și în cadrul Hidroelectrica, și anume că avem perspectivele ca populația din România să participe din ce în ce mai intens în piața de capital.”

Acesta așteaptă momentele în care acțiunile Premier Energy vor fi introduse atât în indicele BET, cât și în indicii de piețe de frontieră ai agenției de evaluare financiară MSCI și ai celor de piețe emergente ai FTSE Russell.

Obligațiunile Bittnet intră pe bursă la un preț superior celui din oferta publică. Strategia pe anii 2024-2027 a Grupului vizează o majorare semnificativă a ratelor de profitabilitate CITEȘTE ȘI Obligațiunile Bittnet intră pe bursă la un preț superior celui din oferta publică. Strategia pe anii 2024-2027 a Grupului vizează o majorare semnificativă a ratelor de profitabilitate

Premier Energy ajunge la o valoare de piață care o face să reprezinte 1% din capitalizarea totală și 1,52% din capitalizarea companiilor de energie listate în România. Acestea reprezintă nu mai puțin de 66% din capitalizarea totală. „Acest procent ne arată cât de bine este reprezentat sectorul energetic la bursă și ne arată cât de mult avem de lucru pentru a crește reprezentarea celorlalte sectoare din economia românească la bursă”, spune președintele BVB Hanga.

La debut, acțiunile cu simbolul PE au oscilat între un minim de 20,50 lei/acțiune și un maxim de 21,35 lei/acțiune, reprezentând un ecart de 4,14%, în condițiile unui rulaj de 41,30 milioane lei. Investitorii nu au o misiune ușoară atunci când cotează la noul emitent. Bogdan Câmpianu, Managing Director la WOOD & Company, intermediarul din Cehia al operațiunii de listare, spune că Premier energy aduce pe bursă o poveste solidă, dar care nu este și o poveste simplă. Societatea are distribuție și furnizare în 2 state, are și compnentă de producție de electricitate, astfel încât este nevoie de un efort suplimentar din partea investitorilor să o înțeleagă și cu atât mai mult să o evalueze corect.

Compania ajunge într-o piață de capital în care valoarea medie zilnică de tranzacționare a ultimilor ani a fost sub reperul de 10 milioane euro. „Ne uităm la lichiditatea pieței. Trebuie să scădem semnificativ riscul de lichiditate la care sunt expuși emitenții noștri. Trebuie să avem o piață lichidă, eficientă, care să aducă o evaluare cât mai apropiată de cea reală. Muncim cu toții intens, toată comunitatea, la aceste lucruri, Bursa de Valori, împreună cu autoritățile, bineînțeles, și cu toți stakeholderii, cu brokerii, cu emitenții”, spune Tănase de la BVB. „Avem o platformă de comunicare deschisă și sperăm să comunicăm din ce în ce mai extins acum pentru a identifica direcțiile corecte pentru toată lumea.”

viewscnt
Afla mai multe despre
premier energy
bursa
bvb
adrian tanase
radu hanga
wood & company