Indicii principali de la BVB au urcat marți cu aproximativ un procent, fiind favorizați de aprecierea cu peste 4% a titlurilor OMV Petrom într-o zi în care prețul internațional al țițeiului a atins un nou maxim al acestui an. Analistul financiar Claudiu Cazacu spune că bursele ar putea ataca pe termen scurt maximele susținute de evoluția din piața petrolului, dar este circumspect cât de sustenabile sunt asemenea mișcări.
Bursele din lume au un nou carburant: petrolul. Avansul consistent al prețului țițeiului alimentează optimismul din piețe, după ce stresul de pe segmentul energetic și perspectiva unui val de neplată la scandețele obligațiunilor corporative emise de companiile petroliere a fost cel care a precipitat valul de vânzări de la începutul anului. „Sentimentul este că vremurile grele au fost depășite”, a declarat pentru Profit.ro Claudiu Cazacu, Chief Strategist la furnizorul de servicii de tranzacționare forex XTB România, adăugând că nu este și părerea sa despre acest context al pieței.
Cotația țițeiului Brent a urcat la un nou maxim al acestui an, în zona de 51,30 dolari/baril, context în care indicii de la Paris și Frankfurt au avut aprecieri de peste un procent. Este un impact care s-a resimțit și în piața românească, unde titlurile OMV petrom (SNP) au avansat cu 4,12%, până la prețul de 0,253 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,38 milioane lei. De altfel, în ansamblu, indicele energetic BET-NG a câștigat 1,64%, cea mai bună performanță dintre indicii de la BVB.
Pe primul loc în topul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 3,25 milioane lei, s-au situat tot titlurile unei companii energetice, Romgaz Mediaș (SNG), care au urcat cu 1,44%, până la prețul de 24,65 lei pe unitate. „Acțiunea Romgaz își revine după ce era supravândută sub 22 lei/acțiune; a fost o corecție mult prea adâncă”, spune Cazacu. Încă după aprecierea de astăzi, randamentul net al dividendului brut de 2,7 lei/acțiune este încă de 10,41%. „Dividendul acela e foarte atractiv”, zice analistul de la XTB. În piața deal, pe acest emitent s-au mai realizat tranzacții speciale în valoare de 2,46 milioane lei.
Rulajul pieței de acțiuni a fost de 21,45 milioane lei (4,76 milioane euro), în mediana perioadei. Pe piața certificatelor s-au realizat schimburi de 1,39 milioane lei, în timp ce noul segment al warrant-urile unde Raiffeisen Centrobank și Raiffeisen România au adus astăzi 30 de instrumente financiare a spart gheața cu transferuri de aproape 22.000 de lei.
Suma nu este mare însă, Cazacu vede o dinamică bună pentru acest segment de piață. Acesta răspunde cererii existente în piața românească pentru instrumente care să ofere volatilitate ridicată și atractivitate pentru speculatori, ceea ce acțiunile nu satisfac. Piața warrant-urilor va fi interesantă pe termen lung, doar că produsele având un grad mai ridicat de complexitate necesită timp din partea juncătorilor de la BVB pentru a se depinde cu ele, mai spune interlocutorul nostru.
Indicele BET, al titlurilor blue-chip a urcat astăzi cu 1,03%, până la valoarea de 6.628,49 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a câștigat 0,92%. Al doilea cel mai tranzacționat emitent a fost Transgaz Mediaș (TGN) cu transferuri de 2,13 milioane lei în piața reglementată și cu schimburi în piața deal de o valoare încă și mai ridicată, respectiv 2,38 milioane lei. Cotația de închidere este de 291,00 lei/acțiune, cu 0,34% peste referința de luni.
Viața e prea bună la Banca Transilvania, Bittnet Systems și Life is Hard
Titlurile Banca Transilvania (TLV) au crescut cu 0,46%, până la prețul de 2,20 lei/acțiune, pe transferuri de 2,40 milioane lei. Este o evoluție – marcată de combinația dintre cote înalte și abordări pea emoționale - care îl pune în gardă pe Cazacu față de potențialul acestui titlu. După ce a crescut anticipativ înainte de dividend până la un maxim de 2,825 lei/acțiune și nu s-a corectat integral după data de înregistrare, ulterior avansul a fost de aproape 15%. Este ce s-a întâmplat și după majorările de capital cu acțiuni gratuite de la societățile Bittnet Systems (BNET) și Life is Hard (LIH) de pe piața AeRO. „Un pic intens valul de entuziasm în această piață. Aș fi mai prudent decât o sugerează cotațiile”, cometează analistul de la XTB.
CITEȘTE ȘI 2016 - An Nou Chinezesc pentru piețele financiareÎn ansamblu, el vede, totuși, spațiu de optimism la BVB pentru următoarele 3-5 săptămâni. Acesta ar putea fi susținut din exterior, unde indicele S&P500 al Bursei de la New York este la doar 1% față de maximul istoric și ar putea forța valori încă și mai ridicate. Dacă acest lucru va fi izbutit, aceasta ar fi oarecum în pofida datelor fundamentale, spune Cazacu. El ne arată și reversul medaliei: „Dacă nu depășim maximele, există riscul unor ajustări destul de severe. Piețele rareori se mențin la asemenea altitudine.”
Scenariul său de bază (55% șanse de materializare) este o ratare a realizării noi maxime sau un spike fals peste vârful din mai 2015. 45% sunt șanse să mergem cu 5-10% peste maxime înainte de întoarcere, însă pentru aceasta perspectiva unei amânări a ridicării ratei de dobândă pe dolar nu este suficientă.
Investitorii în prezent optimiști mizează pe faptul că avansul din piața petrolului și pe cel al unor metale industriale precum nichelul sau zincul este susținut de revenire a economiei Chinei. Cazacu nu este de acord cu această viziune. „Ce este mai rău, probabil, nu s-a întâmplat încă în China și aici nu mă refer numai la bursă, ci și la economia reală”, ne-a declarat repreezentantul XTB adăugând că petrolul, al cărui preț s-a dublat față de minimele din ianuarie, este mai aproape de finalul trendului pozitiv și nicidecum într-o validare a sa pe un termen mai lung.