Activitatea de tranzacționare de la BVB este foarte slabă, susținută de titlurile companiilor cu capitalizare mare.
Debutul de săptămână a fost marcat pe piețele financiare internaționale de ușoare corecții ale principalilor indici de acțiuni, însă, în mare, „taurii” au reușit să apere nivelurile câștigate vinerea trecută. Indicele S&P500 s-a menținut peste reperul de 4.100 de puncte.
Acesta este contextul în care și la BVB am consemnat o ședință „verde”, în care piața a captat o oparte a aprecierilor pe care nu le-a prins la închiderea precedentă. Nu înseamnă, însă, că piața a decolat. Ordinele de cumpărare care să susțină aprecierile sunt incerte. „Lichiditatea este foarte scăzută. Poate să o ia piața în orice moment în orice direcție – și în sus și în jos – pe lichiditatea aceasta”, a declarat pentru Profit.ro Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare la SSIF Goldring din Târgu Mureș.
CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Pensionarii energeticieni pierd cota de curent electric gratuitÎntr-adevăr, rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 34,41 milioane lei (6,98 milioane euro), inclusiv prin aportul unor transferuri speciale din piața deal în valoare de 3,86 milioane lei cu acțiuni Banca Transilvania (TLV). „Lumea e în vacanță, perioadă de concedii...”, spune Mesaroș, care își amintește că anul trecut au fost și sesiuni chiar mai slabe. El așteaptă cu interes reacția începând cu septembrie a investitorilor care se vor întoarce din concedii și abia în contextul de toamnă vor resimți inflația reală.
Dinamica pieței a fost puternic influențată de aprecierile acțiunilor bancare. Astfel, titlurile Băncii Transilvania au urcat cu 2,79%, până la prețul de 2,0250 lei/acțiune, pe tranzacții de 6,05 milioane lei, iar titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au câștigat 2,32%, până la prețul de 13,22 lei/acțiune, pe volume de 1,28 milioane lei. „BRD e foarte jos față de maximul din acest an”, punctează Mesaroș de la Goldring.
Sunt mișcările care au tras în sus piața în ansamblul ei. Indicele compozit BET-XT a avansat cu 0,32% și indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,55%, până la nivelul de 12.528,55 puncte, unde se află peste media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200), cea care definește trendul, ceea ce sub aspect tehnic are conotații pozitive pentru indice.
Prin contrast, indicii sectoriali au avut o zi „roșie”: -1,00%, până la nivelul de 49.588,85 puncte pentru indicele financiar BET-FI și -0,02% pentru indicele energetic BET-NG. Din structura acestuia, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au corectat cu 0,19%, până la prețul de 0,5290 lei/acțiune, pe cele mai mari schimburi ale zilei, de 8,78 milioane lei. Mesaroș subliniază că raportarea la 6 luni, cu un profit net de 5 ori mai mare decât cel obținut la S1 2021, este în măsură să susțină cotația: „Bănuiesc acum că și pentru restul anului rezultatele vor fi la fel de bune sau aproape la fel de bune.” El nu întrevede un risc de reglementare prin care statul să intervină cu o suprataxă asupra profitului. „Având acționar majoritar OMV, este destul de greu să vină peste ei în momentul de față”, spune brokerul.
Celălalt producător de gaze naturale, Romgaz Mediaș (SNG), a pierdut 0,42% la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizând la prețul de 47,70 lei/acțiune o ședință în care au întrunit o activitate de 1,04 milioane lei. Emitentul a finalizat tranzacția cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră.
Pe transferuri de 7,51 milioane lei, titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au retras cu 0,61%, până la prețul de 1,9700 lei/acțiune.