Operațiuni de piață ale unor companii listate în anul 2021 ridică rulajul de la BVB peste pragul de 100 milioane lei. Pe piața reglementată s-au înregistrat și tranzacții inedite cu acțiuni RELE

Operațiuni de piață ale unor companii listate în anul 2021 ridică rulajul de la BVB peste pragul de 100 milioane lei. Pe piața reglementată s-au înregistrat și tranzacții inedite cu acțiuni RELE

Sursa foto: BVB

scris 10 iul 2024

În condițiile procesării unei majorări de capital la AROBS Transilvania și ale unui plasament privat la DN Agrar, bursa românească a ajuns la volume mai mult decât duble decât cele existente în piața reglementată.

Investitorii din piețele financiare internaționale s-au raliat și au împins marile burse pe o tendință de apreciere. În SUA, indicele de tehnologie Nasdaq100 atinge noi maxime istorice peste nivelul de 20.600 de puncte, în timp ce indicele DAX40 din Germania a revenit peste nivelul de 18.400 de puncte.

Urmărește-ne și pe Google News

Este tabloul în care și Bursa de Valori București a revenit pe creștere. Indicele compozit BET-XT a avansat cu 0,50% și indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,54%, până la nivelul de 18.432,82 de puncte, unde este marginal sub valoarea record atinsă cu câteva zile înainte.

Operațiuni de piață ale unor companii listate în anul 2021 ridică rulajul de la BVB peste pragul de 100 milioane lei. Pe piața reglementată s-au înregistrat și tranzacții inedite cu acțiuni RELE

La acest impuls cea mai mare contribuție au avut-o titlurile OMV Petrom (SNP), care au crescut cu 1,18%, până la prețul de 0,7700 lei/acțiune, pe transferuri de 9,30 milioane lei, și titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au avut un salt de 2,05%, până la prețul de 0,3980 lei/acțiune, pe schimburi de 4,50 milioane lei și a contribuit la aprecierea cu 0,62% a indicelui financiar BET-FI, care a închis la nivelul de 59.077,31 de puncte.

 „Hidroelectrica Norvegiei” își ajustează planurile de construcție a centralelor eoliene și solare CITEȘTE ȘI „Hidroelectrica Norvegiei” își ajustează planurile de construcție a centralelor eoliene și solare

Povestea zilei nu s-a consumat, însă, în piața reglementată. Sistemul Bursei a procesat operațiunea de majorare de capital în valoare de 46,36 milioane lei derulată de compania de IT derulată de AROBS Transilvania (AROBS), dar și plasamentul privat în valoare de 14,55 milioane lei, prin care familia oladneză de Boer și-a redus participația la 67,99% din titluri. Aceste 2 tranzacții realizate pe companii listate în anul 2021 au reprezentat mai mult de jumătate din rulajul de 111,65 milioane lei (22,45 milioane euro) al pieței de acțiuni.

Pe segmentul regular, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au câștigat 0,31%, până la prețul de 32,55 lei/acțiune, pe o activitate de 8,05 milioane lei, și titlurile Hidroelectrica (H2O) au urcat cu 0,39%, până la prețul de 127,90 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 6,48 milioane lei. La același capitol energetic, al cărui indice sectorial BET-NG s-a apreciat cu 0,64%, titlurile Romgaz (SNG) au crescut cu 1,03%, până la prețul de 5,8600 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,73 milioane lei.

ANAF vine din nou la BVB cu vânzări de acțiuni, pentru a executa silit datornicii. De data asta, doar cu participații mari CITEȘTE ȘI ANAF vine din nou la BVB cu vânzări de acțiuni, pentru a executa silit datornicii. De data asta, doar cu participații mari

Propulsate recent în zona maximelor istorice, titlurile companiei Sphera Franchise Group (SFG), ce operează lanțurile de alimentație KFC, Taco Bell și Pizza Hut, au închis la prețul de 39,00 lei/acțiune, cu 1,56% peste referință, într-o sesiune în care a adunat un rulaj de 5,16 milioane lei, mult peste media obișnuită a acestui emitent.

Tot o prezență inedită în topul lichidității au fost titlurile companiei Relee Mediaș (RELE), care în piața AeRO au însumat schimburi de 2,06 milioane lei. Cotația a avut un salt de 9,24%, până la prețul de 26,00 lei/acțiune. În rest, reperul unor transferuri de 1 milion de lei a mai fost depășit de 3 simboluri, acestea având închideri diferite din punctul de vedere al direcției și amplitudinii mișcării: +0,11%, până la prețul de 0,8730 lei/acțiune, pentru titlurile One United Properties (ONE), +1,81%, până la prețul de 0,5620 lei/acțiune, pentru titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) și -0,13%, până la prețul de 15,76 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
hidroelectrica
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica