JT Grup Oil a debutat la bursă după o ofertă care a atras peste 2.000 de investitori

JT Grup Oil a debutat la bursă după o ofertă care a atras peste 2.000 de investitori

Vasile Naș și Bogdan Aldea ținând certificatul de înmatriculare a acțiunilor JT Grup Oil.

scris 6 aug 2024

Compania JT Grup Oil din Constanța a debutat la BVB. Povestea de creștere este legată de noul terminal, care ar urma să devină operațional la începutul anului viitor.

Acțiunile JT Grup Oil (JTG) se listează astăzi pe piața AeRO a Bursei de Valori București, după o ofertă publică închisă la jumătatea lunii iunie și în care compania a atras suma de 19,91 milioane lei de la investitori. Banii fost deja utilizați pentru achiziția unui stoc de carburanți înainte de majorarea accizei și care urmează să fie vândut, mutare ce se regăsește deja în valoare adăugată pentru companie.

Urmărește-ne și pe Google News

În cadrul operațiunii de piață au fost vândute doar 3,63 milioane titluri, din cele 10,00 milioane de acțiuni puse în vânzare, însă conducerea companiei este mulțumită. „Am fost plăcut surprins”, spune despre participare Jean-Paul Tucan, cel care deținea înainte de majorarea de capital 90% din titluri, răspunzând la o întrebare a Profit.ro. „Nu ne așteptam la așa mulți investitori.”

CONFIRMARE Ajuns într-un impas cu privire la soluția tehnologică, proiectul Contrapărții Centrale are nevoie de o actualizare și merge în AGA de la BVB CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Ajuns într-un impas cu privire la soluția tehnologică, proiectul Contrapărții Centrale are nevoie de o actualizare și merge în AGA de la BVB

Vasile Naș, din partea intermediarului Interdealer Capital Invest, afirmă că dacă unul din obiectivele privind atragerea de finanțare de 54 milioane lei a fost doar parțial atins, în schimb ținta pentru un număr de 1.000 de investitori a fost mult depășită. Numărul mai mult decât dublu ar urma să garanteze o lichiditate sporită acțiunilor cu simbolul JTG.

„Faptul că a fost subscrisă doar parțial este și un mod de educare a emitentului”, spune Naș, care completează că profilul investitorilor este cel al unor persoane care vizează un orizont de timp mediu și lung. „Așteptările le vor fi răsplătite.” Același mesaj de optimism vine și de la majoritarul Tucan: „Investitorii care și-au dat încrederea și au investit alături de noi cred că au fost extrem de inteligenți și și-au asumat un risc foarte mic.”

Șantierul Naval Orșova obține al doilea contract din această vară de la clientul său constant din Olanda CITEȘTE ȘI Șantierul Naval Orșova obține al doilea contract din această vară de la clientul său constant din Olanda

Planul de business prevede ca în anul 2026 compania să ajungă la o cifră de afaceri de 1,23 miliarde lei și un profit net de 52,09 milioane lei, privit cu oarecare pruidență în piață din discuțiile pe care Profit.ro le-a avut cu investitori. Președintele board-ului, Bogdan Aldea, acționar semnificativ în companie, este tranșant: „Cred că o să fie și mai mult.”

Proiecțiile de creștere sunt legate de noul terminal petrolier cu o capacitate de 31.500 de tone care ar urma să fie integral operațional în ianuarie-februarie 2025. Din 8 rezervoare, 2 sunt finalizate, cele de biodiesel, unul este în lucru în proporție de 50% și la altul au fost demarate lucrările.

Romgaz și-a majorat producția de gaze cu peste 4%. Cea de energie a scăzut cu mai mult de 9% CITEȘTE ȘI Romgaz și-a majorat producția de gaze cu peste 4%. Cea de energie a scăzut cu mai mult de 9%

Conectarea la infrastructură este finalizată. Pentru aceasta, JT Grup Oil a accesat 11 milioane de euro din proiectul de infrastructură mare al Ministerului Transporturilor, alte 9 milioane euro fiind finanțarea de la UniCredit Bank. „A fost un proiect extraordinar de greu”, rezumă Tucan parcursul de construcție al unui obiectiv pentru care au început lucrările la 7 august 2023.

Terminalul va putea prelua 1.000 de tone pe oră de pe nave și va putea încărca 700 de tone pe oră în cisterne și vagoane. Nu mai puțin de 16 vagoane vor putea fi încărcate simultan, în timp ce la finalizarea rampei 20 de cisterne vor putea fi alimentate concomitent, spune Aldea. Aceasta va duce la o preluare de 50.000 de tone pe an și estimările sunt că terminalul JT Grup va avea o rulare anuală de aproximativ 500.000 de tone pe an. Spre comparație, Oil Terminal (OIL) are o capacitate de procesare de 48,00 milioane tone pe an.

Fondul Proprietatea lansează ofertă publică de răscumpărare CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea lansează ofertă publică de răscumpărare

Naș de la Interdealer caracterizează terminalul drept „investiție strategică pentru economia României” și consideră că prin acesta, având în vedere și contextul geostrategic actual, JT Grup Oil „a tras lozul câștigător”.

Terminalul nu este singura idee de expansiune a JT Grup Oil. Este și motivul pentru care compania vizează să utilizeze piața de capital pentru a atrage finanțare pentru proiectele sale. Acționarul majoritar Tucan, care deține 22,50 milioane titluri, prețuite cu 5,46 lei/acțiune în cadrul ofertei, afirmă că, dincolo de echipă, minte, muncă, abnegație, seriozitate, succesul în afaceri este condiționat de bani.

„Băncile au avut apetit extraordinar și le mulțumesc încă o dată că ne-au fost alături, dar vom avea nevoie de foarte mulți bani”, spune co-fondatorul companiei care vine la bursă, răspunzând la o întrebare a Profit.ro. „Vom utiliza absolut toate mecanismele ca să ne atingem obiectivele.”

viewscnt
Afla mai multe despre
jt grup oil
bvb
bursa