Instrumentele derivate pe indicele BET și contractele futures pentru cele mai vizibile acțiuni românești vin la bursă în trimestrul 4

Instrumentele derivate pe indicele BET și contractele futures pentru cele mai vizibile acțiuni românești vin la bursă în trimestrul 4

Sursa foto: Keatanan Viya | Dreamstime.com

scris 2 feb 2023

Bursa de Valori București a depus la reglementatorul ASF documentația necesară autorizării Contrapărții Centrale, entitatea care va asigura clearingul și este o precondiție pentru existența unei piețe lichide a derivatelor în România. Intensificare a contactelor cu băncii care ar urma să devină clienți, seturi de teste ale sistemelor și primele detalii despre parametrii noilor produse.

Investitorii activi la Bursa de Valori București ar urma să aibă disponibile la tranzacționare contracte futures din ultimul trimestru al anului trecut, conform unui calendar avut în vedere de autorii proiectului și comunicat către piață prin intermediul Profit.ro de Adrian Tănase, directorul general al operatorului de piață BVB.

Urmărește-ne și pe Google News

În aceste zile, proiectul de Contraparte Centrală a fost depus la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituția de resort care ar urma să emită autorizarea. „S-a făcut aplicația oficial”, spune Tănase, menționând că au fost 150 de documente atașate la cererea de autorizare. „A fost un proces destul de elaborat”, mai spune șeful executiv de la BVB, completând că procesul de alcătuire a dosarului a fost coordonat de Rodica Popa, directorul general al Contrapărții Centrale.

EXCLUSIV DOCUMENT Bruxelles-ul a transmis României un prim răspuns la întrebarea de 1 miliard euro: Plătește OMV Petrom taxa de solidaritate? Două puncte clarificate, unul în suspensie CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT Bruxelles-ul a transmis României un prim răspuns la întrebarea de 1 miliard euro: Plătește OMV Petrom taxa de solidaritate? Două puncte clarificate, unul în suspensie

Într-o primă fază, reglementatorul ASF are 30 de zile pentru a comunica dacă dosarul este complet sau pentru a mai solicita informații suplimentare. Dacă documentația va fi considerată completă, urmează un proces care prevede evaluarea colegiului ESMA (reglementatorul european al piețelor financiare nebancare) și autorizarea propriu-zisă.

Sunt mai multe etape ale căror termene precise Tănase este rezervat să le înainteze, dar miza este ca în trimestrul 4 al acestui an Contrapartea Centrală să devină operațională și serviciile de clearing să fie disponibile pentru instrumentele care să fie listate la BVB și pentru piața de energie OPCOM.

DOCUMENT Modificări în planul de redresare al Vivre Deco - sumele alocate creditorilor vor crește CITEȘTE ȘI DOCUMENT Modificări în planul de redresare al Vivre Deco - sumele alocate creditorilor vor crește

Tănase spune că este un „scenariu fezabil” ca la acel moment „să avem toate produsele disponibile”. BVB vizează într-o primă fază promovarea unui derivat pentru indicele BET, dar și contracte futures pentru cele mai lichide acțiuni, vizate fiind cele din structura indicelui BET și cele ale fondurilor alternative de investiții, cele care ca SIF au marcat primele 2 decenii de tranzacționare la BVB, în paralel cu servicii de clearing pentru contractele futures pe energie de la cota pieței OPCOM.

În prezent nu este o idee foarte clară ce instrumente derivate se vor detașa ca lichiditate și Tănase spune că cernerea va veni de la investitorii din piață. Spre exemplu, în Polonia vedeta este instrumentul derivat care are ca activ suport indicele WIG20 al Bursei de la Varșovia, în timp ce în Grecia sunt preferate acțiunile. „Nu avem un profil care să se regăsească peste tot; la noi vom vedea...”, spune Tănase.

BCR, BRD și Raiffeisen Bank vor fi consultanții Primăriei Capitalei pentru o emisiune de obligațiuni de jumătate de miliard de lei. Titlurile vor fi listate la bursă CITEȘTE ȘI BCR, BRD și Raiffeisen Bank vor fi consultanții Primăriei Capitalei pentru o emisiune de obligațiuni de jumătate de miliard de lei. Titlurile vor fi listate la bursă

Conform unor simulări care au avut în vedere activitatea trecută de pe bursa românească care au fost incluse chiar în domentația depusă la ASF există anumiți parametri ai noilor produse. Pentru indicele BET, marginile solicitate ar urma să fie chiar și mai mici de 10%, în timp ce pentru alte produse marjele ar fi între 10% și 30-40%. „Un instrument cu cât este mai ilichid și în consecință mai volatil, cu atât marginea este mai mare”, amintește Tănase.

Riscul fiecărui instrument va fi analizat în parte. Directorul de risc este Iulius Postolache, care vine de la Allianz, iar echipa Contrapărții Centrale va fi mărită atât pe zona operațională, cât și pe IT.

GRAFICE Goldman Sachs retrogradează giganții din industria americană de apărare. Prețurile acțiunilor includ așteptări de creșteri ale cheltuielilor de înarmare care vor avea opoziție în Congresul SUA CITEȘTE ȘI GRAFICE Goldman Sachs retrogradează giganții din industria americană de apărare. Prețurile acțiunilor includ așteptări de creșteri ale cheltuielilor de înarmare care vor avea opoziție în Congresul SUA

Cât de aproape este soluția tehnică? „Am făcut un prim set de teste funcționale care au ieșit foarte bine cu participarea unor entități din piață”, spune Tănase. Sistemul este oferit de Euronext Clearing și pentru piața locală urmează să fie făcute teste atât pentru interfațarea sistemelor entităților care vor interacționa, cât și pentru fluxul efectiv. „Noi credem că până la momentul autorizării va trebui să generăm aceste teste”, spune directorul BVB.

Foarte important, autorii proiectului vor intensifica în lunile următoare discuțiile cu potențialii clienți ai Contrapărții Centrale, respectiv în principal băncile românești care să fie atrase să fie membrii ai sistemului de clearing.

Profitul Romgaz va scădea cu 15% anul acesta, din cauza reducerii producției de gaze și a reglementării prețului. Încasările din electricitate se vor prăbuși. Cât vor fi investițiile CITEȘTE ȘI Profitul Romgaz va scădea cu 15% anul acesta, din cauza reducerii producției de gaze și a reglementării prețului. Încasările din electricitate se vor prăbuși. Cât vor fi investițiile

Brokerii vor putea acoperi expunerile nete folosind serviciile de clearing ale băncilor sau devenind membru individual. Resursele necesare nu sunt foarte mari, însă intermediarii vor avea nevoie de capital de lucru astfel încât să păstreze marjele clienților.

Se fac încă simulări despre fondul de default și fondul de margine, dar nivelurile se vor contura după consultările cu potențialii clienți pentru că pentru instituțiile financiare va conta foarte mult în decizia de a se alătura sistemului de clearing care sunt resursele pe care trebuie să le imobilizeze.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
adrian tanase
asf
contrapartea centrala
euronext clearing