GRAFIC Activitate de tranzacționare sporită și aprecieri de peste 1% pe indici la BVB. Transferuri majore de tip deal cu acțiuni MedLife și Cemacon. Semnalele tehnice negative sunt intacte

GRAFIC Activitate de tranzacționare sporită și aprecieri de peste 1% pe indici la BVB. Transferuri majore de tip deal cu acțiuni MedLife și Cemacon. Semnalele tehnice negative sunt intacte
scris 18 sep 2018

După o etapă de oscilații neconcludente și volume scăzute, bursa românească a avut una dintre cele mai animate sesiuni, cu tranzacții speciale în piața deal de peste 35 de milioane de lei. Am consemnat transferuri-record cu acțiuni MedLife și schimburi cu peste 9% din acțiunile Cemacon Zalău. „Cred că o să ieșim din atitudinea estivală”, spune un broker.

Un declin de 4 sesiuni consecutive săptămâna trecută a trimis semnale negative pe piața de capital românească, însă astăzi am consemnat regrupări la cumpărare, iar acest lucru s-a văzut la nivelul cotațiilor, dar mai ales sub aspectul volumelor. „A fost o ședință foarte frumoasă”, a declarat pentru Profit.ro Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

Urmărește-ne și pe Google News

El menționează avansul robust, de peste 1% la nivelul indicilor și activitatea de tranzacționare sporită. Astfel, indicele compozit BET Plus s-a apreciat cu 1,32%, iar indicele reprezentativ BET a urcat cu 1,42%, până la valoarea de 8.286,98 puncte.

Din punct de vedere tehnic, totuși, saltul de astăzi nu schimbă cu nimic tabloul bursier de la București. Indicele titlurilor blue-chip aba a ricoșat înapoi pe mediile mobile exponențiale de 55 de zile (EMA55) și, respectiv de 200 de zile (EMA200), sub care a trecut pe impulsul de scădere de săptămâna trecută. Indicele tocmai a evadat din canalul ascendent care a marcat mișcarea de revenire din perioada iulie-august, ceea ce are conotații negative pentru evoluțiile ulterioare.

GRAFIC Activitate de tranzacționare sporită și aprecieri de peste 1% pe indici la BVB. Transferuri majore de tip deal cu acțiuni MedLife și Cemacon. Semnalele tehnice negative sunt intacte

Ricoșeul de astăzi a fost favorizat și de climatul mai degrabă pozitiv pentru activele de risc de pe piețele financiare internaționale și care s-a răsfrânt și auspra burselor europene: +0,37% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,03% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,28% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,51% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +0,91% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,81% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,04% pentru indicele PX de la Praga.

La București, piața a fost impulsionată de creșterile peste medie ale acțiunilor Banca Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP) și Romgaz Mediaș (SNG). Astfel, dacă titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au staționat la prețul de 13,70 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 5,77 milioane lei, în schimb, cealaltă acțiune bancară lichidă, cea a Băncii Transilvania, a avut un salt de 2,40%, până la prețul de 2,3450 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al zilei din piața reglementată, de 7,41 milioane lei.

ULTIMA ORĂ CONFIRMARE Bursa de la București publică noul orar de tranzacționare valabil de la 1 octombrie. Scurtat cu 25 de minute, oricum acesta este unul dintre cele mai lungi din lume CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ CONFIRMARE Bursa de la București publică noul orar de tranzacționare valabil de la 1 octombrie. Scurtat cu 25 de minute, oricum acesta este unul dintre cele mai lungi din lume

Piața a fost trasă în sus și de titlurile OMV Petrom (SNP), care s-au apreciat cu 2,37%, până la prețul de 0,3450 lei/acțiune, pe transferuri de 4,46 milioane lei. Mișcarea a fost favorizată și de evoluția cotațiilor petrolului din aceste zile. La Londra, prețul țițeiului de tip Brent s-a întors în zona de 80 dolari/baril. Tihon de la Prime Transaction amintește că, de regulă, acțiunea celei mai importante companii petroliere românești are o reacțiune întârziată, dar punctează că astăzi în piață au atins un nou maxim ex-dividend. Impactul s-a resimțit mai ales pe indicele energetic BET-NG, care a supraperformat pieței cu un avans de 1,92%.

Un aport îl are și creșterea cu 3,79%, până la prețul de 32,90 lei/acțiune, a titlurilor Romgaz Mediaș (SNG), pe fondul unor schimburi de aproximativ 903.000 de lei. Compania a anunțat astăzi că a semnat un contract în valoare de 26,73 milioane lei cu CET Govora pentru livrarea de gaze naturale în intervalul 1 octombrie 2018 – 1 octombrie 2019.

Tranzacții cu peste 3% din acțiunile MedLife

Interesul din piață s-a resimțit prin activitatea sporită din piața deal. Pe acest segment de piață, s-au realizat schimburi în valoare de 35,51 milioane lei, reprezentând 47,43% din rulajul de 74,87 milioane lei (16,11 milioane euro) al pieței de acțiuni.

Astfel, pe titlurile MedLife (M) s-au realizat 7 tranzacții speciale cu un număr de aproape 630.000 de acțiuni, echivalentul a 2,84% din acțiunile furnizorului de servicii medicale, în valoare de 16,56 milioane lei. „S-au reactivat cumpărătorii după o pauză”, spune Tihon., care arată că sunt volume-record de la listarea acestui emitent în decembrie 2016. Interesul s-a văzut și pe piața reglementată, unde titlurile MedLife au coborât cu 0,38%, până la prețul de 26,30 lei/acțiune, pe volume de 1,36 milioane lei.

Cea mai mare bancă din Danemarca, scandal de spălare de bani în valoare de 150 miliarde dolari în favoarea oligarhilor ruși CITEȘTE ȘI Cea mai mare bancă din Danemarca, scandal de spălare de bani în valoare de 150 miliarde dolari în favoarea oligarhilor ruși

De asemenea, tranzacții de tip deal s-au efectuat cu 44,70 milioane acțiuni Cemacon Zalău (CEON), reprezentând 9,34% din capitalul social. Prețul transferului a fost 0,2630 lei/acțiune, cu 6,74% sub referință ceea ce ridică valoarea acestuia la 11,75 milioane lei și situează capitalizarea bursieră a societății la 125,85 milioane lei (27,08 milioane euro).

Interesul pe bursă este ridicat în contextul informațiilor cu privire la consolidări în această piață. Astfel, grupul Wienerberger din Austria a anunțat la jumătatea acestei veri că intenționează să achiziționeze o fabrică de materiale de construcții din nord-vestul României. Astăzi, a ajuns în piață știrea potrivit căreia Elis Pavaje cumpără fabrica din Vințu de Jos a firmei austriece Frühwald, într-o tranzacție de 1 milion de euro.

Transferuri de 16 milioane lei pe acțiunile Fondul Proprietatea

Pe piața deal, am mai consemnat o tranzacție specială cu 500.000 de acțiuni BRD, valoarea acesteia ridicându-se la 6,85 milioane lei.

Pe piața reglementată, lider a fost Fondul Proprietatea (FP), care a însumat schimburi de 16,08 milioane lei. Cotația a urcat cu 0,11%, până la prețul de 0,8950 lei/acțiune, nivel la care emitentul se tranzacționează cu un discount de 32,53% față de valoarea unitară a activului net de 1,3265 lei/acțiune, aferentă unui activ net de 9,72 miliarde lei, raportat de emitent pentru finalul lunii august. În ansamblu, ziua a fost mai slabă pentru fondurile închise de investiții listate la BVB, indicele financiar BET-FI, care surprinde evoluția acestora, subperformând cu un avans de 0,10%, până la nivelul de 37.146,09 puncte.

viewscnt
Afla mai multe despre
medlife
cemacon
bvb
bursa
fondul proprietatea
banca transilvania
brd
omv petrom