Explozie a profitului net pentru grupul BVB, adusă de dublarea valorii tranzacțiilor pe segmentul acțiuni

După o etapă în care câștigurile operaționale individuale au fost erodate de “gaura neagră“ a Contrapărții Centrale, Grupul BVB pune în umbră acest impas și afișează profitabilitate ridicată
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Explozie a profitului net pentru grupul BVB, adusă de dublarea valorii tranzacțiilor pe segmentul acțiuni

Sjursa foto: BVB

Bursa de Valori București (BVB) raportează pentru primul semestru venituri operaționale la nivel de grup de 54,97 milioane lei, cu 47,73% mai mari decât cele de 37,21 milioane lei din perioada similară a anului trecut.

Este o performanță obținută în contextul unei majorări de 33,64%, a tranzacțiilor procesate la 26,26 miliarde lei, de la 19,65 miliarde lei.

Pe segmentul principal de acțiuni, unități și drepturi este o dublare, la 14,75 miliarde lei, de la 7,39 miliarde lei.

Prin contrast, tranzacțiile pe piața instrumentelor cu venit fix au coborât cu 8,34%, la 10,88 miliarde lei, de la 11,87 miliarde lei într-o jumătate de an mai slabă pentru programul Fidelis.

La doar câteva ore după închiderea ofertei de obligațiuni corporative, Bittnet Systems anunță o operațiune de răscumpărare în valoare de 25 milioane lei CONFIRMARE CITEȘTE ȘI La doar câteva ore după închiderea ofertei de obligațiuni corporative, Bittnet Systems anunță o operațiune de răscumpărare în valoare de 25 milioane lei CONFIRMARE

Cheltuielile operaționale consolidate au crescut cu 9,50%, la 41,28 milioane lei, de la 37,70 milioane lei în exercițiul financiar precedent.

La nivel de grup, BVB a raportat un profit net de 13,79 milioane lei, de 9 ori mai mare decât cel de 1,48 milioane lei de la S1 2025. La nivel individual, câștigul net este de 17,00 milioane lei.

Marja netă este de 25% la nivel consolidat și de 59% la bilanțul individual.

DOCUMENT Ministerul Transporturilor și Fondul Proprietatea vor încasa peste 105 milioane de lei de la Administrația Porturilor Maritime Constanța CITEȘTE ȘI DOCUMENT Ministerul Transporturilor și Fondul Proprietatea vor încasa peste 105 milioane de lei de la Administrația Porturilor Maritime Constanța

Activele BVB la nivel de grup erau la 30 iunie de 298,13 milioane lei, cu 14,96% mai mari decât cele de 259,34 milioane lei de la sfârșitul anului trecut.

În același interval de raportare datoriile totale au crescut cu 16,38%, la 65,50 milioane lei, de la 56,28 milioane lei.

Bursa de Valori București este listată pe propria platformă din anul 2010 și la ultimul preț de închidere de 89,00 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 907,39 milioane lei (172,89 milioane euro)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Partenerii noștri
Cele mai citite