Ce nu s-a mai văzut de 12 ani. O săptămână în care indicele BET al bursei românești închide de 5 ori peste nivelul de 10.000 de puncte

Ce nu s-a mai văzut de 12 ani. O săptămână în care indicele BET al bursei românești închide de 5 ori peste nivelul de 10.000 de puncte

Sursa foto - dreamstime.com

scris 17 ian 2020

Chiar și după 2 sesiuni de indecizie, bursa românească a reușit să se consolideze peste un prag psihologic important, nivelul de 10.000 de puncte pentru indicele BET. Volumele au o dinamică poziitivă, ceea ce arată că tot mai mulți investitori încearcă să se acomodeze cu maximele post-criză.

În ultima ședință de tranzacționare de la Bursa de Valori București, ștafeta creșterilor a fost preluată de acțiunile SIF într-un context în care motoarele de creștere în actualul trend și accelerarea de la cumpăna dintre ani au luat o pauză.

Urmărește-ne și pe Google News

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au corectat cu 0,19%, până la prețul de 2,6250 lei/acțiune, pe transferuri de 19,11 milioane lei care au reprezentat aproape jumătate din rulajul de 38,82 milioane lei (8,12 milioane euro) al pieței de acțiuni. Pe a 2-a activitate de tranzacționare a pieței reglementate, de 2,53 milioane  lei, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au staționat la prețul de 1,2550 lei/acțiune. Remarcabil, cele 2 acțiuni care au fost protagonistele ultimei decade de la BVB au reușit o consolidare în zona maximelor istorice.

În ceafa lui Isărescu, la longevitate. Mihai Fercală, cel care deține de peste un sfert de veac șefia SIF Transilvania, a obținut un nou mandat de director pe 4 ani CITEȘTE ȘI În ceafa lui Isărescu, la longevitate. Mihai Fercală, cel care deține de peste un sfert de veac șefia SIF Transilvania, a obținut un nou mandat de director pe 4 ani

Pe de altă parte, pauza luată de acestea în impulsul de creștere s-a reflectat la nivelul principalilor indici. Astfel, indicii BET Plus și BET au câștigat numai 0,13%, ultimul având o închidere la nivelul de 10.087,42 de puncte, la maxime ale ultimilor 12 ani. Tendința pe termen scurt este foarte puternică, indicele evoluând deasupra mediei mobile exponențiale de 5 zile (EMA5), care desemnează tendința pe termen scurt (momentum), așa cum se vede pe graficul atașat.

Ce nu s-a mai văzut de 12 ani. O săptămână în care indicele BET al bursei românești închide de 5 ori peste nivelul de 10.000 de puncte

Bursa românească beneficiază și de contextul internațional în care indicele Dow Jones Average Industrial al Bursei De la New York s-a tranzacționat în jurul reperului de 29.300 de puncte, la maximele istorice, iar tabloul bursier european este covârșitor pozitiv: +0,90% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,85% pentru indicele FTSE de la Londra, +1,02% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,72% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, +0,10% pentru indicele WIG20 de la Varșovia și +0,16% pentru indicele BUX de la Budapesta.

Verdict de la fostul director polonez al Bursei: Contrapartea Centrală nu va avea impact asupra lichidității de la BVB. De ce Sobolewski spune că este iluzoriu să ne gândim la o piață a derivatelor în România CITEȘTE ȘI Verdict de la fostul director polonez al Bursei: Contrapartea Centrală nu va avea impact asupra lichidității de la BVB. De ce Sobolewski spune că este iluzoriu să ne gândim la o piață a derivatelor în România

Piața locală are și povestea ei de creștere. În perspectiva ridicării pragurilor la SIF-uri și a datelor la 12 luni publicate de societățile respective, segmentul acesta a supraperformat pieței, cu un salt de 1,78%, până la nivelul de 50.811,11 de puncte a indicelui financiar BET-FI. Din structura acestuia, pe tranzacții de 1,51 milioane lei, titlurile SIF Oltenia (SIF5) au urcat cu 0,37%, până la prețul de 2,73 lei/acțiune, cu doar 2 bani sub prețul ofertei publice de răscumpărare derulate de emite până la finalul lunii. Impulsuri de creștere mai importante au fost pe alte 2 acțiuni: titlurile SIF Muntenia (SIF4) au crescut cu 4,08%, până la prețul de 0,9180 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,14 milioane lei, iar titlurile SIF Banat Crișana (SIF1) s-au apreciat cu 2,80%, până la prețul de 2,9400 lei/acțiune, pe volume echivalente cu aproximativ 775.000 de lei.

Ce va urma după „anul în care au crescut toate” CITEȘTE ȘI Ce va urma după „anul în care au crescut toate”

Tot pe segmentul financar, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au avansat cu 0,50%, până la prețul de 15,96 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,70 milioane lei în piața reglementată. Pe același emitent s-a realizat și singurul transfer special din piața deal, în valoare de 3,17 milioane lei.

Ca și în cea mai mare parte a sesiunilor din acest an, acțiunile de pe segmentul energetic, al cărui indice sectorial BET-NG a urcat cu 0,28%, au cedat prim-planul pieței. Pe al 3-lea rulaj al pieței reglementate, de 2,25 milioane lei, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au crescut cu 0,80%, până la prețul de 37,70 lei/acțiune. Prin contrast, titlurile Transgaz au scăzut cu 0,15%, până la prețul de 329,50 lei/acțiune, pe transferuri de 1,15 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
fondul proprietatea
romgaz
transgaz
sif oltenia