Cemacon Zalău și-a majorat în primele 3 trimestre cifra de afaceri brută cu 35,84%, la 194,56 milioane lei, de la 143,22 milioane lei în perioada similară a anului trecut, iar în aceeași perioadă câștigul pretaxare EBITDA a crescut cu 53,49%, la 83,59 milioane lei, de la 54,46 milioane lei.
Producătorul de materiale de construcții Cemacon Zalău (CEON) a realizat în primele 9 luni venituri din vânzări de 178,42 milioane lei, cu 33,50% mai mari decât cele de 133,64 milioane lei din exercițiul financiar precedent.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cheltuielile cu materiile prime au fost de 29,81 milioane lei, în creștere cu 41,75% față de 21,03 milioane lei în intervalul corespondent al anului precedent, în timp ce cheltuielile cu personalul au avansat cu 28,76%, la 29,99 milioane lei, de la 23,28 milioane lei.
Astfel, compania a obținut un rezultat net global de 49,66 milioane lei, în creștere cu 45,29% de la 42,63 milioane lei în primele 3 trimestre din 2021. La S1, câștigul net era de 49,66 milioane lei, iar pe întreg anul trecut acesta a fost de 72,45 milioane lei.
La data de 30 septembrie, activele totale ale Cemacon se ridicau la 437,70 milioane lei, fiind cu 40,62% peste cele de 311,25 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale sunt reklativ contante la 73,71 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Transilvania Broker de Asigurare își majorează profitul net cu 50%„Lucrăm în continuare la accesarea energiilor regenerabile, fiind în grafic cu implementarea proiectului CEMACON Green Energy Farm, care prevede realizarea unei centrale fotovoltaice cu o putere de 1.000 kWp, cu ajutorul căreia, în corelație cu celelalte investiții deja finalizate, va fi acoperit integral consumul de energie electrică pe timpul zilei de la nivelul fabricii Recea, în perioadele cu energie solară corespunzatoare”, spune directorul general Daniel Sologon.
Cemacon este controlată în proporție de 94,96% de fondatorii Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl, prin Pavăl Holding și PIF Industrial, iar la ultimul preț de închidere de la Bursa de Valori București, de 0,4400 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 411,53 milioane lei (83,93 milioane euro).