Bursa se corectează la revenirea unor fantome din vremea guvernărilor Dragnea

Bursa se corectează la revenirea unor fantome din vremea guvernărilor Dragnea
scris 15 sep 2021

Indicii principali au pierdut 0,7%, trași în jos de declinul producătorilor de gaze naturale. Reacția investitorilor vine în contextul în care soluția plafonării prețurilor stipulată în hulita „taxă pe lăcomie” pare cea mai la îndemână pentru a preveni explozia facturilor pentru populație

La New York Stock Exchange indicii se tranzacționează încă semnificativ sub maxime, context în care nici apetitul de risc la Bursa de Valori București nu a fost unul ridicat. Dimpotrivă, au fost marcări de profituri și în ultima ședință primele cele mai tranzacționate 5 acțiuni au închis toate „pe roșu”.

Urmărește-ne și pe Google News

Revenirea discuțiilor despre o plafonare de facto a prețurilor la gazele naturale – măsură cu impact pe bursă și la promovarea ordonanței de urgență cu prevederi drastice pentru mediul corporativ din decembrie 2018 – a precipitat ordine de vânzare pe acțiunile producătorilor. Titlurile OMV Petrom (SNP), s-au corectat cu 0,21%, până la prețul de 0,4685 lei/acțiune, pe cele mai mari transferuri ale zilei, de 8,92 milioane lei, după o creștere alimentată în ultimele săptămâni de știrea privind includerea acestui simbol în structura indicelui pentru piețe emergente al FTSE Russell.

TeraPlast preia de la Brikston producția de folii din polietilenă din Sighișoara, pas pentru atingerea țintei de a deveni liderul pieței de ambalaje flexibile CITEȘTE ȘI TeraPlast preia de la Brikston producția de folii din polietilenă din Sighișoara, pas pentru atingerea țintei de a deveni liderul pieței de ambalaje flexibile

Pe a 2-a activitate a zilei, de 4,84 milioane lei, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au suferit un recul de 32,00 lei/acțiune. ”Este ceea ce văd la nivel european. În UE sunt șase țări care vorbesc despre plafonarea prețurilor. Dacă se plafonează prețurile în UE și rămânem noi cu cel mai mare ar fi ciudat”, a declarat premierul Florin Cîțu. „Să fim țara care are cel mai mare preț și să suportăm noi toate costurile în această piață. Nu mai este piață liberă atunci. Dacă avem țări care plafonează prețurile, România nu poate să stea să se uite”.

La cumpăna anilor 2018-2019 o legislație cu multiple prevederi în domeniul taxării și al energiei promovată de majoritatea parlamentară condusă de Liviu Dragnea a adus un șoc pe bursă. Cotațiile s-au corectat agresiv încă de la comunicarea conținutului ordonanței care includea și o plafonare a prețului gazelor naturale. „Nici nu știu ce să fac. Mi-e și teamă să mă gândesc unde se va opri”, spunea atunci un investitor care se simțea „scos din spiritul Craciunului”, iar alt jucător experimentat invoca sintagma „Șoc și groază” care a fost denumirea operațiunii de bombardare a Irakului.

Acțiunile Adiss, companie maramureșeană din industria apei, ajung pe bursă la un preț cu 10% sub cel al operațiunii de listare CITEȘTE ȘI Acțiunile Adiss, companie maramureșeană din industria apei, ajung pe bursă la un preț cu 10% sub cel al operațiunii de listare

Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au subperformat pieței, cu o corecție de 2,36%, până la prețul de 1,7340 lei/acțiune. Impulsul negativ a fost generalizat la nivelul indicilor: -0,69% pentru indicele compozit BET Plus, -1,16% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 51.801,79 puncte, -0,54% pentru indicele energetic BET-NG și -0,69% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.288,12 puncte se află pe media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21), așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa se corectează la revenirea unor fantome din vremea guvernărilor Dragnea

Într-o sesiune în care rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 34,37 milioane lei (6,94 milioane euro), titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) s-au retras cu 1,51%, până la prețul de 1,3040 lei/acțiune.
O activitate decentă au mai avut acțiunile bancare ce au avut închideri divergente. Astfel, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) s-au depreciat cu 1,27%, până la prețul de 18,66 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,14 milioane lei, și titlurile Băncii Transilvania (TLV) au crescut cu 0,37%, până la prețul de 2,7300 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,38 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
teraplast