Bittnet aduce pe bursă obligațiunile vândute luna trecută

Bittnet aduce pe bursă obligațiunile vândute luna trecută
scris 22 mai 2024

Compania de IT Bittnet Systems listează emisiunea de obligațiuni cu scadența la 4 ani, după runda de finanțare în care a atras mai puțin de jumătate din suma maximă țintită.

Bittnet Systems (BNET) listează, joi, emisiunea de obligațiuni corporative, negarantate și neconvertibile cu o valoare nominală de 100 de lei și cu maturitatea în anul 2028 (BNET28A).

Urmărește-ne și pe Google News

Acestea au fost vândute la jumătatea lunii trecute în cadrul unei operațiuni de piață în care s-au introdus 501 ordine pentru achiziția a 111.025 de obligațiuni pe întreg intervalul de preț cuprins între 94 lei pe titlu și 106 lei pe titlu. Alocare vor avea toți investitorii care au pus ordine la prețuri peste 97 lei pe unitate și aceștia vor primi obligațiunile la prețul ofertei de 96 lei pe titlu.

GRAFIC Profitul net al Cemacon, controlată de fondatorii Dedeman, se prăbușește. Prima tendință negativă într-un ciclu multianual de creștere CITEȘTE ȘI GRAFIC Profitul net al Cemacon, controlată de fondatorii Dedeman, se prăbușește. Prima tendință negativă într-un ciclu multianual de creștere

Este vorba de un număr de 66.249 de titluri, reprezentând doar 44,16% din oferta pentru maximum 150.000 de obligațiuni. Astfel, valoarea emisiunii se ridică la 6,36 milioane lei.

Noul instrument finanicar care urmează să fie listat la cota BVB are un cupon anual al dobânzii de 9% plătibil trimestrial prin sistemul Depozitarului Central. Având în vedere prețul de 96 lei pe titlu, rezultă că Bittnet s-a împrumutat la un nivel actual al dobânzii de 9,375%, în timp ce randamentul calculat pentru deținerea până la maturitate este de 10,231%, conform calculelor Profit.ro.

SIPEX Company își majorează afacerile trimestriale cu aproape 10%, dar începe anul pe pierdere CITEȘTE ȘI SIPEX Company își majorează afacerile trimestriale cu aproape 10%, dar începe anul pe pierdere

La un exercițiu de acum un an de listare a unei emisiuni de obligațiuni de 2,06 milioane euro (BNET26E), co-fondatorul Cristian Logofătu încerca să așeze operațiunea de piață în contextul pieței. „Trebuie să fim conștienți că orice emisiunea a unui emitent român este junk bond”, a declarat acesta, amintind că doar ratingul este cu un pas peste investment grade, ceea ce trimite emitenții corporativi în categoria de risc.

Pe de altă parte, nu înseamnă că acestea cad sub incidența traducerii engleze și că sunt inutile sau proaste, ci doar este un semnal că investitorii trebuie să înțeleagă riscul la care se expun și că trebuie să primească o dobândă suplimentară care să compenseze acel risc.

AAGES Târgu Mureș își majorează veniturile trimestriale cu aproape o treime CITEȘTE ȘI AAGES Târgu Mureș își majorează veniturile trimestriale cu aproape o treime

Avertizarea lui Logofătu venea și într-un moment de dezamăgire în piață față de șocul insolvenței companiei Vivre Deco, care a ieșit cu 2 emisiuni de obligațiuni pe piața AeRO de la BVB cu o valoare agregată de 10,45 milioane euro. Momentul a trezit investitorii de portofoliu față de riscurile reale, după ce mult timp au perceput aceste instrumente cu venit fix ca fiind sigure. Pe piața New Connect din Polonia au fost insolvențe ale unor emitenți, dar și foarte multe ratări de plată la scadență a diverselor companii.

Important este ca investitorii să discearnă între companii. Logofătu spune că istoricul Bittnet Systems arată această firmă ca având bilanț solid și comportament de plată predictibil. Compania are 100% din ani de creștere și de cash-flow pozitiv, precum și 3 emisiuni deja rambursate. „Am plătit peste 10 milioane lei către peste 1.400 de obligatari în acești ani”, spunea Logofătu. „Avem o istorie de a plăti și rambursa obligațiuni și o poziție financiară foarte solidă.”

viewscnt
Afla mai multe despre
bittnet systems
bvb
bursa
cristian logofatu
obligatiuni