Compania din domeniul aviatic Aerostar raportează pentru anul trecut o cifră de afaceri de 466,99 milioane lei, cu 24,06% mai mare decât cea de 376,43 milioane lei din 2021.
Aerostar Bacău (ARS) a realizat în 2022 venituri totale din exploatare de 473,78 milioane lei, în creștere cu 23,86% față de cele de 382,50 milioane lei din exercițiul financiar precedent. Nu mai puțin de 69% din aceste vânzări sunt realizate la export, respectiv suma de 323,56 milioane lei, așa cum se vede pe graficul furnizat de companie cu privire la distribuția geografică a livrărilor.
În același interval de raportare, cheltuielile totale operaționale ale companiei, care face, de asemenea, parte ca furnizor autorizat din lanțul global de furnizare Raytheon pentru sistemele Patriot, au avansat cu 22,50%, la 390,40 milioane lei, de la 318,68 milioane lei. Profitul net a crescut cu 50,60%, la 90,26 milioane lei, de la 59,94 milioane lei în primele 3 trimestre din 2021. La 9 luni, câștigul net era de 73,91 milioane lei.

La data de 31 decembrie 2022, activele totale ale Aerostar, companie care asigură servicii de întreținere și reparații inclusiv pentru flota românească de avioane de lupte F-16, se ridicau la 713,76 milioane lei, fiind cu 14,71% mai mari decât cele de 622,23 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale s-au majorat cu 30,79%, la 90,26 milioane lei, de la 69,01 milioane lei.
Aerostar, companie care este deținută în proporție de 71,49% de Iarom SA, fosta Centrală Națională a Industriei Aeronautice din România, este listată la Bursa de Valori București, unde, la ultimul preț de închidere, de 7,45 lei/acțiune, are o capitalizare de piață a companiei care se ridică la 1,13 miliarde lei (230,88 milioane euro).