După ce transferuri excepționale pe titlurile producătorului național de energie hidro au ridicat rulajul pieței în cursul ședinței de marți, lichiditatea a ajuns, din nou, în zona nivelurilor coborâte care au caracterizat jumătatea acestei luni.
Investitorii au arătat indecizie pe marile burse ale lumii în ziua deciziei de politică monetară a Rezervei Federale Americane. La BVB, această expectativă s-a resimțit din plin la nivelul volumelor. Rulajul segmentului principal, de acțiuni a fost de numai 26,34 milioane lei (5,29 milioane euro), cu cea mai tranzacționată acțiune, cea a OMV Petrom (SNP), adunând schimburi de doar 5,21 milioane lei într-o sesiune în care cotația s-a retras cu 0,14%, până la prețul de 0,7265 lei/acțiune.
Cum nu au fost ordinele care să miște piața, aceasta a avut o reacție slabă, respectiv un declin de 0,10% al indicelui BET-XT și o depreciere de 0,16% a indicelui reprezentativ BET, care a închis la nivelul de 17.479,72 de puncte, unde este, încă, sub mediile mobile exponențiale de viteză în proporții Fibonacci, așa cum se vede pe graficul atașat.
La impulsul descendent al pieței, o contribuție decisivă l-a avut reculul de 1,26%, până la prețul de 27,45 lei/acțiune, al titlurilor Băncii Transilvania (TLV), care au cumulat tranzacții de 4,80 milioane lei. Prin contrast, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au urcat cu 1,91%, până la prețul de 0,3948 lei/acțiune, pe o activitate de 4,15 milioane lei. Acestea sunt tractate de prețul de 0,6622 lei/acțiune al ofertei publice de răscumpărare derulate de emitent pentru un număr de până la 269,00 milioane acțiuni proprii.
Este o mișcare ce a antrenat creșterea cu 0,47% a indicelui financiar BET-FI, care a închis la nivelul de 61.366,93 de puncte. Celălalt indice sectorial de la BVB, BET-NG, care măsoară evoluția acțiunilor de pe segmentul de energie și utilități, a avansat cu 0,11%.
Din structura acestuia, titlurile Hidroelectrica (H2O) au adunat volume echivalente cu 3,38 milioane lei, într-o ședință în care cotația a câștigat 1,41%, până la prețul de 122,60 lei/acțiune. În ziua precedentă, acest simbol întrunise un rulaj de 50,19 milioane lei în piața reglementată, la care se adăuga un transfer de tip deal în valoare de 42,11 milioane lei, pe fondul știrii potrivit căreia cea mai recentă variantă a a Planului Național Integrat Energie Schimbări Climatice (PNIESC), elaborată de Ministerul Energiei își propune ca obiectiv de hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, pentru stocarea de energie electrică, cu putere instalată cumulată de 800 MW până în 2030.