AAGES Târgu Mureș (AAG), producător de instalații de încălzire prin inducție, a obținut în primul trimestru venituri operaționale de 12,52 milioane lei, în creștere cu 30,64% față de cele de 9,58 milioane lei din exercițiul financiar precedent. În același interval de raportare, cheltuielile operaționale au urcat cu 40,57%, la 11,93 milioane lei, de la 8,49 milioane lei
Este contextul în care compania a înregistrat un rezultat net cu puțin peste jumătate de milion de lei, cu 47,86% mai mic decât cel de aproximativ 963.000 lei de la T1 2025. Pe întreg anul trecut, profitul net a fost de 3,41 milioane lei și din acesta societatea a acordat dividende în valoare de 1,10 milioane lei.
Activele totale ale AAGES erau la 31 martie de 59,78 milioane lei, în creștere cu 3,27% față de cele de 57,89 milioane lei de la 1 ianuarie 2026. În aceeași perioadă, datoriile totale s-au mărit cu 18,64%, la 9,92 milioane lei, dela 8,36 milioane lei.
Compania AAGES a fost listată în vara anului 2017 și are ca acționar majoritar firma AAGES Head Invest, cu o deținere de 52,02%, ce include și participația inginerului Gabor Molnar, la Bursa de Valori București și, la ultimul preț de închidere de 4,1500 lei/acțiune, o capitalizare de piață de 41,50 milioane lei (7,92 milioane euro).
















