Listată recent la cota Bursei de Valori București, compania Premier Energy și-a renegociat împrumutul cu J&T Banka din Republica Cehă. Rambursări de credit de către o subsidiară a grupului.
Bursa a avut o sesiune negativă, însă principala poveste s-a consumat în piața deal.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, a primit acordul acționarilor pentru a lansa emisiuni de obligațiuni corporative.
Raiffeisen Asset Management (RAM) a depășit pragul de 1 miliard de euro în active totale aflate în administrare prin intermediul a 13 fonduri de investiții și a fondului de pensii facultative Raiffeisen Acumulare.
Investitorii au arătat preferințe ușor debalansate către obligațiunile guvernamentale denominate în euro și au căutat scadențele scurt.
Un asistent virtual de pe portalul BVB va răspunde întrebărilor pe care cei interesați de investițiile bursiere.
Alegerile parlamentare din Franța au îngrijorat deja investitorii, pe măsură ce prima de risc a țării crește, dar două scenarii posibile nu au fost încă evaluate de către piețe și ar putea avea un impact asupra acțiunilor din regiunea europeană, potrivit Citi.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă, intrată în revizie în urmă cu peste o lună, a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național sâmbătă după-amiaza în urma finalizării lucrărilor aferente opririi planificate. Repornirea sa fusese inițial programată pentru 25 iunie.
Yenul japonez a scăzut vineri până la un nou minim al ultimilor 38 de ani, trecând pragul de 161 unități față de dolar pentru prima dată din 1986 și atingând un nivel de 161,27, potrivit datelor LSEG, transmite CNBC.
Misterul a luat sfârșit: Compania Berkshire Hathaway a miliardarului americani Warren Buffett a anunțat că are o participație majoră în compania de asigurări Chubb, dezvăluind în sfârșit investiția pe care a ținut-o ascunsă încă de anul trecut, scrie CNN.