Companiile Prospecțiuni București și Foraj Sonde Videle, ambele listate pe piața AeRO de la BVB, au semnat înțelegeri majore cu Romgaz.
Vista Bank va lansa obligațiuni corporative de până la 100 de milioane de euro, denominate în euro și/sau lei, ori în altă valută, cu o scadență de mximum 10 ani.
AParticipațiile mici au fost lăsate deoparte, inclusiv acțiuni reziduale primite de români în procesul Marii Privatizări din anii '90.
Indicele BET se mișcă în direcții opuse de la o zi la alta, însă se menține în zona maximului istoric.
O subsidiară a producătorului de hârtie, carton și ambalaje Vrancart, unde Lion Capital și fondatorii Dedeman au adus aproape 10 milioane de euro într-o majorare de capital toamna trecută, a primit un ajutor de stat de 37,3 milioane lei pentru înființarea unei unități de reciclare și valorificare deșeuri în Adjud, județul Vrancea.
Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională (JBIC ) este interesată să cofinanțeze Fondul de Fonduri de Capital de Risc pentru Redresare (Recovery Equity Fund) din România și totodată să achiziționeze obligațiuni Samurai denominate în yeni japonezi, emise de Ministerul Finanțelor, conform președintelui AMEPIP, Mihai Precup, care a avut, la Tokyo, o întrevedere cu reprezentanți ai băncii nipone.
Bursele europene au încheiat în prima zi a noii săptămâni de tranzacționare în creștere, în timp ce investitorii regionali au analizat rezultatele primului tur al alegerilor parlamentare anticipate din Franța, transmite CNBC.
Dezvoltatorul cartierelor Greenfield și Luxuria din nordul Capitalei își majorează la 9 milioane de euro liniile de credit la Garanti Bank.
Companie ale cărei acțiuni sunt pe o creștere parabolică, Antibiotice vine cu repartizări de cash către acționari, după o secvențăă de neînțelegeri cu acționarul majoritar Ministerul Sănătății asupra dimensiunii dividendului.
Fondul care replică structura indicelui BET de la BVB va practica comisioane mai mici începând din această lună.