Oferta de obligațiuni Ascendia, intermediată de Tradeville, subscrisă cu 114% peste valoarea minimă din prima zi

Oferta de obligațiuni Ascendia, intermediată de Tradeville, subscrisă cu 114% peste valoarea minimă din prima zi
scris 4 iun 2019

Compania de eLearning Ascendia a anunțat, marți, că în cadrul primei sale emisiuni de obligațiuni corporative, intermediată de Tradeville, oferta a fost subscrisă cu 114% peste valoarea minimă din prima zi, iar compania a atras astfel o finanțare de 3 milioane lei (630.000 euro).

Compania a atras astfel o finanțare de 3 milioane lei, valoarea maximă a ofertei de obligațiuni emise de Ascendia, în condițiile în care pragul minim pentru închiderea cu succes a ofertei era 1,4 milioane lei, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Subscrierile pentru obligațiunile Ascendia S.A. s-au putut face exclusiv prin intermediul Tradeville, iar oferta a fost disponibilă pentru un număr restrâns de investitori (sub 150). Datorită cererii ridicate, oferta a fost ȋnchisă anticipat, în prima zi de derulare”, se arată în comunicat.

VIDEO Tornadă la Prejmer CITEȘTE ȘI VIDEO Tornadă la Prejmer

Obligațiunile ce vor fi emise de Ascendia au o valoare nominală de 100 lei, o scadență de 3 ani și o dobândă fixă de 10% pe an, plătibilă semestrial. Compania are în vedere ca pas ulterior listarea acestor obligațiuni la Bursa de Valori București, în cadrul Sistemului Alternativ de Tranzacționare.

Finanțarea va fi folosită de companie pentru a accelerara activitatea comercială, în principal prin creșterea capacității de vânzare și marketing pentru trei linii de afaceri importante.

Ascendia a încheiat 2018 cu un profit în creștere cu 34% față de rezultatul net din 2017, iar veniturile totale au crescut cu circa 40% comparativ cu anul precedent, la 3,6 milioane lei.

Pe lângă dezvoltarea produselor proprii, compania evaluează oportunitatea unor potențiale investiții în companii cu linii de afaceri concurente sau complementarea liniilor proprii.

viewscnt
Afla mai multe despre
ascendia
tradeville