"Ne-am propus organizarea mai multor evenimente prin care să reafirmăm, mai ales în plan internațional, că România are un drept de creanță deplin valabil din punct de vedere istoric și juridic asupra depozitului său de aur evacuat la Moscova în 1916-1917", a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la un simpozion de specialitate.
Intrând în război alături de Antanta în august 1916, România avea să se confrunte curând cu o situație extrem de dificilă, ca urmare a bătăliilor pe două fronturi atât în Transilvania, cât și la Dunăre. De aceea, încă din septembrie 1916, Banca Națională a României a luat primele măsuri pentru punerea la adăpost a tezaurului său din aur, scrie Hotnews.ro.
Ce a mai spus guvernatorul BNR:
- Anul acesta se împlinesc, în decembrie, 107 ani de la evacuarea la Moscova a tezarului României. Începând din anul 1991, Banca Națională a României a pus consecvent în aplicare o strategie privind prezentarea pentru opinia publică internă și externă a problememei tezaurului trimis la Moscova și apoi sechestrat de Uniunea Sovietică
- Un drept de creanță al României mai vechi de un secol. Nu suntem la primele acțiuni pe această linie. Cu ocazia aderării Rusiei la Consiliul Europei în anul 1995, România, alături de alte state foste comuniste, au prezentat propuneri pentru restituirea bunurilor confiscate de Uniunea Sovietică. Atunci, comisia pentru afaceri juridice și drepturile omului a Consiliului aprecia că aceste probleme trebuie rezolvate între statele membre interesate.
- Rusia nu a acceptat această discuție nici măcar la nivel de experți, sub pretextul că la Moscova se discută proiectul unei legi de restituire de bunuri materiale aparținând altor state, care, în condițiile războiului, au fost depozitate în URSS.
- Ulterior, proiectul de lege invocat de experții ruși a fost respins de Duma de Stat a Rusiei. Această evoluție a evenimentelor a făcut să devină evidentă necesitatea de a informa corect opinia publică internațională pe bază de documente incontestabile.
- Iar acest lucru a însemnat informarea istoricilor, oamenilor de știință din domeniul cercetării, oamenilor politici, diplomaților și în ultimul rând a decidenților europeni.
- Ca urmare, principala noastră preocupare, spun, de preocupare a Băncii Naționale, a fost să facem cunoscute documentele pe care le deținem referitoare la această problemă. Mă refer la documentele originale, subliniez originale, reunite în dosarul special care se păstrează se seiful guvernatorului BNR încă din 1922.
- Dosarul Tezaurului a fost predat din mână în mână de la un guvernator la altul din 1922, inclusiv în perioada comunistă. Așa l-am primit și eu- ca o dovadă a hotărârii Băncii Naționale a României de a recupera bunurile ce îi aparțin.Directorul Sucursalei Iași a BNR primea instrucțiuni să-l aștepte la gară pe directorul Theodor Căpitanovici, „joi, 8 septembrie, orele cinci după-amiază”, să pregătească trăsuri și să rezerve cinci camere la hotel.
Context
Intrând în război alături de Antanta în august 1916, România avea să se confrunte curând cu o situație extrem de dificilă, ca urmare a bătăliilor pe două fronturi atât în Transilvania, cât și la Dunăre. De aceea, încă din septembrie 1916, Banca Națională a României a luat primele măsuri pentru punerea la adăpost a tezaurului său din aur.
Astfel, directorul Sucursalei Iași a BNR primea instrucțiuni să-l aștepte la gară pe directorul Theodor Căpitanovici, „joi, 8 septembrie, orele cinci după-amiază”, să pregătească trăsuri și să rezerve cinci camere la hotel.
O săptămână mai târziu, misiunea transportării la Iași a tezaurului BNR era deja încheiată.
Preocuparea deosebită a conducerii Băncii pentru acest tezaur se explică prin faptul că el reprezenta rezerva metalică legală, fundamentul emisiunii biletelor băncii. Potrivit Statutelor BNR, „Banca va trebui să aibă o rezervă metalică de aur de cel puțin 40% din suma biletelor emise de dânsa“.
În condiții excepționale, așa cum erau cele de război, acoperirea se reducea la 33%. Prin urmare, cantitatea de bancnote aflate în circulație depindea de mărimea rezervei metalice din tezaurul Băncii Naționale, menținerea acoperirii în aur asigurând convertibilitatea leului, moneda națională.
Deși Banca Națională a României a fost o bancă privată în perioada 1900 – 1925, rezerva metalică nu era a acționarilor, era proprietatea instituției, „avutul nostru“, cum îi spunea guvernatorul BNR din acei ani (Ioan G. Bibicescu).
Din cauza avansului trupelor Puterilor Centrale către București, Familia Regală, Guvernul, Parlamentul și alte instituții centrale ale statului român s-au refugiat la Iași.
În orașul moldav, devenit capitala rezistenței naționale, s-a mutat și sediul Băncii Naționale a României începând cu 14 noiembrie 1916. În pragul iernii anului 1916, teritoriul național era ocupat în proporție de două treimi de armatele Puterilor Centrale, armata română retrasă pe noile aliniamente urma să fie supusă refacerii, iar o mare parte a populației se deplasase în Estul țării, unde îndura nu numai rigorile iernii foarte aspre, ci și foametea și bolile.
Guvernul român și reprezentanții BNR au semnat cu reprezentantul Imperiului Rus la Iași convenția în care s-au precizat condițiile efectuării primului transport la Moscova. Potrivit acesteia, valorile românești se aflau „sub garanția guvernului rus în ceea ce privește securitatea transportului, securitatea depozitului, ca și întoarcerea în România”.
Acest prim transport a avut loc în decembrie 1916 și a inclus 1738 de casete cu Tezaurul Băncii Naționale a României (1735 cu monede și trei cu lingouri) și două casete cu bijuteriile Reginei Maria. Aurul BNR valora 314,5 milioane lei, iar bijuteriile Reginei 7 milioane lei. Cele 1740 de casete au fost depozitate la Kremlin, în Sala Armelor, în compartimentul rezervat Sucursalei din Moscova a Băncii de Stat a Rusiei, și au fost inventariate în ianuarie – februarie 1917, când s-a consemnat că „practic, toate valorile verificate, adică inventariate sau cântărite, s-au dovedit a fi, cantitativ și contravaloric, în deplină concordanță cu declarațiile Băncii Naționale a României”.
Numărul mare și varietatea monedelor (lire engleze, coroane austriece, mărci germane, napoleoni, carolini, adică polul românesc în valoare de 20 lei etc.) se explică prin aceea că, potrivit legii, biletele Băncii erau „plătite la prezentare la birourile Băncii, în monetă națională liberatoare sau în monetele străine care au curs legal, conform legislațiunii monetare a statului”.
În vara anului 1917, autoritățile române de la Iași se așteptau la o ofensivă militară de proporții a Puterilor Centrale și, în acest context tensionat, a avut loc al doilea transport al Tezaurului României la Moscova. De această dată, trenul care a plecat la Moscova a dus atât valori ale Băncii Naționale a României, cât și ale altor instituții (Academia Română, Casa de Depuneri și Consemnațiuni și alte bănci, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național de Antichități, Pinacoteca Statului, ministere, mănăstiri).
În cele trei vagoane cu valori ale BNR, care au fost depozitate tot în sala Armelor, la Kremlin, potrivit protocolului semnat și de această dată de reprezentatul rus, ministrul român de finanțe și reprezentanții BNR, s-au aflat: „titluri, efecte, valori, depozite, parte din arhivele și cărțile sale, actele sale etc., ca și partea în aur din depozitele sale în metale, proprietatea sa privată”.
Valoarea totală a valorilor românești transportate la Moscova în iulie 1917 a fost de 7,5 miliarde lei, din care valorile din cele trei vagoane ale BNR au fost evaluate la 1,5 miliarde lei, din care 575 000 lei reprezentau aurul. În ceea ce privește aurul, în total, în decembrie 1916 și iulie 1917, Banca Națională a României a depus la Moscova 91,48 tone de aur fin.
Povestea Operațiunii „Neptun”
O acțiune de mutare a aurului BNR a fost cea de la Mănăstirea Tismana, care s-a desfășurat între 8 și 22 iulie 1944.
Folosind câte 5 dube pe zi, care au efectuat în total 75 de curse, 192,40 tone de aur au fost transportate la Tismana și depozitate în pivnița mănăstirii. După evenimentele de la 23 august 1944, conducerea BNR a înțeles că stocul de aur nu mai era în siguranță acolo, așa că a decis mutarea lui în peștera de lângă mănăstire.
Astfel, tezaurul a rămas ascuns în peșteră până în ianuarie 1947. În acest interval, peștera a fost deschisă o singură dată, la începutul anului 1945, când au fost luate 210 casete cu 10,2 tone de aur pentru baterea medaliei „Ardealul nostru”.
Operațiunea “Neptun” s-a încheiat cu succes: tot aurul a revenit la București, iar locul depozitării lui a rămas până la sfârșit un secret.
