Indicele Robor la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,68%, cel mai mare nivel din octombrie 2014, potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României (BNR).
Robor la trei luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Luni, indicele a stagnat la 2,54%, scrie News.ro.

Nivelul atins marți este cel mai mare din 16 octombrie 2014, când a fost 2,71%.
Totodată, valoarea indicelui Robor la șase luni a crescut marți la 2,80%, cel mai mare nivel din 21 octombrie 2014, când a fost 2,81%.
BNR a anunțat, luni, creșterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.