Marile acțiuni europene au închis în ușoară creștere, recumperând o parte din pierderile semnificative din ziua precedentă, când a avut un declin generalizat al burselor la nivel global, din cauza incertitudinilor economice și geopolitice, transmite CNBC.
Astfel, indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,2%, regăsindu-și echilibrul după ce bursa de valori din SUA a deschis pe verde, deși câștigurile sale s-au temperat cu puțin timp înainte de sfârșitul sesiunii, arată news.ro.
Indicele a fluctuat luni între creștere și scădere, după ce a scăzut cu peste 2% în fiecare dintre cele două sesiuni anterioare. Sectoarele au terminat în principal în verde, acțiunile de tehnologie cu un avans de 1,8%.
Ben Gutteridge, manager de portofoliu la Invesco, a declarat luni dimineața la CNBC că ar putea exista mai multă volatilitate în următoarele săptămâni.
Indicele german DAX a scăzut marginal, cu 0,1%, FTSE 100, al bursei din Londra, a urcat cu 0,23%, iar CAC 40, al bursei din Paris, a coborât cu 0,27%. Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 0,6%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, a pierdut 0,32%.