Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC) a decis să scindeze Silicon Valley Bank (SVB) și să organizeze două licitații separate pentru divizia care se ocupă de gestionarea depozitelor și banca privată, după ce săptămâna trecută nu a reușit să găsească un cumpărător pentru SVB, transmite Reuters.
Până în 22 martie, FDIC va accepta ofertele pentru Silicon Valley Private Bank, iar pentru banca punte, până în 24 martie. Pot participa la licitații pentru portofoliile de active băncile și firmele financiare non-bancare, a precizat FDIC.
În 13 martie, Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare din SUA anunțase că a transferat toate depozitele Silicon Valley Bank (SVB) într-o bancă-punte nou creată, iar toți cei care au depozite vor avea acces la banii lor, scrie Agerpres.
Toți clienții SVB devin automat clienții băncii-punte, care va desfășura "activități bancare normale, inclusiv online", a informat FDIC, într-un comunicat.
Săptămâna trecută, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că FDIC vrea să relanseze procesul de vânzare pentru SVB, fiind analizată o potențială scindare.
Vineri, firma mamă a Silicon Valley Bank, care în prezent este sub controlul autorităților americane, a solicitat să intre sub protecția falimentului din capitolul 11.
SVB Financial Group, alături de directorul general și de cel financiar, au fost vizați de un proces colectiv în care se pretinde că firma nu a prezentat riscurile pe care viitoarele majorări de dobânzi le au asupra afacerii ei.
SVB Financial Group nu mai este afiliată la Silicon Valley Bank după ce a ajuns sub controlul Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC). Colapsul său a fost al doilea mare eșec bancar din istoria SUA după căderea Washington Mutual în 2008.
Succesorul băncii, Silicon Valley Bridge Bank, este sub jurisdicția FDIC și nu este inclusă în documentația depuse la instanța de faliment.