EXCLUSIV Ministrul Finanțelor: Fondurile de pensii din România au o expunere de 90 milioane euro față de BII, aflată sub sancțiuni SUA, iar fondurile mutuale și companiile de asigurări - alte 40 milioane euro

EXCLUSIV Ministrul Finanțelor: Fondurile de pensii din România au o expunere de 90 milioane euro față de BII, aflată sub sancțiuni SUA, iar fondurile mutuale și companiile de asigurări - alte 40 milioane euro
scris 19 oct 2023

Fondurile de pensii din România au o expunere echivalentă cu 90 de milioane de euro pe obligațiunile emise de către Banca Internațională de Investiții (BII), una dintre cele două bănci legate de Rusia la care România a fost acționar până recent, în timp ce fondurile mutuale și companiile de asigurări dețin titluri de 40 milioane euro, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

El a precizat că Ministerul Finanțelor sprijină activ investitorii instituționali din România pentru obținerea din partea Trezoreriei SUA a unei derogări temporare de la sancțiunile impuse în aprilie, care ar permite recuperarea acestor sume de la BII.

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro a anunțat astăzi, citând surse, că BII nu a plătit pe 7 octombrie 340 milioane de lei, în contul unei emisiuni de obligațiuni ajunsă la scadență. BII are de plată și astăzi (19 octombrie) alte 200 de milioane de lei, pentru o altă emisiune de obligațiuni pe piața românească, sumă pe care nu o va putea onora la acest moment, având în vedere că instituția de credit se află, încă din aprilie, sub sancțiuni impuse de SUA ca urmare a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Obligațiunile BII cumpărate de investitorii români au fost emise în lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Fondurile de pensii, principalii investitori români care au de recuperat bani, încearcă să obțină, cu sprijinul MAE, Ministerului Finanțelor și ASF, o derogare din partea SUA, care ar permite băncii rusești să plătească folosind active pe care le are blocate în sistemul finaniar din statele UE.

„Este o problemă pe care am discutat-o și cu omologul meu belgian, Vincent van Peteghem, în contextul participării la Ecofin, care ne-a transmis că o va da mai departe către Trezorerie. Atât Ministerul Finanțelor, cât și entitățile private din România au abordat OFAC (parte a Trezoreriei SUA, n.r.) cu privire la emiterea unei derogări care ar permite BII să își îndeplinească obligațiile. Vorbim despre o expunere a investitorilor privați din România față de BII de aproximativ 130 milioane euro, din care fondurile de pensii dețin 90 milioane euro, iar fondurile mutuale și companiile de asigurări dețin 40 milioane euro.

Noi sprijinim necondiționat sancțiunile impuse de Uniunea Europeană Federației Ruse și a acesteia entitati financiare. Cu toate acestea, sancțiunile aplicate BII afectează negativ investitorii instituționali din România și implicit, pe românii care au economisit. În așteptarea derogării, am solicitat sprijinul FPS (Federal Public Service Belgia, n.r.) să întreprindă toate diligențele pentru a acorda Euroclear autorizațiile pentru deblocare conturilor de numerar ale BII. Astfel, Banca va putea să își onoreze obligațiile față de deținătorii de obligațiuni BII din România", a declarat pentru Profit.ro ministrul Marcel Boloș.

OTP Bank a primit două oferte pentru vânzarea afacerilor din România. Banca Transilvania ar fi favorită CITEȘTE ȘI OTP Bank a primit două oferte pentru vânzarea afacerilor din România. Banca Transilvania ar fi favorită

Printre principalii investitori în obligațiunile BII sunt fondurile de pensii Pilon II. Investițiile au fost făcute înainte de declanșarea războiului, perioadă în care BII s-a împrumutat semnificativ de pe piețele europene și în euro, forinți sau coroane cehești.

Potrivit informațiilor Profit.ro, un grup de lucru, format din reprezentanți ai administratorilor fondurilor de pensii, Ministerului Finanțelor, Ministerului Afacerilor Externe și ASF, lucrează de mai multe luni pentru a obține o derogare din partea Trezoreriei SUA, care să facă posibile aceste plăți. Derogarea ar viza mai multe operațiuni (cum ar fi transferuri, schimb valutar pentru plata în lei) necesare pentru ca BII să își poată onora obligațiile.

Fondurile de pensii au contractat inclusiv o importantă casă de avocatură din SUA, Allen&Overy, pentru a putea aborda mai bine comunicarea cu Trezoreria SUA în vederea obținerii derogării.

Profit.ro a anunțat în august că România a încheiat procedura pentru retragerea din cele două bănci de dezvoltare legate de Rusia, Banca Internațională de Investiții (BII) și Banca Internațională de Cooperare Economică (BICE), oferta primită de autoritățile române pentru răscumpărarea participațiilor fiind, însă, una greu de acceptat. Potrivit informațiilor Profit.ro, rușii au propus ca România să iasă cu o pierdere majoră, de peste 50%, și să primească banii peste o perioadă foarte lungă, de aproximativ un deceniu.

GRAFICE Producția de credite pentru populație își revine ușor. Împrumuturile pentru firme pierd din viteză CITEȘTE ȘI GRAFICE Producția de credite pentru populație își revine ușor. Împrumuturile pentru firme pierd din viteză

BII este sub sancțiuni SUA, dar a primit în iunie o derogare de o lună pentru unele plăți

Statele Unite au impus în aprilie sancțiuni BII, însă banca a primit o derogare în iunie pentru a putea face unele plăți pentru obligațiuni în coroane cehești.

Potrivit site-ului BII, banca intenționează să-și onoreze obligațiile către deținătorii de obligațiuni și alți creditori, dar va avea nevoie din nou de derogare din partea Trezoreriei SUA, de serviciile unui agent de plăți, dar și de deblocarea activelor și fondurilor înghețate în sistemul bancar european.

BII informează, într-un comunicat de la finalul septembrie, că încearcă să găsească un agent pentru plăți și că nu are acces la toate activele din UE, din cauza sancțiunilor impuse de SUA. Pentru deblocarea acestor fonduri ar fi necesară o nouă derogare din partea Trezoreriei SUA (OFAC - Office of Foreign Assets Control).

Trezoreria SUA a acordat și în iunie o derogare de o lună, dar care a acoperit doar unele plăți de dobânzi pentru obligațiuni emise în coroane cehești.

Cererea pentru derogare a investitorilor români vizează plata integrală a sumelor în contul obligațiunilor ajunse la maturitate.În prezent, BII mai are de răscumpărat trei emisiuni de obligațiuni în lei, două scadente în octombrie anul acesta, iar una în ianuarie 2025

  • emisiune de 340 milioane lei scadentă în 7 octombrie 2023 (termen depășit deja)
  • emisiune de 200 milioane lei scadentă la 19 octombrie 2023 (termen astăzi)
  • emisiune de 105 milioane lei scadentă la 27 ianuarie 2025
ULTIMA ORĂ FOTO UniCredit a decis cine va fi CEO în România, după plecarea din post a lui Răsvan Radu și respingerea lui Postelnicu CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO UniCredit a decis cine va fi CEO în România, după plecarea din post a lui Răsvan Radu și respingerea lui Postelnicu

viewscnt
Afla mai multe despre
bii
banca internațională de investiții
banca rusia
fonduri de pensii
pilonul ii
obligatiuni
ministerul finantelor