Sindicatul angajaților Fondului de Garantare susține că legea privind darea în plată ar putea bloca programul guvernamental Prima Casă, pentru că statul ar putea fi exonerat de plata garanțiilor către bănci. Pentru moment, băncile nu mai acordă credite pentru că au epuizat fondurile pentru acest an.
Parlamentul a adoptat legea privind darea în plată, care permite debitorilor persoane fizice să lase creditorilor în proprietate bunul imobiliar ipotecat și să scape de datorii. Legea, care mai așteaptă semnătura președintelui Klaus Iohannis pentru a intra în aplicare, a generat reacții la nivelul întregii societăți.
O reacție vine și de la Sindicatul Garantare, care reprezintă angajații Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), instituție a statului român care acordă garanții în numele Ministerului de Finanțe. Sindicatul spune că darea în plată, printr-o prevedere la articolul 6, care stinge dreptul creditorilor de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și a garanților reali și personali, ar anula dreptul băncilor de a cere statului plata garanțiilor.
“Noi, la momentul acesta, mergem pe interpretarea avocatului Piperea”, spune Simona Mureșan, prim-vicepreședinte al Sindicatului, cu referire la declarațiile lui Gheorghe Piperea că statul va scăpa de obligațiile către bănci în programul Prima Casă, ca urmare a aplicării legii dării în plată.
Legea Prima Casă spune că statul instituie, alături de bancă, ipotecă de rang I asupra imobilelor achiziționate. Astfel, în cazul acestor credite există doi garanți ipotecari, dintre care doar unul este creditor, deci este neclar dacă se aplică darea în plată aici.
Garanția acordată de stat este irevocabilă, iar băncile sunt protejate, atât timp cât îndeplinesc condițiile pentru care solicită plata unei garanții.
Mureșan arată că dacă statul refuză plata garanției, atunci ipoteca acestuia este radiată și rămâne doar cea a băncii.
Toate aceste lucruri ar putea determina băncile să nu mai acorde credite garantate, spune liderul de sindicat, deși pentru moment această ipoteză nu poate fi testată.
“Deocamdată nu se mai acordă decât foarte puține garanții pentru că fondurile sunt pe final”, spune Mureșan.
Guvernul Cioloș a inclus în bugetul pentru anul viitor fonduri pentru o nouă ediție Prima Casă, program lansat în 2009.
Verificarea dosarelor Prima Casă este principala activitate a celor 160 de angajați ai FNGCIMM, iar o problemă pentru program ar putea însemna și concedierea unor dintre ei.
“De continuarea programului depind locurile noastre de muncă”, spune liderul de sindicat.
Prin Prima Casă au fost acordate 157.000 garanții, în valoare totală de peste 13 miliarde lei, care au susținut credite de peste 26 miliarde lei. BNR arată că împrumuturile Prima Casă reprezintă peste 50% din volumul creditelor imobiliare în derulare.