Un român a luat o casă pe credit. Apoi a venit criza și nu a mai putut să plătească ratele. Și-a pierdut casa. Dar asta nu este tot. Omul nostru încă datorează băncii o sumă mai mare decât cea împrumutată, chiar dacă a pierdut tot. O datorie pe care, cel mai probabil, nu o va putea achita niciodată.
Știți reclamele TV la bănci? Cele mai multe se învârt în jurul aceluiași clișeu: el și ea se iubesc, dar le lipsește ceva, stau cu chirie. Apare Banca, creditul ipotecar, eventual și un copil, deci, fericirea desăvârșită. Locuința e mobilată totdeauna modern și ferestrele au vedere către o pădure, un câmp verde sau către cerul albastru. El și ea zâmbesc satisfăcuți – în reclamele la credite se zâmbește mai mult decât în cele la bere - și nimic nu pare că le poate tulbura fericirea. Doar au ales o Bancă de încredere.
Reclama e sufletul comerțului. Dacă în reclamele la bere nu ți se spune că te doare capul de la prea multe halbe, din cele ale băncilor n-ai să auzi că ai putea rămâne fără casa luată pe credit, dar și cu o datorie mai mare decât suma împrumutată, plus cu poprire pe salariu pe viață. În exact această situație se regăsește Oliver Neagoe.
„O să pot să plătesc datoria asta poate dacă mă mai nasc încă o dată”
În iulie 2008, Oliver Neagoe a luat un credit ipotecar de 37.400 de franci elvețieni de la OTP Bank pentru achiziția unui apartament în orașul Sfântul Gheorghe.
“Nu vă imaginați că am cumpărat o vilă, era un apartament de 40 de metri pătrați într-un cartier mărginaș al orașului”, spune Oliver.
Rata lunară era de 310 franci, în jur de 650 de lei la acel moment. Pentru că nu avea venituri suficiente pentru acest credit, banca i-a cerut să aducă încă doi co-debitori.
Vara anului 2008 era ultima pentru o lungă perioadă în care economia avea să mai duduie. Din toamnă a venit criza financiară, care în 2009 s-a transformat într-o cădere foarte abruptă a economiei României.
În Ianuarie 2009, Oliver întâmpină primele probleme la plata ratelor și merge la bancă pentru a găsi o soluție. Francul s-a apreciat puternic în fața leului, rata ajunsese la 850 de lei, iar veniturile lunare la omului scăzuseră la 900 de lei
Obține de la bancă o amânare de șase luni la plată, dar acest gen de înțelegeri nu fac decât să mute datoria mai târziu, în speranța că veniturile debitorului vor crește vertiginos.
Încearcă să obțină și o reducere a dobânzii, dar este refuzat. Din octombrie 2011 nu-și mai plătește ratele și este executat silit de către bancă. Instanța stabilește o valoare a creanței de 42.600 de franci, unde se adună tot creditul restant, plus penalitățile și alte taxe puse de bancă.
“Îmi voi educa copiii să trăiască departe de țară"
Oliver și partenera sa de viață, însărcinată în luna a noua, sunt scoși din casă în 2014, după ce apartamentul este vândut la licitație cu 33.800 de lei, nu de franci, ceva mai mult de o treime din valoarea creditului. Apartamentul fusese evaluat în 2014 la 42.500 de lei. OTP Bank vinde creanța către OTP Factoring, firma de recuperare deținută de grupul maghiar.
Executorul i-a comunicat recent că datoriile sale față de creditor sunt de 38.800 de franci, și datoria tot crește de fiecare dată când mai primește o notificare de la funcționarul statului, în ciuda faptului că banca i-a pus poprire pe venituri.
„Am executare silită pe venituri, am un copil mic de crescut, are un an de zile, plătesc și chirie. Nu-mi ajung veniturile să-i asigur cele necesare creșterii, haine și încălțăminte”, spune Oliver.
Să recapitulăm. Creditul a fost de 37.400 de franci, casa a fost vândută în executare, datoria actuală e de aproape 39.000 de franci. Poprirea e de 440 de lei, la un salariu de 1.000 de lei. Cu tot cu sporurile, deconturile și normele de hrană caracteristice instituției de stat în care lucrează, Oliver ajunge la venituri de 1.800 de lei, în timp ce partenera sa de viață e în concediu maternal pentru creșterea copilului.
În ritmul actual, Oliver a calculat că și-ar plăti datoria către bancă în aproximativ 65 de ani, la vârsta de 103 ani.
„O să pot să plătesc datoria asta poate dacă mă mai nasc încă o dată”, spune veșnicul debitor.
Co-debitorii au scăpat de plata ratelor. Unul dintre ei n-a semnat contractul de credit și s-a dezis în instanță de obligațiile de plată, celălalt a demisionat și plecat recent în Anglia, unde nu-l ajung creditorii, spune Oliver, care a rămas să plătească singur creditul de casă pentru o casă care nu mai e a lui.
“Îmi voi educa copiii să trăiască departe de țară. Eu o să trăiesc și o să mor în sărăcie, dar copiii mei vor trăi departe de aceste lucruri”, spune el.
A încercat cu plângeri la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, dar instituția i-a spus că nu-l poate ajuta. ANPC nu consideră că mai poate interveni atunci când s-a declanșat executarea silită.
Apoi a început un proces pe cont propriu împotriva creditorilor, dar fără avocat acțiunea a fost respinsă. A angajat apoi unul, care a început un litigiu pe clauze abuzive, admis în parte de o instanță bucureșteană. Fostul client al OTP spune că dobânda creditului trebuia să scadă în concordanță cu scăderea Libor CHF, dar banca a păstrat dobânda la aproape 8%.
Oliver a făcut și plângeri penale împotriva băncii, a companiei de colectare creanțe, a funcționarilor băncii, dar și notarului și a executorului judecătoresc. Acesta spune că împrumutul n-ar fi fost acordat în condiții legale.
El mai spune că executorul a recuperat pentru creditor, din vânzarea casei și popririle pe veniturile debitorilor, aproximativ 14.000 de franci din creanța de 42.600 de franci, deci datoria ar fi trebuit să scadă sub 30.000 de franci, nu să crească.
"Sper ca lumea să vadă cât de grave sunt abuzurile băncilor"
Și banca i-a făcut plângere penală lui Oliver și l-a acuzat de înșelăciune, pentru că nu și-ar fi declarat veniturile totale. Cererea a fost soluționată cu neînceperea urmării penale.
“Mi-au făcut mari probleme la muncă. Au făcut plângere penală pentru înșelăciune pentru că veniturile din adeverința de venit nu erau conforme cu cele de la casa de pensii. Diferența era că unele erau nete și altele brute. Au vrut să mă sperie”, spune Oliver.
Și alți români se află în situații similare cu Oliver. Și-au pierdut casele luate pe credit și sunt în continuare datori la bănci sau la firmele de recuperare.
Parlamentul are în dezbatere un proiect de lege care va elibera de datorii românii care lasă băncii ipoteca care garantează creditul. Proiectul a trecut de Senat, și dacă este adoptat și de Camera deputaților atunci persoanele cu credite garantate n-ar mai ajunge în situația lui Oliver, și fără casă, și cu datorii cât pentru o casă nouă. Acest sistem este răspândit în Statele Unite ale Americii, sub denumirea de non-recourse loans.
„Dacă băncile nu caută o cale amiabilă de a se înțelege cu clienții, atunci pot fi forțate de această lege să o facă. Sper ca lumea să vadă cât de grave sunt abuzurile băncilor împotriva noastră”, spune el, deși știe că pe el această lege nu l-ar ajuta, pentru că nu are caracter retroactiv.
Bancherii spun că o astfel de lege ar transforma băncile în agenții imobiliare și ar scumpi creditele ipotecare, pentru că instituțiile de credit ar lua riscul de piață asupra lor.
Imaginea băncilor a început să sufere din 2010, de când mii de clienți au chemat creditorii în judecată pe motiv că au crescut dobânzile și au inserat comisioane nejustificate. Băncile ar putea să sufere și financiar în perioada următoare, dacă instanțele vor dicta modificarea tuturor contractelor în derulare.
720.000 de români aveau restanțe la bănci în luna august, arată datele BNR. Mulți alții nu mai apar în aceste statistici, pentru că datoriile lor au fost vândute către recuperatorii de creanțe.
