Banca centrală din Turcia majorează puternic dobânzile pentru a opri deprecierea lirei

Banca centrală din Turcia majorează puternic dobânzile pentru a opri deprecierea lirei
scris 24 mai 2018

Banca centrală din Turcia a majorat puternic dobânzile miercuri, cu 3 puncte procentuale, printr-o măsură de urgență prin care vrea să oprească deprecierea accentuală a lirei și să recâștige încrederea investitorilor, afectată de intervențiile președintelui Tayyip Erdogan, transmite Reuters.

Banca Turciei, care ar fi urmat să organizeze ședința de politică monetară pe 7 iunie, a anunțat că a majorat dobânda de referință de la 13,5% la 16,5%, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Investitorii anticipaseră că deprecierea puternică a lirei turcești, cu circa 20% în acest an, la o serie de minime record, va obliga banca centrală să ia o astfel de măsură.

Lira a inversat declinul în urma anunțului și s-a apreciat miercuri cu circa 2%, la 4.517 unități pentru un dolar, după ce în timpul ședinței a atins un minim record de 4,9290 unități pentru un dolar.

Comisia Europeană: România nu a luat măsuri pentru corectarea abaterilor bugetare și riscă să piardă progresele împotriva corupției. Reducerea contribuțiilor la Pilonul II ar putea avea efecte negative pentru piața de capital CITEȘTE ȘI Comisia Europeană: România nu a luat măsuri pentru corectarea abaterilor bugetare și riscă să piardă progresele împotriva corupției. Reducerea contribuțiilor la Pilonul II ar putea avea efecte negative pentru piața de capital

”Este imperios necesar să restabilim credibilitatea politicii mnetare și să recâștigăm încrederea investitorilor”, a scris pe Twitter premierul Mehmet Simsek, cu puțin timp înainte de anunțul băncii centrale.

Investitorii au vândut lire, îngrijorați de evoluția politicii monetare, în special după ce Erdogan, care se descrie un inamic al dobânzilor, a declarat săptămâna trecută că se așteaptă să exercite un control mai mare asupra politicii monetare după alegerile din 24 iunie. Afirmația sa a amplificat îngrijorările legate de capacitatea comitetului de politică monetară al băncii centrale de a tempera inflația de peste 10%.

”Actualul nivel ridicat al inflației și așteptările referitoare la inflație continuă să reprezinte riscuri pentru comportamentul prețurilor. În consecință, comitetul a decis să implementeze o înăsprire puternică a politicii monetare, pentru susținerea stabilității prețurilor”, se arată în comunicatul băncii centrale.

Turcia a înregistrat în aprilie o inflație anuală de 10,85%, iar indicatorul a atins în ultimele luni un maxim de 12,98%.

Erdogan dorește reducerea costurilor de împrumut pentru susținerea creditării și a dezvoltării economice, în special că luna viitoare vor avea loc alegeri prezidențiale și parlamentare.

viewscnt
Afla mai multe despre
turcia
lira turceasca