Pacienții vor primi la cerere o listă cu costul tuturor serviciilor medicale decontate de la buget

Pacienții vor primi la cerere o listă cu costul tuturor serviciilor medicale decontate de la buget
scris 3 oct 2019

Pacienții vor putea beneficia la cerere, din partea casei de asigurări de sănătate la care sunt luați în evidență, de o listă cu serviciile medicale de care au beneficiat în anul precedent și au fost decontate din bugetul de asigurări sociale de sănătate, cu precizarea contravalorii acestora și a furnizorilor care le-au efectuat.

Proiectul de lege cu aceste prevederi a fost promulgat astăzi de președintele Iohannis.

Deputații USR sunt cei care au inițiat proiectul în 2018, iar acesta a fost respins de senatori anul trecut, dar în cele din urmă a fost susținut chiar de către Guvern. 

România, codașă în UE la procentul din PIB alocat sănătății CITEȘTE ȘI România, codașă în UE la procentul din PIB alocat sănătății

Inițiatorii au propus proiectul cu argumentul că decontările fictive reprezintă o practică frecventă de fraudare a sistemului medical, iar mecanismele actuale de prevenire și control nu funcționează.

”La cerere, casa de asigurări de sănătate la care este luată în evidenţă persoana asigurată, comunică în termen de 45 de zile persoanei asigurate sau reprezentantului legal al acesteia, după caz, lista cu serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale de care a beneficiat persoana asigurată în anul precedent, decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cu precizarea contravalorii acestora, a furnizorilor care le-au efectuat/ eliberat, precumşi a datei efectuării/ eliberării acestora”, prevede proiectul de lege adoptat de Parlament.

Lista va putea fi accesată de asigurat şi prin intermediul dosarului electronic al pacientului.

Amenzi dublate pentru nerespectarea de către spitale și angajați a standardelor din sănătate. Cine lasă pacientul să aștepte prea mult, plătește CITEȘTE ȘI Amenzi dublate pentru nerespectarea de către spitale și angajați a standardelor din sănătate. Cine lasă pacientul să aștepte prea mult, plătește

Proiectul de lege promulgat mai prevede obligația CNAS de a efectua, anual sau ori de câte ori este cazul, analize, studii şi prelucrări de date în scopul transparentizării modului în care serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale sunt decontate din bugetul Fondului naţional de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

Urmărește-ne și pe Google News

 

viewscnt
Afla mai multe despre
pacienti
lista
deconte
medical
servicii
cnas
proiect
lege
parlament