Vrem să finalizăm negocierile cu România până la sfârșitul verii, spune șeful grecilor care importă LNG din SUA pentru Europa de Est

Alexandros Exarchou, CEO-ul traderului de gaze Atlantic - See LNG Trade, a declarat că devine din ce în ce mai dificilă încheierea de acorduri pe termen lung cu producătorii americani de gaze naturale lichefiate (LNG), după ce războiul din Iran a creat haos pe piața globală.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Vrem să finalizăm negocierile cu România până la sfârșitul verii, spune șeful grecilor care importă LNG din SUA pentru Europa de Est

Atlantic - See LNG Trade este un joint-venture între giganții eleni AKTOR, din sectorul construcțiilor și infrastructurii, și DEPA – furnizorul și traderul de gaze naturale controlat de statul grec. Compania mixtă a semnat în noiembrie anul trecut un acord de vânzare-cumpărare de LNG pe 20 de ani cu producătorul american de profil Venture Global, care stipulează livrări de minimum 500.000 de tone metrice pe an, cu posibilitate de majorare.

Grecii vor să revândă LNG-ul cumpărat de la americani pe piețele din Europa de Est și Balcani, inclusiv în România.

Concurența dintre cumpărătorii europeni și asiatici pentru LNG din SUA s-a intensificat, după ce conflictul din Orientul Mijlociu a închis strâmtoarea Oormuz, sufocând o cincime din livrările globale și crescând prețurile pe piața spot. Acest lucru a determinat firmele americane să nu mai semneze contractele pe 20 de ani solicitate de Atlantic-See LNG Trade, care face demersuri de extindere a rolului Greciei ca hub LNG pentru regiunea Europei de Est și Balcanilor.

ANPC a descoperit nereguli la 121 de tone de legume în București și Ilfov. Profit.ro a anunțat recent că legume și fructe aduse din Turcia sunt reetichetate ca produse în România și vândute în unul din cele mai mari lanțuri, în toată țara CITEȘTE ȘI ANPC a descoperit nereguli la 121 de tone de legume în București și Ilfov. Profit.ro a anunțat recent că legume și fructe aduse din Turcia sunt reetichetate ca produse în România și vândute în unul din cele mai mari lanțuri, în toată țara

″Furnizorii americani au devenit reticenți în a se angaja la un anumit preț pentru o perioadă lungă de timp. Este o situație diferită față de cea de acum șase luni, când erau disponibile astfel de acorduri pe termen lung″, a declarat directorul executiv Alexandros Exarchou, într-un interviu acordat Bloomberg.

Incertitudinea cu privire la evoluția prețurilor – ca urmare a avarierii grave a celui mai mare terminal de export de LNG din lume, din Qatar – a avut ca efect faptul că unii furnizori din SUA au ajuns chiar să ofere stimulente pentru a reduce amploarea contractelor existente, a spus CEO-ul traderului grec.

Din cauza angajamentelor mari de capital necesare pentru construirea de facilități LNG în SUA, cumpărătorii mai mici ar putea avea dificultăți în a semna contracte pe termen lung cu vânzătorii americani. O mare parte din producția SUA este deja angajată în contracte pe termen lung cu clienți europeni și asiatici.

Atlantic See a încheiat în noiembrie 2025 un acord de 20 de ani cu Venture Global pentru a importa 4 miliarde de metri cubi de LNG pe an începând cu 2030. Cea mai mare parte va fi livrată în regiune, inclusiv 1 miliard mc pentru Albania și 0,5 miliarde mc pentru Bosnia-Herzegovina.

FOTO Șantiere de pe Autostrada A7 Focșani-Bacău, inundate CITEȘTE ȘI FOTO Șantiere de pe Autostrada A7 Focșani-Bacău, inundate

Compania urmărește să încheie negocierile cu România până la sfârșitul verii, ceea ce va aduce totalul acordurilor de aprovizionare la 3,7 miliarde de metri cubi pe an, a declarat Exarchou.

Demersurile Greciei de a intra în acorduri pentru LNG din SUA au loc în momentul în care Uniunea Europeană elimină treptat importurile de gaze din Rusia, până la sfârșitul acestui an.

În cazul în care s-ar ajunge la acorduri și cu Bulgaria și Ucraina în cursul lui 2026, Atlantic SEE va căuta noi contracte de achiziție de LNG din SUA, ceea ce ar putea duce livrările totale până la 8 miliarde de metri cubi. Compania este, de asemenea, dispusă să exploreze potențiale acorduri de aprovizionare cu țări precum Serbia, Croația și Macedonia de Nord.

VIDEO Ciucu a răbufnit după ce a găsit doar 3 muncitori pe un șantier de pe Calea Văcărești: Dacă nu sunteți în stare să executați lucrările, de ce naiba mai veniți la licitațiile pentru lucrări publice?! CITEȘTE ȘI VIDEO Ciucu a răbufnit după ce a găsit doar 3 muncitori pe un șantier de pe Calea Văcărești: Dacă nu sunteți în stare să executați lucrările, de ce naiba mai veniți la licitațiile pentru lucrări publice?!

În timp ce afacerea Venture Global protejează Atlantic See de volatilitatea pieței, prețul contractelor pe 20 de ani a crescut dramatic, potrivit lui Exarchou.

″Discutăm pentru cantități suplimentare de la diverși furnizori din SUA″, a spus CEO-ul, care se așteaptă ca prețurile spot să crească semnificativ din septembrie.

Exarchou a avertizat, de asemenea, că UE nu a introdus încă măsuri specifice pentru a atenua potențialele riscuri de aprovizionare la iarnă, deoarece regiunea încearcă să-și reînnoiască stocurile de gaze din depozitele subterane de înmagazinare, epuizate în timpul verii.

SpaceX a strâns 75.000.000.000 de dolari în cel mai mare IPO din lume. Astăzi e debutul pe bursă CITEȘTE ȘI SpaceX a strâns 75.000.000.000 de dolari în cel mai mare IPO din lume. Astăzi e debutul pe bursă

Premierul demis și interimar Ilie Bolojan, totodată ministru interimar al Energiei, spune că România trebuie să susțină tranzitul prin conductele sale magistrale al gazelor naturale din surse nerusești necesare aprovizionării țărilor vecine dependente de Gazprom, prin așa-numitul Coridor Vertical, inclusiv prin reduceri ale tarifelor de tranzit practicate de operatorul național de profil Transgaz.

Statele Unite solicită mai demult insistent ca Europa să ieftinească tranzitul din Grecia în Ucraina, via Bulgaria, România și Republica Moldova, al gazelor naturale lichefiate (LNG) produse în SUA, transportate pe mare până la terminalele elene Revithoussa și Alexandroupoli și regazeificate acolo, pentru a fi vândute ulterior în Europa Centrală și de Est și Balcani.

Bolojan a fost întrebat dacă ″au existat în ultima vreme presiuni politice și diplomatice asupra premierului României să cumpărăm gaz lichefiat din Statele Unite″.

Erbașu avertizează: Autostrăzile noastre nu vor rezista. Cel puțin infrastructura, pe care trebuie să te bazezi cam 40-50 de ani, nu va rezista mai mult de 20-25 de ani! CITEȘTE ȘI Erbașu avertizează: Autostrăzile noastre nu vor rezista. Cel puțin infrastructura, pe care trebuie să te bazezi cam 40-50 de ani, nu va rezista mai mult de 20-25 de ani!

Au existat discuții între reprezentanții companiei Transgaz... pe aspecte care țin de acest proiect. Și aici sunt 2 aspecte care trebuie cât se poate de clar separate. Prima problemă pe care trebuie să o discutăm la modul serios este necesitatea ca această parte de Europă să aibă surse alternative de alimentare cu energie, inclusiv de gaz. Sigur, România este într-o situație mai avantajată, având atât resursele pe care le avem astăzi, din subsolul nostru, cât și, posibil și foarte probabil, resursele din Marea Neagră începând de anul viitor.

Dar țările celelalte, cum ar fi Ungaria, Slovacia și uneori Ucraina, au probleme mari, din cauza războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în 2022, și practic nu au alimentare. Deci alte variante de transport sunt vitale pentru această regiune și România trebuie să susțină aceste coridoare alternative, e o problemă strategică.

ANUNȚ Vodafone va fuziona cu Telekom România Mobile Communications la finalul lunii iunie CITEȘTE ȘI ANUNȚ Vodafone va fuziona cu Telekom România Mobile Communications la finalul lunii iunie

Consider că România trebuie să susțină acest transport, tranzitarea, inclusiv prin reduceri de tarife. Pentru că o cantitate mai mare de gaz care se transferă prin niște conducte care, oricum, doar din tranzitul gazului se amortizează, înseamnă venituri mai mari, inclusiv realizarea de investiții de interconectare care trebuie făcute cu țările din jur pentru a crește capacitatea – ăsta e al doilea aspect vital pe care cred că România trebuie să-l susțină.

Dar în ceea ce privește achiziția efectivă de gaz, acolo trebuie să iei decizii raționale care țin de piață. Asupra mea personal nu s-au exercitat presiuni ca să facem un anumit lucru″, a răspuns premierul, la Europa FM.

Transgaz și ceilalți operatori naționali de transport de pe Coridorul Vertical practică deja discount-uri la tarifele de rezervare de capacitate, cele din România și Republica Moldova fiind cele mai mari.

Festivalul KAPITAL - anulat pe acest an deși biletele au fost deja puse în vânzare. Organizatorii invocă modificările legislative tărăgănate, criza economică, instabilitatea politică și suprataxarea evenimentelor CITEȘTE ȘI Festivalul KAPITAL - anulat pe acest an deși biletele au fost deja puse în vânzare. Organizatorii invocă modificările legislative tărăgănate, criza economică, instabilitatea politică și suprataxarea evenimentelor

România pregătește relaxarea cerințelor minime de calitate a gazelor naturale care intră în sistemul național de transport de profil prin conducte magistrale, inclusiv pentru a facilita importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) provenite din Statele Unite, regazeificate la terminalele grecești specializate și apoi tranzitate prin așa numitul Coridor Vertical transbalcanic.

Principalele modificări avute în vedere, față de regulile românești în prezent în vigoare, sunt reducerea concentrației minime a metanului de la 85% la 70%, reducerea concentrației maxime a azotului și bioxidului de carbon, introducerea indicelui Wobbe și modificarea punctului de rouă al apei și al hidrocarburilor.

Discuțiile și negocierile pe această temă între operatorii naționali de transport din regiune sunt mai vechi.

Producția de mașini în România cade puternic CITEȘTE ȘI Producția de mașini în România cade puternic

Astfel, în octombrie 2024, la Reuniunea la nivel înalt CESEC, a fost semnat un Memorandum de înțelegere privind armonizarea calității gazelor, de către Transgaz (România), Bulgartransgaz (Bulgaria), Hellenic Gas Transport System Operator (Grecia), FGSZ (Ungaria), LLC Gas TSO (Ucraina, ICGB (Grecia-Bulgaria), Nomagas (Macedonia de Nord), Plinacro (Croația), Plinovodi (Slovenia) și Vestmoldtransgaz (Republica Moldova).

″În urma discuțiilor purtate semnatarii Memorandumului au ajuns la un compromis pentru un set de parametri armonizați de calitate a gazelor naturale (...). (...) Propunerea comună pentru armonizarea parametrilor de calitate a gazelor naturale ia în considerare cerințele standardelor EN 16726, EN 1776 / ISO 12213 și EN 437. (...)

Prin adresa Transgaz nr. 136288/11.11.2025, operatorii de transport și sistem din regiunea CESEC (...) au notificat autoritățile de reglementare în legătură propunerea de uniformizare a parametrilor de calitate ai gazelor naturale vehiculate în cadrul punctelor de interconectare″, se arată într-un document al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) de la București, analizat de Profit.ro.

DECIZIE Sute de angajați STB dați afară. „Ne așteptăm la destul de multe procese!” CITEȘTE ȘI DECIZIE Sute de angajați STB dați afară. „Ne așteptăm la destul de multe procese!”

Ulterior, pe finalul lunii trecute, Transgaz a revenit cu adresa menționată.

ANRE își argumentează demersul de modificare a regulilor de calitate a gazelor din România și pe faptul că legislația UE în vigoare obligă operatorii de sisteme de transport să coopereze pentru a evita restricțiile în calea comerțului transfrontalier din cauza diferențelor de calitate a gazului și stipulează că specificațiile tehnice divergente, inclusiv parametrii de calitate a gazului, cum ar fi conținutul de oxigen și adăugarea de hidrogen în sistemul de gaze naturale, nu trebuie utilizate pentru a restricționa fluxurile transfrontaliere de gaze naturale.

FOTO Teatrul de vară din Herăstrău va fi transformat într-o grădină demnă de un monument istoric - Ciucu CITEȘTE ȘI FOTO Teatrul de vară din Herăstrău va fi transformat într-o grădină demnă de un monument istoric - Ciucu

În același timp, (prin modificarea regulilor de calitate – n.r.) se creează premisele importurilor de GNL provenite din USA prin Coridorul Vertical transbalcanic, ceea ce va contribui la creșterea volumelor de gaze naturale vehiculate prin sistemul de transport, cu impact direct în reducerea tarifelor de transport achitate de consumatori/clienții finali″, mai menționează Autoritatea.

Regulile în vigoare pot fi citite aici (Anexa nr. 5), iar cele aflate în pregătire – aici.

VIDEO Finanțele anunță că noul site al ANAF și noul SPV vor fi gata în vară. Vor fi si noi declaratii fiscale precompletate CITEȘTE ȘI VIDEO Finanțele anunță că noul site al ANAF și noul SPV vor fi gata în vară. Vor fi si noi declaratii fiscale precompletate

Țările europene de pe traseul așa-numitului Coridor Vertical de gaze, care pleacă din Grecia și ajunge până în Ucraina, tranzitând și România, au interesul de a se elibera de dependența de importurile de gaze din Rusia, iar Statele Unite vor să vândă gaze naturale lichefiate (LNG) în Europa. Însă pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de investiții majore și nu este limpede deocamdată dacă cererea e suficientă pentru a le justifica, a transmis recent președintele Nicușor Dan, după participarea la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări de la Dubrovnik, Republica Croația.

El a fost întrebat, în legătură cu Coridorul Vertical, ″ce necesități are partea americană din partea noastră, ce au nevoie de la noi, și ce le solicităm noi în acest proiect″.

″În cursul după amiezii ne vom întâlni cu secretarul american al Energiei, domnul Chris Wright, care a solicitat o întâlnire cu noi pentru proiecte comune, cum este Coridorul Vertical de gaze. Este o chestiune politico-economică. Este interesul nostru al tuturor (al țărilor din Europa care formează Coridorul Vertical – n.r.) să (ne – n.r.) decuplăm de furnizarea de gaz dinspre Rusia și este interesul american de a intra cu LNG pe piața europeană.

DECIZIE Transport public cu doar 1 leu pe zi, cu tramvaie și autobuze, în Arad CITEȘTE ȘI DECIZIE Transport public cu doar 1 leu pe zi, cu tramvaie și autobuze, în Arad

Pentru ca americanii să intre pe piața europeană cu LNG, e nevoie de niște investiții consistente în porturile din Grecia și întrebarea este dacă există suficienți cumpărători în regiune, și vorbesc de toate țările, pornind de la Moldova și Ucraina, până la Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria, deci toate țările din zona asta, dacă necesarul pentru cumpărare este suficient de mare pentru ca să justifice această investiție.

Noi vrem să avem o prezență americană în România și vrem ca această configurație economică să fie favorabilă României. Asta poate să însemne tranzitare de gaz prin rețelele Transelectrica (de fapt Transgaz – n.r.) și câștiguri din taxele de tranzit, poate să însemne multe lucruri.

Peste 4-5 zile, la Erevan, în marja Summit-ului Comunității Politice Europene, va fi o discuție inițiată de România cu toate aceste țări, exact despre cifrele acestei potențiale afaceri: dacă noi toți împreună, țările pe care le-am menționat, avem un necesar de gaze suficient de mare astfel încât să justifice o investiție americană″, a spus președintele României.

Susținere mare pentru referendumul istoric de limitare a populației în Elveția - Majoritatea elvețienilor susțin inițiativa de a limita populația la 10 milioane de locuitori CITEȘTE ȘI Susținere mare pentru referendumul istoric de limitare a populației în Elveția - Majoritatea elvețienilor susțin inițiativa de a limita populația la 10 milioane de locuitori

Reticența Uniunii Europene de a-și asuma angajamente pe termen lung de achiziție de gaze naturale lichefiate (LNG) din Statele Unite și de a face să progreseze principala rută de tranzit al acestora, Coridorul Vertical, care pleacă de la terminalele de regazeificare din Grecia și ajunge până în Ucraina, trecând prin Bulgaria, România și Republica Moldova, este de neînțeles și face ca Europa să riște să aibă mari probleme de aprovizionare în iarna care vine, a declarat cu mai puțin de o lună în urmă Alexandros Exarchou, CEO-ul grupului elen AKTOR și al traderului de gaze Atlantic - See LNG Trade, la conferința Economist Romania Government Roundtable 2026, organizată la București de grupul editorial The Economist și la care Profit.ro a fost partener.

Atlantic - See LNG Trade este un joint-venture între giganții eleni AKTOR, din sectorul construcțiilor și infrastructurii, și DEPA – furnizorul și traderul de gaze naturale controlat de statul grec. Compania mixtă a semnat în noiembrie anul trecut un acord de vânzare-cumpărare de LNG pe 20 de ani cu producătorul american de profil Venture Global, care stipulează livrări de minimum 500.000 de tone metrice pe an, cu posibilitate de majorare. Mai multe companii românești sunt interesate de principiu să cumpere gaze americane revândute de Atlantic - See LNG Trade.

Unele benzinării din România pot rămâne fără carburanți, motorina se mai poate scumpi - AEI CITEȘTE ȘI Unele benzinării din România pot rămâne fără carburanți, motorina se mai poate scumpi - AEI

În februarie, România și alte 11 țări din Europa Centrală și de Sud-Est au semnat, la Washington, o declarație comună cu Statele Unite privind întărirea securității aprovizionării cu gaze naturale și asigurarea de prețuri accesibile în regiune, ideea principală fiind facilitarea exporturilor de gaze naturale lichefiate (LNG) americane, inclusiv în perspectiva interzicerii totale a gazelor rusești în UE.

Declarația comună a fost semnată în cadrul unui Summit Transatlantic pentru Securitatea Aprovizionării cu Gaze, găzduit de Consiliul pentru Dominanță Energetică Națională al Statelor Unite, în cadrul căruia a avut loc și o întâlnire ministerială dedicată problematicii Coridorului Vertical.

România a fost reprezentată de ministrul de atunci al Energiei, Bogdan Ivan.

Companii de taxi, amendate de Consiliul Concurenței. Acuzații de înțelegere pentru a elimina o companie care administra o aplicație din aeroportul Otopeni CITEȘTE ȘI Companii de taxi, amendate de Consiliul Concurenței. Acuzații de înțelegere pentru a elimina o companie care administra o aplicație din aeroportul Otopeni

Planurile de modernizare a cinci dintre stațiile românești de măsurare a gazelor naturale, de la punctele de interconectare ale sistemului național de transport de profil cu cele ale vecinilor Bulgaria și Ucraina, aflat pe traseul Coridorului Vertical, au fost declarate foarte recent de Guvern drept proiecte de importanță națională în domeniul gazelor.

″Conceptul Coridorului Vertical a fost promovat de România încă din anul 2016 ca inițiativă strategică în scopul reducerii dependenței de gazele rusești și facilitării aprovizionării cu LNG (gaze naturale lichefiate – n.r.) american produs de companii americane atât din Statele Unite ale Americii cât și de companii americane din alte zone ale globului: Africa de Nord, offshore-ul Ciprului, câmpurile Leviathan și Tamar (din Israel – n.r.) etc.

Membrii Inițiativei Coridorului Vertical (DESFA, Gastrade, ICGB, Bulgartransgaz (BTG), Transgaz, FGSZ, Eustream, Vestmoldtransgaz (VMTG) și Gas Transmission System Operator of Ukraine - GTSOU), recunoscând necesitatea de a asigura aprovizionarea neîntreruptă cu gaze naturale a piețelor lor, precum și importanța creșterii lichidității pieței prin facilitarea unor rute alternative de aprovizionare, și-au unit forțele în vederea realizării anumitor investiții necesare pentru eliminarea constrângerilor fizice existente pe traseul Coridorului Vertical, sporind astfel capacitatea sistemelor lor, în special în direcția sud - nord.

VIDEO Scandal la Curtea de Apel București. Susținătorii lui Călin Georgescu au vrut să intre în sala de judecată CITEȘTE ȘI VIDEO Scandal la Curtea de Apel București. Susținătorii lui Călin Georgescu au vrut să intre în sala de judecată

Prin implementarea Coridorului Vertical se va putea prelua LNG american produs de companii americane (Exxon, Chevron etc), inclusiv din terminalele LNG din Grecia existente (Revythoussa, Alexandroupolis), precum și din alte terminale în fază de proiect (ex. Dioriga)″, se afirmă în notele de fundamentare ale hotărârilor de guvern.

După cum a relatat Profit.ro, Statele Unite solicită mai demult insistent ca Europa să ieftinească tranzitul din Grecia în Ucraina, via Bulgaria, România și Republica Moldova, al gazelor naturale lichefiate (LNG) produse în SUA, transportate pe mare până la terminalele elene Revithoussa și Alexandroupoli și regazeificate acolo.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2353 -0.0037-0.07 %
1 USD4.5194 -0.0228-0.50 %
1 GBP6.0646 -0.0068-0.11 %
1 CHF5.6813 +0.0019+0.03 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite