Compania Națională de Investiții a emis Ordinul de începere a lucrărilor pentru noul Stadion „Gheorghe Hagi”, care va fi construit în municipiul Constanța, pe Str. Primăverii, nr. 2-11.
Începând cu 1 octombrie, acest proiect de anvergură pentru Constanța și pentru sportul românesc va deveni un simbol al performanței, al ambiției și al viitorului, susține CNAIR.

Finanțarea investiției este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții.
Investiția are loc în cadrul Programului național de construcții de interes public sau social.
Lucrările vor fi realizate de asocierea Construcții Erbașu & TRACON S.R.L.

În 2022, Consiliul Local Municipal Constanța a aprobat trecerea stadionului "Gheorghe Hagi" la Compania Națională de Investiții (CNI), urmând ca această arenă să fie demolată, iar în locul său să fie ridicat un stadion modern.
Investiția era estimată la 500 de milioane de lei.

Stadionul “Gheorghe Hagi” a găzduit în istoria sa și mai multe meciuri internaționale, printre cele mai importante fiind România – Cehia 2-0, în septembrie 2005, România – Olanda 1-0, în octombrie 2007, România - Franța 2-2, în octombrie 2008 și România – Serbia 2-3, în martie 2009.














