VIDEO Tranzacție contestată de ANAF: un bulgar preia un trader petrolier românesc cu o creștere galopantă, dar rămas fără înlesnire fiscală

VIDEO Tranzacție contestată de ANAF: un bulgar preia un trader petrolier românesc cu o creștere galopantă, dar rămas fără înlesnire fiscală
scris 2 mar 2020

Un cetățean bulgar în vârstă de 55 de ani domiciliat în Sofia apare într-un document oficial că ar fi cumpărat la valoarea lor nominală, respectiv cu mai puțin de 100.000 de euro, 100% din părțile sociale ale importatorului, distribuitorului și traderului român de carburanți și produse petroliere Europetrol Distribution SRL. Compania, potrivit propriilor afirmații, ar fi vândut în total anul trecut, cumulat cu subsidiarele sale din străinătate, o cantitate estimată de circa 380.000 de tone de produse de profil, ajungând la o cifră de afaceri de peste 220 milioane euro. Tot în 2019 însă, Europetrol Distribution și-a pierdut autorizația de destinatar de produse accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize dintr-un alt stat membru UE, autorizație care îi permitea să țină în vederea vânzării stocuri de marfă sosite pe mare în Portul Constanța, în rezervoarele Oil Terminal.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Europetrol Distribution SRL a fost înființată la finalul lui 2015 la Cluj de către italianul Lucio Alunni, care în prezent lucrează pentru traderul elvețian de mărfuri Energosuisse SA. Ulterior, în vara anului 2017, Alunni a majorat capitalul social al societății de la minimul legal de 200 de lei la circa 100.000 euro (460.000 lei).

Urmărește-ne și pe Google News

Tot în 2017, în firmă a intrat entitatea înregistrată în Luxemburg Quantium Investments SA, reprezentată de francezul Jerome Gerard Domange, iar în 2018 și 2019 au venit încă doi asociați, italianca Maria Elena Martini și societatea Marketing Petroli SRL din Dobroești, Ilfov, controlată tot de oameni de afaceri italieni. Anul trecut, sediul social al Europetrol Distribution a fost mutat la București.

Harvey Weinstein a fost declarat vinovat pentru agresiune sexuală și viol CITEȘTE ȘI Harvey Weinstein a fost declarat vinovat pentru agresiune sexuală și viol

Potrivit unui document oficial, în decembrie 2019, Quantium Investments (85% din capital), Lucio Alunni (10%), Marketing Petroli SRL (4%) și Maria Elena Martini (1%) au decis să-și cesioneze toți, integral, părțile sociale deținute la Europetrol Distribution SRL cetățeanului bulgar din Sofia Mladen Popov, la valoarea nominală a acestora, de 469.240 lei, adică mai puțin de 100.000 de euro. Administrator al Europetrol Distribution a rămas un alt italian, Alfio Galli.

"Pentru părțile sociale am fost despăgubiți la valoarea nominală, astfel încât nu mai avem nici o pretenție față de societate și față de cesionar", afirmă în document foștii asociați ai Europetrol Distribution SRL.

O documentare Profit.ro la Registrul Comerțului din Bulgaria, efectuată cu sprijinul unui vorbitor nativ de bulgară, a arătat că, din 2016 încoace, Mladen Popov a preluat circa 20 de firme de la sud de Dunăre, de cele mai multe ori pe sume infime (la valoarea nominală a acțiunilor), acestea fiind în multe cazuri împovărate de datorii, inclusiv la Fisc, și niciuna neavând o activitate semnificativă.

Coronavirus - România: 1.000 persoane izolate la domiciliu, 17 în carantină, 2 riscă închisoare sau amendă CITEȘTE ȘI Coronavirus - România: 1.000 persoane izolate la domiciliu, 17 în carantină, 2 riscă închisoare sau amendă

Foarte recent, ANAF, prin Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 al Capitalei, a înaintat la Tribunalul București o solicitare de opoziție la decizia de cesionare a părților sociale ale Europetrol Distribution către Mladen Popov. Potrivit datelor termene.ro, la 31.12.2019, Europetrol Distribution avea obligații restante către bugetele statului în valoare de peste 1,17 milioane lei. Legea societăților comerciale prevede că "Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților privitoare la transmiterea părților sociale pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, precum și, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să își cedeze părțile sociale".

Până în momentul publicării acestui articol, reprezentanții Europetrol Distribution nu au formulat niciun răspuns la solicitarea de informații și clarificări a Profit.ro, transmisă prin intermediul unuia dintre avocații firmei. 

Prețul tranzacției pare ciudat de mic în condițiile în care datele publice arată că firma a avut o dezvoltare extrem de rapidă de la înființare. Astfel, în 2017, ultimul de altfel în care a depus raportare la Ministerul Finanțelor Publice, cifra de afaceri a Europetrol Distribution SRL a crescut de la mai puțin de 1 milion lei la 110,6 milioane lei, iar profitul net – de la circa 47.000 lei la 13,4 milioane lei.

FOTO Controale la Otopeni anti-coronavirus. Orban - România are un risc mai mare, trebuie să o spunem în mod onest CITEȘTE ȘI FOTO Controale la Otopeni anti-coronavirus. Orban - România are un risc mai mare, trebuie să o spunem în mod onest

Cifrele de mai sus reflectă strict doar operațiunile din România. Pe site-ul Europetrol apare însă o raportare consolidată, care include subsidiarele din străinătate ale companiei și care arată că, în 2017, traderul și distribuitorul de carburanți a ajuns la o cifră de afaceri de nu mai puțin de 1,28 miliarde lei, cu un profit net de 18,6 milioane lei și plătind impozit pe profit de 3,22 milioane lei. La finalul anului 2017, Europetrol avea datorii scadente în mai puțin de un an în sumă de peste 112 milioane lei, față de doar 17,4 milioane lei la sfârșitul lui 2016.

Potrivit aceleiași surse, cantitatea de produse vândute de către Europetrol Distribution SRL ar fi crescut de la 182.700 tone în 2017 la 198.700 tone în 2018, fiind estimată pentru anul trecut la 380.000 tone, iar cifra de afaceri a companiei s-ar fi majorat de la 161,5 milioane euro în 2018 la o sumă estimată de peste 220 milioane euro în 2019.

Tot ca o indicație privind volumul de business al firmei, potrivit documentelor unui proces în instanță, Europetrol Distribution SRL ar fi plătit, în perioada 1 august 2017 – 31 iulie 2018, unui singur intermediar un comision de 80 euro pe cisterna de 25 tone pentru vânzarea a circa 56 milioane litri de carburanți către diverși clienți. 

EXCLUSIV Tranzacție: Marian Alecu, omul care a adus McDonald\'s în România, intră puternic pe piața hotelieră CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție: Marian Alecu, omul care a adus McDonald's în România, intră puternic pe piața hotelieră

Avansul vânzărilor Europetrol Distribution SRL este reflectat și în hotărârile de guvern privind stocurile de urgență de produse petroliere care trebuie constituite obligatoriu de către distribuitori și în care cantitățile aferente acestor stocuri sunt stabilite în baza vânzărilor din anul anterior. Astfel, dacă în 2018 firma a avut obligații de stocare de 3.842 tone echivalent petrol, clasându-se pe locul 10 din 14 în acest top al operatorilor, anul trecut obligația Europetrol Distribution a avansat la 4.949 tone, situând compania pe locul 6.

Europetrol Distribution se prezintă ca importator și distribuitor de carburanți și alte produse petroliere, cu contracte de antrepozit fiscal portuar la Oil Terminal Constanța, Silomar Genova, Decal Barcelona și Tepsa Bilbao.

"În timpul anului 2018, Europetrol a stabilit un parteneriat solid cu grupul Lukoil, principal furnizor de motorină și biocarburanți în toate țările în care operează compania. Europetrol își are sediul central în România și subsidiare în Italia, Spania și Elveția. Cea din Elveția asigură servicii administrative, de achiziție și de furnizare pentru grup. (...) Pentru 2019-2021, ținta companiei este dezvoltarea afacerilor de bază în Spania și Italia", afirmă cei de la Europetrol Distribution SRL. Într-o prezentare video a companiei se precizează că aceasta dispune de un birou și în Albania.

VIDEO Huawei lansează cea mai nouă versiune a telefonului său pliabil CITEȘTE ȘI VIDEO Huawei lansează cea mai nouă versiune a telefonului său pliabil

Tot pe site se spune că, în 2018, Europetrol a intrat, ca activitate secundară, în tradingul și distribuția de polimeri, în special polietilenă și polipropilenă, grație relațiilor cu rafinării precum cele ale Rompetrol din România, Petrohemija (Serbia) și Petkim (Turcia). În plus, compania are în vedere implicarea în businessul reciclării și reprocesării de materii prime, în principal plastic provenit din deșeuri urbane.

Pentru a se promova în Italia, Europetrol a semnat în 2018, prin subsidiara sa din Verona, și un contract de sponsorizare cu clubul de fotbal de sală (în 5) Petrarca Calcio din Serie A2.

Anul trecut, însă, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, celor de la Europetrol Distribution SRL li s-a revocat autorizația de destinatar autorizat de produse accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize dintr-un alt stat membru UE, pe care o dețineau din 2016, de la debutul activității. "Autorizație revocată - prin Decizia nr. 22 din 06.05.2019 emisă de Comisia Regională Cluj Napoca pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate", se precizează în centralizatorul oficial al autorizațiilor de profil publicat de MFP, fără să se precizeze motivele revocării

Revolut, evaluată la 5,5 miliarde de dolari după o nouă rundă de finanțare CITEȘTE ȘI Revolut, evaluată la 5,5 miliarde de dolari după o nouă rundă de finanțare

Din informațiile disponibile nu rezultă că Europetrol Distribution SRL ar fi contestat în vreun fel decizia de revocare a autorizației, iar reprezentanții societății nu au răspuns la solicitarea de lămuriri în acest sens a Profit.ro. Tot în 2019, societatea și-a radiat punctul de lucru de la Constanța, din incinta Oil Terminal.

Pe lângă acțiunea în opoziție a ANAF la cesiunea de părți sociale, pe portalul instanțelor mai apar procese intentate împotriva Europetrol Distribution SRL, cu pretenții financiare, de către operatorul de stat CFR Marfă și de către o divizie clujeană a constructorului austriac Strabag.

De asemenea, în Italia, Europetrol Distribution a dat în judecată, la Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Roma, mai multe instituții ale statului italian, printre care pe cea care se ocupă cu emiterea de certificate de punere pe piață a biocombustibililor, alături de ministerele Economiei și Mediului și de autoritatea de concurență, nefiind limpede care este exact obiectul litigiului.

viewscnt
Afla mai multe despre
europetrol distribution srl
distributie carburanti
distributie produse petroliere
import carburanti
import produse petroliere
regim suspensiv accize
rezervoare oil terminal
obligatii constituire stocuri produse petroliere