' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3E%3Cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3E%3Cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3E%3Cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3E%3C/svg%3E){kind=small}
″Pe fondul analizei activității economice în perioada 2023-2025, se desprind următoarele:
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
- indicatorii de lichiditate necorespunzători și capitalul de lucru negativ; - ratele de rentabilitate negative; - nivelul solvabilității globale situat sub valorile considerate optime; - faptul că societatea s-a confruntat cu o lipsă de lichidități, situație care a dus la imposibilitatea achitării datoriilor în creștere; - riscul ridicat de finanțare și concentrare datorat dependenței importante de finanțarea și relațiile comerciale cu alte entități din grupul Lukoil.
Conform metodei de apreciere a stării globale a societății din punct de vedere economico-financiar numită metoda scorurilor, societatea a avut probleme începând cu anul 2023 și până în prezent, existand un risc de faliment de peste 80%″, se arată într-un document al administratorului, analizat de Profit.ro.
Acolo se mai menționează că băncile, autoritățile și partenerii de afaceri din România ar fi interpretat în mod restrictiv termenii licențelor generale succesive emise de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (Office of Foreign Assets Control - OFAC) al Trezoreriei SUA, menite să permită, în condițiile sancțiunilor americane, menținerea operațiunilor activelor Lukoil din afara Rusiei, până la vânzarea acestora.
Potrivit sursei citate, mecanismul de creditare intra-grup, esențial pentru funcționarea rafinăriei, a devenit sursa principală de blocaj operațional odată cu instituirea sancțiunilor SUA, întrucât băncile din România au refuzat ferm procesarea oricărei linii de credit sau finanțări din afara țării.
Asta cu toate că americanii au introdus noțiunea de „ordinary course of business”, printr-o enumerare neexhaustivă de operațiuni care acoperă activități curente și necesare, anterior denumite „necessary and ordinarily incident”: aprovizionarea cu combustibil și lubrifianți, plata chiriei și a asigurărilor, mentenanța proprietăților, serviciile de mediu, plata salariilor și beneficiilor, serviciile IT, plățile către autorități publice, serviciile juridice, plățile către furnizori, creditori, proprietary și parteneri contractuali, precum și operațiunile necesare conservării bunurilor corporale existente și menținerii investițiilor de capital.
Astfel, au fost autorizate tranzacțiile în mod obișnuit incidente executării contractelor preexistente și transferurilor intra-grup, condiționat de respectarea practicilor comerciale anterioare sancțiunilor, fără a permite inițierea unor activități noi sau modificarea substanțială a celor existente.
De asemenea, OFAC a clarificat expres că persoanele care nu sunt supuse jurisdicției SUA nu se expun, în principiu, riscului de sancțiuni americane atunci când desfășoară tranzacții cu persoane blocate autorizate în mod general pentru persoanele americane, și că persoanele non-americane se pot baza pe aceste licențe indiferent de existența unor conturi blocate la instituții financiare străine, cu condiția să nu existe transfer de fonduri către persoane sau conturi din Federația Rusă.
″Cu toate că lanțul de licențe generale a fost neîntrerupt și suficient de larg formulat, blocajul operațional al rafinăriei s-a manifestat și s-a agravat în această perioadă. Cauza nu a fost o interdicție expresă în textul licențelor, ci interpretarea restrictivă aplicată de băncile, autoritățile și contrapărțile din România.
Acestea nu au tratat (licențele – n.r.) ca pe un cadru care permite continuarea activității operaționale pe durata tranziției, ci limitat la conservare pasivă și măsuri izolate de mentenanță. În consecință, orice activitate care semăna cu o continuitate normală de business (plăți către furnizori, achiziția de bunuri și servicii esențiale, angajarea de contractori, suport tehnic, logistică, utilități, servicii operaționale și alte tranzacții de rutină indispensabile funcționării rafinăriei) a fost tratată ca fiind în afara sferei licenței.
Aceasta este consecința directă a naturii regimului de wind-down. O rafinărie nu poate fi conservată în mod real doar prin „mentenanță” abstractă, fără activitate operațională obișnuită care o menține sigură, viabilă și capabilă să funcționeze. Integritatea, siguranța și valoarea economică a rafinăriei depind de un lanț constant de servicii, plăți, aprovizionări și intervenții tehnice care fac parte din operarea normală.
Aplicat ca excludere a acestor activități, regimul nu conserve activul, ci îl dezactivează progresiv, până la oprire. Motorul blocajului a fost, așadar, decalajul dintre ceea ce licențele autorizau în abstract și ceea ce băncile și contrapărțile erau dispuse să proceseze în practică: în mediul bancar și de reglementare din România, formularea GL 131C, deși teoretic funcțională, nu oferea băncilor confortul necesar pentru a procesa tranzacțiile cerute de funcționarea rafinăriei. (…)
Mecanismul concret al blocajului este următorul: fiecare verigă a lanțului de aprovizionare este o tranzacție, fiecare tranzacție necesită o bază contractuală, iar fiecare bază contractuală necesită, în mediul actual, o autorizare neechivocă.
Atunci când o bancă românească primește o instrucțiune de plată (de exemplu, taxe de nominalizare a navei sau servicii feroviare de manevră), aceasta nu evaluează dacă operațiunea este, în principiu, incidentă achiziției de țiței, ci dacă acea plată specifică, în baza acelui contract specific, către acea contraparte specifică, este expres autorizată (de americani – n.r.); dacă răspunsul nu este neechivoc, tranzacția este refuzată. Dacă o tranzacție este refuzată, întregul proces se oprește, indiferent câte alte etape ar fi tehnic autorizate.
Consecința este că o rafinărie recunoscută internațional, operațională tehnic și complet întreținută, reprezentând aproximativ 30% din capacitatea internă de procesare a României, a rămas complet inactivă timp de peste șapte luni, în pofida existenței unor licențe generale care, în aparență, păreau să permită categorii semnificative de activitate.
Fiecare lună de inactivitate reprezenta o pierdere în capacitatea de procesare și consecutive în pierderi directe de venit. Echipamentele, întreținute sub regimul licențelor, erau în stare operațională și pregătite de repornire; singurul obstacol era absența unui cadru care să permită neechivoc achiziția, procesarea și comercializarea în baza unor contracte noi cu terți independenți″, se menționează în documentul citat.
Petrotel a intrat în insolvență pe 26 august, exprimându-și intenția de reorganizare.
Anterior, compania a transmis pentru Profit.ro că singura măsură care poate salva rafinăria Petrotel Ploiești este declanșarea procedurii de insolvență.
Potrivit reprezentanților Petrotel, au fost acumulate datorii scadente de peste 60 zile față de furnizorii care au prestat servicii către Petrotel Lukoil pe perioada efectuării lucrărilor de reparații și mentenanță a rafinăriei de la finalul anului 2025, dar și alte debite neplătite.
″În consecință, la momentul de față, debitoarea este în incapacitate de plată întrucât fondurile disponibile nu permit achitarea datoriilor acumulate, scadente de mai mult de 60 zile, în cuantum de 936.698.185,18 lei″, au mai spus cei de la Petrotel.
Aceștia au adăugat, referitor la lista creditorilor pe care au depus-o la instanță, că ″toate creanțele sunt certe, lichide, scadente, necontestate, nu există drepturi de preferință, cu precizarea că creanța aferentă creditorului majoritar Litasco SA (care este și acționar majoritar – n.r.) face parte din categoria persoanelor strâns legate de debitor″.
De altfel, chiar a doua zi după ce Petrotel Lukoil și-a cerut insolvența, și Litasco a solicitat declanșarea procedurii față de operatoarea rafinăriei din Ploiești.
″(...) creditoarea (Litasco SA – n.r.) a arătat că, având calitatea de acționar majoritar, deținând 99,7676% din acțiunile debitoarei, a finanțat activitatea sa, în baza mai multor contracte de împrumut de tip revolving. Astfel, în baza ultimului contract de împrumut încheiat cu pârâta la data de 29.02.2024, debitoarea a primit împrumuturi în valoare totală de 634.048.014 euro, soldul datorat împrumutului la data prezentei fiind de 225.548.014 euro, echivalentul a 1.182.300.134,59 lei (...).
Creditoarea a arătat că deține creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum total de 225.548.014 euro (echivalentul a 1.182.300.134,59 lei la cursul Băncii Naționale a României valabil la data prezentei de 1 euro = 5,2419 RON), (...) care nu au fost achitate″, mai scrie în motivarea deciziei judecătorești de admitere a cererii Petrotel Lukoil de a intra în insolvență.
Cererea creditoarei Litasco SA a fost calificată drept declarație de creanță.
Petrotel Lukoil a terminat anul trecut cu pierderi de 47,6 milioane lei, după profitul net de 2,6 milioane lei din 2024, la o cifră de afaceri de 902,3 milioane lei, cu peste 76% mai mică decât în anul anterior (3,85 miliarde lei), și cu datorii totale de 1,66 miliarde lei (1,4 miliarde lei în 2024). Numărul mediu de angajați a crescut în 2025, de la 546 la 640.
