Donald Trump a promis joi, la Varșovia, că Statele Unite nu vor folosi niciodată energia pentru a exercita presiuni și a constrânge țări din Europa Centrală și de Est și a promis totodată că nu va permite nici altor țări să le supună unor astfel de constrângeri, relatează The Associated Press.
Președintele american a făcut această promisiune joi, la Varșovia, în prima sa conferință de presă în străinătate, alături de omologul său polonez Andrzej Duda, referindu-se la Inițiativa Celor Trei Mări - o alianță între state central și est-europene de la malul mărilor Adiatică, Baltică și Neagră.
Acest grup vizează să-și reducă dependența față de livrările ruse de petrol și gaze naturale, scrie News.ro.
Trump s-a declarat mândru de faptul că regiunea primește livrări americane de energie.
CITEȘTE ȘI Nou director la HidroelectricaPolonia a primit luna trecută primul transport de gaze naturale lichefiate din Statele Unite.
Trump a subliniat semnificația specială pe care o are acestă regiune pentru el, în contextul în care soția sa, Melania, s-a născut în Slovenia, o țară care face parte din acest grup.
Andrzej Duda și-a exprimat anterior speranța ca țara sa, membră a Uniunii Europene (UE), să semneze ”în curând” un contract pe termen lung cu Statele Unite în vederea livrării de gaze naturale lichefiate care să o ajute să-și reducă dependența de importurile din Rusia.
Președintele polonez a făcut aceste declarații alături de Trump, care a anunțat că America este pregătită să semneze un acord ”în 15 minute” cu scopul de a ajuta regiunea să-și diversifice sursele de energie.
Rusia și-a folosit în trecut exporturile de petrol și gaze naturale ca pe un mijloc de presiune în regiune.
Polonia a primit prima livrare de gaze naturale lichefiate americane luna trecută și vrea să continue și să furnizeze și altor țări din regiune.
Duda a anunțat că vrea să semneze un acord pe termen lung cu americanii, însă nu a precizat o dată în acest sens.