OMV Petrom, proprietarul și operatorul rafinăriei Petrobrazi, preia jumătate din firma Respiră Verde SRL, controlată de Ionuț Popșea și Daniel Ciuciui, liderul pieței locale de colectare a uleiului alimentar uzat, un business cu rulaj anual de peste 67 milioane lei.
Finalizarea tranzacției este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului 2024, după îndeplinirea anumitor condiții, inclusiv autorizarea de către Consiliul Concurenței și de către Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe.
Uleiul alimentar uzat este una dintre principalele materii prime regenerabile pentru a produce combustibil de aviație sustenabil (SAF) și biodiesel (ulei vegetal hidrotratat – HVO). Utilizarea acestora în transport reduce considerabil emisiile de carbon. În cazul utilizării SAF, emisiile de CO2 rezultate din zborurile comerciale sunt cu aproximativ 80% mai mici față de combustibilul conventional, susține OMV Petrom.
"Căutăm cele mai bune soluții pentru reducerea emisiilor, iar biocombustibilii reprezintă o oportunitate pentru decarbonizarea transportului. Unul dintre obiectivele strategiei noastre pentru 2030 este ca biocombustibilii să reprezinte peste 15% din producția totală de combustibili. Prin această tranzacție, facem un prim pas pentru a ne asigura accesul la materia primă necesară producerii biocombustibililor și deschidem perspectiva integrării economiei circulare în activitățile noastre de bază", a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing:
Înființată în urmă cu 12 ani, Respiră Verde SRL, cu sediul în localitatea Cheriu din județul Bihor, colectează până la 10,000 de tone de ulei comestibil uzat pe an de la agenți economici din domenii precum industria ospitalității (hoteluri, restaurante) și retail. Societatea are o flotă proprie de transport și două depozite principale, în Bihor și Ialomița. Aceasta vizează și intrarea pe alte piețe europene în viitorul apropiat.
Respiră Verde, cu obiect principal de activitate ″Colectarea deșeurilor nepericuloase″, a terminat anul trecut cu profit net de 14,4 milioane lei, mai mult decât dublu comparativ cu cel din 2021, la o cifră de afaceri de 67,2 milioane lei, cu 132% peste cea din anul anterior. Numărul mediu de angajați s-a majorat de la 39 la 50.
"Prin această tranzacție, ne alăturăm OMV Petrom și eforturilor sale de reducere a emisiilor și producere a carburanților sustenabili. Avem aceleași obiective privind piața uleiului alimentar uzat și credem că împreună vom crește gradul de colectare din România și din regiune", a spus Ionuț Popșea, cofondator Respiră Verde.
OMV Petrom afirmă că a făcut pași importanți pentru a crește ponderea biocombustibililor în portofoliul său. În 2022, Petrobrazi a devenit prima rafinărie certificată ISCC din țară, care poate produce SAF și HVO prin co-procesarea materiilor prime de natură biologică.
″OMV Petrom are în vedere extinderea capacităților de producție pentru a realiza combustibili sustenabili obținuți dintr-o gamă variată de materii prime reziduale, cum este uleiul alimentar uzat″, spune compania, care colectează de peste 2 ani, în benzinării proprii din întreaga țară, ulei alimentar uzat din consumul casnic.