Transgaz va putea semna curând contractul de interconectare cu Ucraina care să respecte legislația europeană, statul vecin fiind pe cale să aibă un operator independent de sistem de transport al gazelor, care ar urma să opereze de la 1 ianuarie 2020, după ce autoritatea de reglementare a energiei de la Kiev a aprobat un proiect de certificare a acestuia. Anunțul a fost făcut de compania națională de gaze din Ucraina, Naftogaz, din care se va desprinde noul operator.
Interesant este că, în aceeași zi, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a publicat pe site-ul său un proiect de ordin referitor cadrul legal necesar asigurării cu gaze naturale din import atât dinspre Ucraina cât și dinspre Bulgaria în perioadele de vârf de consum.
Înființarea noului operator de sistem independent ucrainean va permite alocarea de capacități pe bază de licitație. Ceea ce va permite, așa cum a anunțat Profit.ro, ca tranzitul gazelor rusești către România, Republica Moldova și Balcani să rămână același, prin Ucraina, chiar și în eventualitatea, tot mai probabilă, a nesemnării unui nou acord între Gazprom și operatorul de transport ucrainean. Singura deosebire va fi aceea că tarifele de transport nu vor mai fi plătite de vânzător (Gazprom), ci de cumpărători, punctele de livrare fiind stabilite pe granița ucraineană. Însă pentru a asigura furnizarea fiabilă a gazelor naturale, Transgaz trebuie să semneze în prealabil un contract de transport prin teritoriul Ucrainei a gazelor naturale.
ANRE a motivat publicarea proiectului în urma finalizării și semnării de către Transgaz a unui act adițional la Acordul de interconectare cu Bulgartrangaz, acord care permite realizarea fluxului bidirecțional.
Numai că un acord similar trebuie semnat și cu operatorul de sistem din Ucraina, care este stat terț al Uniunii, și cu care în prezent este semnat doar un acord tehnic. Însă pentru acest lucru, independența Gas TSO va trebui să fie avizată pozitiv de Secretariatul Comunității Energetice.
Potrivit Platts, autoritatea de reglementare a energiei din Ucraina a acordat noului operator, Gaz TSO (GTSOU) o certificare preliminară și a trimis o copie Secretariatului Comunității Energetice pentru confirmare.
Secretariatul Comunității Energetice joacă un rol similar cu cel al Comisiei pentru statele care doresc să aplice normele UE privind piața de energie.
Obținerea unei confirmări rapide de la Secretariatul Comunității Energetice va permite autorității de reglementare din Ucraina să ia decizia finală necesară pentru ca Gaz TSO să-și înceapă activitatea ca operator independent de la 1 ianuarie.
Cu alte cuvinte de la începutul anului viitor, operatorul ucrainean va avea un statut similar celui al Transgaz, făcând astfel posibilă semnarea unui contract de interconectare între cei doi operatori, care să permită organizarea de licitații de rezervare de capacitate și inclusiv exportul de gaze din România în Ucraina.
Profit.ro a anunțat că operatorul român de transport, Transgaz, nu a scos la licitație rezervarea de capacități pentru primul trimestru al anului viitor pe Isaccea-Negru Vodă în pofida faptului că a anunțat recent că a prelungit contractul de tranzit cu Gazprom doar până la 31 decembrie 2019.
Curios, instituția similară din Bulgaria, aflată într-o poziție similară cu Transgaz din punct de vedere al contractului cu Gazprom, a scos la licitație capacități de 11,33 GWh/zi pentru același trimestru, din care a alocat 10,22 GWh/zi.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cum a ajuns Transgaz marele câștigător al prăbușirii prețului gazelor? Depogaz a stopat înmagazinările în numele furnizorilorDirectorul general al Transgaz, Ion Sterian, a precizat, pentru ICIS, că nu a putut fi scoasă la licitație rezervarea de capacitate pe frontiera ucraineană până când operatorii de rețele de gaze din ambele țări nu finalizează negocierile legate de punctul de interconectare Orlovka-Isaccea 1.
Numai că un document pe această temă este pus în dezbatere publică pe portalurile ambilor operatori de transport încă din 2017, iar recent șeful companiei ucrainene a susținut că de atunci n-a mai auzit niciun cuvânt de la Transgaz.
Potrivit lui Sterian, capacitatea punctelor de interconectare Orlovka-Isaccea 2,3 va fi disponibilă numai după încheierea unui acord de interconectare cu Ucraina. El a subliniat că acest lucru depinde de expirarea contractului de tranzit pe termen lung Naftogaz-Gazprom, precum și de finalizarea modificărilor la contractul istoric deținut de Transgaz cu Gazprom.
Potrivit ICIS, operatorul de rețea de gaz nou înființat, Gaz TSO din Ucraina, dorea să inverseze fluxul Isaccea 1-Orlovka pentru a permite companiilor ucrainene să importe gaz în regiunea sudică a Odesei și, eventual, să exporte apoi în Republica Moldova. Ucraina își diversifica astfel sursele de aprovizionare, pentru a nu mai fi dependentă de cea rusă și de cea maghiară.
În schimb, Gaz TSO a propus României ca importul de gaze din Ucraina să fie efectuat prin punctul de interconectare Tekovo - Medieșul Aurit, care se află la aproximativ 700 kilometri distanță de Isaccea, în nord-vestul României. Capacitățile individuale în cele două puncte care ar putea fi schimbate pot varia de la 4 milioane de metri cubi pe zi la 12 milioane metri cubi pe zi.