Spaniolii care construiesc centrala Iernut II pentru Romgaz discută cu investitori olandezi vânzarea unui proiect de parc eolian din Caraș Severin, dezvoltat cu un fost deputat PSD

Spaniolii care construiesc centrala Iernut II pentru Romgaz discută cu investitori olandezi vânzarea unui proiect de parc eolian din Caraș Severin, dezvoltat cu un fost deputat PSD
scris 18 dec 2018

Firma Conaid Company SRL, controlată de grupul spaniol de inginerie și construcții pentru obiective energetice Duro Felguera, unul dintre cele mai mari de profil din Spania și principalul contractor al Romgaz la ridicarea noii centrale în cogenerare de 430 MW de la Iernut, lucrare începută de anul trecut, discută cu doi investitori olandezi posibila vânzare a unui proiect de construcție a unui parc eolian cu putere instalată de 360 MW din localitatea Gărâna (județul Caraș Severin), blocat de mai mulți ani din cauză că dezvoltatorul nu s-a înțeles cu Transelectrica în privința racordării parcului la sistemul energetic național.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Conaid Company SRL, aflată în insolvență din 2013, a fost înființată în 2010. Inițial, grupul spaniol Duro Felguera deținea 47% din părțile sociale ale dezvoltatorului de proiecte de producție de energie regenerabilă, al cărui asociat principal era offshore-ul cipriot Hypervolt Corporation Ltd, care i-ar avea ca beneficiari reali, potrivit unui document oficial, pe fostul deputat PSD Viorel Gheorghiu și pe investitorul spaniol în imobiliare românești Alberto Vila Mas.

Urmărește-ne și pe Google News

Administrator al Conaid Company SRL este Alejandro Puerta Tamargo, din 2008 director pentru piețe noi și energie regenerabilă la Duro Felguera.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Ulterior, anul trecut, în urma unei majorări de capital, necesară pentru acoperirea cheltuielilor cu procedura de insolvență, cei de la Duro Felguera au ajuns să dețină 98,62% din capitalul firmei.

Sursă: Planul de reorganizare a Conaid Company

Sursă: Planul de reorganizare a Conaid Company

EXCLUSIV Hotelurile din București - cele mai drastice controale din ultimii 10 ani. Antifrauda umblă cu alți inspectori de la un hotel la altul CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Hotelurile din București - cele mai drastice controale din ultimii 10 ani. Antifrauda umblă cu alți inspectori de la un hotel la altul

Potrivit documentelor Conaid Company, compania se află în negocieri cu doi investitori din Olanda, interesați să cumpere proiectul parcului eolian, parțial sau integral, aceștia având deja acces la o parte din documentația tehnică a proiectului. Cei doi au venit din nou în România săptămâna trecută, după ce mai fuseseră și în 2017, pentru continuarea discuțiilor în vederea achiziției proiectului de parc eolian, relevă sursa citată.

Duro Felguera este principalul creditor al Conaid Company, cu o creanță de 12,23 milioane lei, al doilea ca importanță fiind Viorel Gheorghiu, care are de recuperat 1,73 milioane lei. Împreună, Duro Felguera și Gheorghiu dețin peste 81% din masa credală a Conaid Company. 

De la intrarea spaniolilor în acționariat, în 2010, și până anul trecut inclusiv, Conaid Company SRL a acumulat pierderi totale de peste 10 milioane lei. În 2013, firma a intrat în insolvență, acuzând Transelectrica că a reziliat nejustificat contractul de racordare la rețeaua electrică națională pentru proiectul parcului eolian care ar urma să fie amplasat în județul Caraș-Severin, pe teritoriile comunelor Gărâna, Brebu Nou, Slatina Timiș și Văliug, ceea ce a făcut imposibilă implementarea sa.

Compania americană CrowdStrike, specializată în securitate cibernetică, deschide astăzi un centru la București și pregătește angajări CITEȘTE ȘI Compania americană CrowdStrike, specializată în securitate cibernetică, deschide astăzi un centru la București și pregătește angajări

În replică, Transelectrica a afirmat că soluția tehnică inițială de racordare a parcului la sistemul energetic național, prin construirea stației electrice de transformare 400/110 kv Gărâna, s-a dovedit a fi imposibil de pus în practică, întrucât ar fi presupus defrișarea a 43 de hectare de pădure și demolarea a 40 de locuințe civile din 2 cartiere ale municipiului Reșița, aparținătoare de fosta localitate Cuptoare. În plus, Transelectrica a arătat în instanță că, după modificarea soluției tehnice de racordare, Conaid Company nu a prezentat documentele legale necesare, iar ulterior avizul de racordare a expirat.  

Conaid Company a dat în judecată Transelectrica, cerând instanței fie să oblige operatorul de transport și sistem controlat de statul român să semneze contractul de racordare, fie să îi plătească despăgubiri de 17,4 milioane lei, reprezentând valoarea investițiilor sale în proiectul eolian, plus aproape 723.000 euro, profit estimat nerealizat ca urmare a neimplementării. Procesul a fost însă câștigat de Transelectrica anul trecut.

Anul acesta, Conaid Company a intentat un nou proces Transelectrica, solicitând judecătorilor să constate încălcarea obligațiilor asumate de Transelectrica și obligarea acesteia la plata de despăgubiri.

"Până în acest moment, Transelectrica nu a încheiat un act adițional la contractul de racordare întrucât condițiile suspensive incluse în contract nu au fost îndeplinite de către Conaid Company SRL. Un contract nou de racordare ar fi trebuit încheiat până la data de 11 martie 2014, dată la care avizul tehnic de racordare a expirat. La data acestor situații financiare sumele pretinse de Conaid Company SRL au fost considerate drept datorii contingente întrucat este improbabil ca pentru decontarea acestei obligații vor fi necesare ieșiri de resurse încorporând beneficii economice, iar valoarea obligației nu poate fi evaluată suficient de credibil", se arată în raportul Transelectrica pe primele 9 luni din 2018.

Qualcomm obține, în primă instanță, interzicerea vânzării unor modele de iPhone în China CITEȘTE ȘI Qualcomm obține, în primă instanță, interzicerea vânzării unor modele de iPhone în China

Pe de altă parte, este posibil ca cele două părți să ajungă la o înțelegere amiabilă pentru rezolvarea disputei. "(...) activitatea Conaid Company SRL se poate desfășura doar prin pronunțarea unei soluții favorabile în litigiul cu Transelectrica sau/și prin valorificarea proiectului eolian. Față de noua cerere introdusă împotriva Transelectrica, precizăm că au avut loc întâlniri cu reprezentanții acesteia în vederea identificării unor soluții pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, prin încheierea unei tranzacții", se arată într-un document recent al companiei.

Potrivit unei evaluări efectuate anul trecut, valoarea de piață a proiectului de parc eolian al Conaid Company este estimată la 3,4 milioane euro, în ipoteza unei rezolvări favorabile pentru companie a litigiului cu Transelectrica.

Planul de reorganizare al Conaid Company prevede, ca variantă alternativă, și redistribuirea capacității de producție în cadrul proiectului de parc eolian, astfel încât acesta să poată fi împărțit în unități de producție mai mici pentru care să nu fie necesară racordarea direct la sistemul de transport al Transelectrica, acestea putând fi conectate la rețeaua de distribuție regională a operatorului E-Distribuție Banat din grupul italian Enel.

Spaniolii care construiesc centrala Iernut II pentru Romgaz discută cu investitori olandezi vânzarea unui proiect de parc eolian din Caraș Severin, dezvoltat cu un fost deputat PSD
Sursă: Planul de reorganizare a Conaid Company

Sursă: Planul de reorganizare a Conaid Company

VIDEO Pentru a opri \ CITEȘTE ȘI VIDEO Pentru a opri "vestele galbene", președintele Macron promite creșterea salariului minim cu 100 euro și plata orelor suplimentare fără impozit, cerând și angajatorilor să ofere fiecărui angajat câte o primă la final de an

În 2009, Duro Felguera a preluat, contra unei majorări de capital de 400.000 de euro, 80% din acțiunile unei alte firme românești de producție de energie regenerabilă, Eolian Park Management SA, ceilalți acționari ai companiei fiind aceiași Viorel Gheorghiu și Alberto Vila Mas, iar administrator – tot Alejandro Puerta Tamargo, din top-managementul Duro Felguera. Firma nu a avut activitate și a acumulat pierderi totale de peste 2,2 milioane lei în perioada 2008-2015, fiind dizolvată în 2016 și radiată de la ONRC anul trecut. 

Viorel Gheorghiu a fost deputat PSD de Ilfov în legislatura 2000-2004, iar în 2008 a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru înșelăciune, pentru că și-ar fi înscenat cu mai mulți ani înainte furtul propriului autoturism BMW, în scopul de a încasa necuvenit despăgubirea de la asigurătorul Casco, în valoare de 150.000 de mărci germane.

Gheorghiu este acționar la numeroase alte firme, cele mai multe cu profil imobiliar. În 2001, alături de Victor Dombrovschi și Mircea Andrei, a înființat furnizorul de gaze Gaz Sud, care intermedia livrări de la Romgaz către clienți din Ilfov. Cei trei au vândut firma în 2008, către cehii de la PPF Investments, la vremea respectivă vehiculându-se în piață că valoarea tranzacției s-ar fi ridicat la circa 50 milioane euro.

Dragnea: Guvernul va adopta prin OUG un fond de investiții locale de 10 miliarde de euro. Dăncilă: Fiecare localitate va dezvolta câte 2 proiecte CITEȘTE ȘI Dragnea: Guvernul va adopta prin OUG un fond de investiții locale de 10 miliarde de euro. Dăncilă: Fiecare localitate va dezvolta câte 2 proiecte

Duro Felguera a terminat primele 9 luni din 2018 cu un rezultat operațional EBITDA negativ, de peste -56 milioane euro, față de profitul de 2,88 milioane euro din perioada similară a anului trecut, din cauza reducerii activității, realizării unei marje semnificativ mai mici față de estimat, cu peste 30 milioane euro, din proiectele aflate în derulare, precum și constituirii de provizioane extraordinare de aproape 13 milioane euro pentru creanțe incerte, provenite din contracte de construcție derulate în India și Columbia.

În vară, fondul de investiții specializat în energie Petroza Limited a preluat peste 24% din acțiunile Duro Felguera, listată la bursa din Madrid, contra sumei de circa 12 milioane euro, și a anunțat că intenționează să recapitalizeze compania. De asemenea, Duro Felguera a finalizat o operațiune de restructurare a datoriilor sale față de bănci. În octombrie, Duro Felguera a adus-o în board-ul companiei, ca membru independent, pe directoarea generală a subsidiarei spaniole a gigantului energetic francez Engie, Loreto Ordonez.

În toamna anului trecut, instituția omoloagă a DIICOT din Spania a pus sub acuzare compania, precum și pe președintele și CEO-ul acesteia, pentru pentru plata, în 2011, a sumei de 46 milioane euro către firme controlate de fostul ministru al Energiei din Columbia, membru al guvernului condus atunci de Hugo Chavez și care era în funcție în 2009, la data la care constructorului spaniol i s-a atribuit contractul de 1,5 miliarde euro de construire a centralei Termocentro, de către compania de stat Corpoelec. Procurorii suspectează că plata, deși efectuată la 2 ani distanță, în 2011, a reprezentat mită pentru atribuirea în 2009 a contractului de 1,5 miliarde euro către Duro Felguera, mai ales că ministrul venezuelean și-a înființat firma în cauză, Ingespre, la doar câteva luni înainte ca spaniolii să-și adjudece proiectul de construire a centralei electrice Termocentro.

viewscnt
Afla mai multe despre
conaid company
duro felguera
transelectrica
romgaz
centrala iernut
deputat psd
inchisoare cu suspendare
parc eolian
energie eoliana
aviz de racordare
contract de racordare
energie regenerabila
subventii energie regenerabila
certificate verzi