Rusia s-a oferit să ajute Vietnamul să dezvolte centrale nucleare. Propunerea a fost făcută în timpul unei vizite a președintelui Vladimir Putin la Hanoi, a declarat Alexei Likhachev, șeful companiei nucleare rusești de stat Rosatom, potrivit RIA.
Likhachev, care a făcut parte din anturajul lui Putin în timpul vizitei sale în Vietnam săptămâna trecută, a declarat că propunerea i-a fost prezentată premierului vietnamez Pham Minh Chinh, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Am oferit toate opțiunile posibile de cooperare... în conversația mea cu prim-ministrul vietnamez", a declarat Likhachev, citat de RIA. "Rosatom oferă partenerilor străini nu numai centrale nucleare de mare putere, ci și de mică putere, atât în versiune terestră, cât și în versiune plutitoare."
Vietnamul nu are centrale nucleare și a renunțat la planurile de a construi primele sale două centrale nucleare în 2016, în urma dezastrului de la Fukushima din Japonia și din cauza constrângerilor bugetare.
Înainte ca Vietnamul să își anuleze planurile de a construi centralele, Rosatom a oferit Hanoiului un proiect bazat pe unități de mare putere cu reactoare rusești avansate, a declarat Likhachev.
În timpul vizitei, în cadrul căreia Putin a primit un salut cu 21 de salve de tunuri în cadrul unei ceremonii militare, Rusia și Vietnamul au semnat acorduri pe teme precum energia, subliniind orientarea Moscovei către Asia după ce Occidentul a impus sancțiuni Moscovei din cauza conflictului din Ucraina.