România ar putea să nu îndeplinească regulile anexate la finanțarea UE de miliarde de euro dacă cel puțin 15% din compania de stat Hidroelectrica nu este listată luna aceasta, a informat Comisia Europeană, transmite Reuters.
Guvernul nu vinde propriile acțiuni în Hidroelectrica ci în schimb a aprobat planul de listare al unicului acționar minoritar, Fondul Proprietatea, un fond de investiții gestionat de Franklin Templeton, arată Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Guvernul s-a opus totuși planurilor pentru o listare la Londra și la București, iar Fondul a avertizat că ar putea să să nu reușească să vândă întreaga sa participație în listarea internă.
Întrebați ce se va întâmpla dacă va fi listată o participație mai redusă, reprezentanții Comisiei Europene au declarat pentru Reuters că "acest jalon prevede ca listarea a cel puțin 15% din acțiunile Hidroelectrica să fie finalizată".
"Nu vom specula în acest stadiu cu privire la neîndeplinirea jaloanelor și obiectivelor. Ca un principiu general, statele membre trebuie să implementeze planul lor de redresare și reziliență cum a fost aprobat ... pentru a primi fondurile", au precizat reprezentanții Executivului comunitar.
În timp ce state membre UE, ca Polonia și Ungaria, încă au dificultăți cu deblocarea fondurilor, România a absorbit deja peste șase miliarde de euro înainte de stagnarea reformelor și oprirea plăților, menționează Reuters.
CITEȘTE ȘI OPEC estimează o creștere a consumului mondial de petrol în a doua jumătate a anului 2023Luna aceasta, Hidroelectrica a anunțat intenția Fondului Proprietatea de a desfășura o ofertă publică inițială având drept obiect acțiuni ordinare existente. Societatea intenționează totodată să aplice pentru admiterea la tranzacționare a acțiunilor sale pe piața reglementată a Bursei de Valori București ("BVB"). Oferta va avea loc după aprobarea prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că firma speră să obțină peste un miliard de euro în ceea ce ar putea deveni una din cele mai mari Oferte Publice Inițiale (IPO) din Europa anul acesta.
Fondul evaluează participația sa de 20% în Hidroelectrica la 2,2 miliarde de euro