Producția de energie din surse regenerabile a furnizat anul trecut un nivel record - 32% - din electricitatea globală, arată un raport al organizației din domeniul energiei Ember, în condițiile în care cererea totală de electricitate a crescut cu 4%, determinată de valurile de căldură și de centrele de date, transmite Reuters.
Temerile privind securitatea energetică, exacerbate de războiul comercial declanșat de taxele vamale americane, ar putea majora suplimentar cererea pentru energie regenerabilă în acest an, a declarat pentru Reuters Euan Graham, analist la Ember.

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Acțiunile companiilor și cotațiile țițeiului au scăzut semnificativ după anunțarea taxelor vamale de către administrația Trump, scrie Agerpres.
Deși este prea devreme să spunem dacă impactul taxelor vamale va afecta cererea de electricitate în 2025, energia regenerabilă ar putea avea de câștigat, a apreciat Graham.
Acesta a adăugat: 'Țările se gândesc mai mult ca înainte la securitatea lor energetică și cred că asta face ca producția internă de energie regenerabilă, cum ar fi cea solară și cea eoliană, să devină din ce în ce mai atractivă'.
Creșterea producției de energie din surse regenerabile, inclusiv solară, hidro și eoliană, în mixul global de electricitate în 2024 a depășit precedentul record, de 30%, din 2023, conform datelor Ember.
'În pofida turbulențelor geopolitice și economice, industria energiei regenerabile a livrat în sistem o producție suplimentară de 858 terawați oră (TWh) anul trecut - mai mult decât consumul anual combinat de electricitate din Marea Britanie și Franța', a apreciat Bruce Douglas, directorul general al Global Renewables Alliance, într-un comunicat care însoțește raportul Ember.

Creșterea consumului de electricitate pentru inteligența artificială (AI), centrele de date, vehiculele electrice (EV) și pompele de căldură a contribuit cu 0,7% la creșterea cererii globale anul trecut. Valurile de căldură din 2024 au majorat cererea de electricitate pentru aparatele de aer condiționat, care au adăugat încă 0,7% sau 208 TWh la totalul global.
Centralele de electricitate pe bază de gaze naturale au contribuit anul trecut cu 22% la producția globală de electricitate, în timp ce cărbunele a rămas cea mai mare sursă de generare, furnizând 34% din ponderea globală, în scădere de la 36% în 2023. Energia nucleară a contribuit cu 9%, un ușor declin de la 9,1% în 2023, conform raportului Ember