OMV Petrom își avertizează investitorii la ce se așteaptă: Majorarea redevențelor și creșterea costurilor de mediu îi depreciază activele cu sute de milioane de euro. ″Prețul″ prelungirii cu 15 ani a concesiunilor

OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburanți și carburanți din România, totodată producător de energie electrică, îi avertizează pe investitorii de la Bursa de Valori București (BVB) că se așteaptă la o depreciere a activelor sale cu sute de milioane de euro (miliarde de lei) pe trimestrul IV al anului trecut.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
OMV Petrom își avertizează investitorii la ce se așteaptă: Majorarea redevențelor și creșterea costurilor de mediu îi depreciază activele cu sute de milioane de euro. ″Prețul″ prelungirii cu 15 ani a concesiunilor

Asta în principal ca efect al înțelegerii la care OMV Petrom a ajuns cu statul român luna trecută, mai precis al compromisurilor făcute de companie în vederea prelungirii cu 15 ani, începând cu 2029, a acordurilor de concesiune pentru peste 120 de zăcăminte petroliere.

Înțelegerea prevede, printre altele, suportarea de către OMV Petrom a unor costuri istorice de mediu cu sonde abandonate de circa 600 milioane euro, majorarea cu 40% a redevențelor pentru extracția de țiței și gaze onshore, precum și modificarea sistemului de supraimpozitare a veniturilor suplimentare rezultate din efectul liberalizării pieței angro de gaze naturale asupra vânzărilor de gaze din producția proprie.

Deal-ul stipulează și că OMV Petrom va renunța la o procedură de arbitraj inițiată împotriva României la Curtea Internațională de profil de la Paris, legată de acordul petrolier de concesiune a perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep, cel mai mare din Marea Neagră românească.

Fraudă bancară de 1 miliard de euro în Brazilia VIDEO CITEȘTE ȘI Fraudă bancară de 1 miliard de euro în Brazilia VIDEO

″Ca urmare a principiilor agreate între OMV Petrom și statul român pentru prelungirea cu 15 ani a licențelor de producție, (...), estimăm că rezultatul din exploatare al companiei pentru T4 2025 va reflecta o ajustare de depreciere pentru alte active financiare de aproximativ 300 milioane euro în segmentul E&P (explorare și producție – n.r.) în legătură cu obligații de abandonare.

În plus, în contextul acestui acord, care generează o taxare mai ridicată în E&P, precum și din cauza unui declin mai accentuat al producției pentru unele zăcăminte mature, ne așteptăm ca o ajustare de depreciere netă de aproximativ 120 milioane euro aferentă imobilizărilor corporale din E&P să fie înregistrată în ezultatul din exploatare al companiei pentru T4 2025.

Aceste elemente, totalizând aproximativ 420 milioane euro (peste 2,1 miliarde lei – n.r.), sunt estimate a fi clasificate ca elemente speciale. Estimăm că rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale al companiei pentru T4 2025 nu va fi afectat de niciuna dintre aceste ajustări″, a transmis compania controlată de austriecii de la OMV, cu 51,15% din capital.

Statul român, prin Ministerul Energiei, este principalul acționar minoritar, cu o deținere de aproape 20,7%.

ULTIMA ORĂ SUA îngheață procesările de vize de imigrație pentru 75 țări, inclusiv Moldova CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ SUA îngheață procesările de vize de imigrație pentru 75 țări, inclusiv Moldova

OMV Petrom a mai raportat scăderea producției totale de hidrocarburi în ultimul trimestru al anului trecut, cu 3,45% față de T4 2024 și cu 1,24% față de T3 2025.

Cea de țiței a fost mai mică raportat la ambele termene de comparație, în timp ce cea de gaze naturale a avansat față de T4 2024, reducându-se doar față de T3 2025. Situația a fost similară în privința vânzărilor de hidrocarburi, per total și defalcat.

SURPRIZĂ Ciucu - gata să bage STB în insolvență. \ CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Ciucu - gata să bage STB în insolvență. "Dacă nu o să mă înțeleg cu STB și cu ce se întâmplă acolo, alternativa este insolvența."

Compania a realizat un preț mediu de vânzare la țiței de 54,66 dolari/baril, mai mic față de cele înregistrate în fiecare dintre cele 4 trimestre anterioare.

Vânzările de produse rafinate, de 1,44 milioane tone, au fost similare cu cele din T4 2024, reducându-se față de T3 2025 (1,5 milioane tone).

Pe de altă parte, marja netă de rafinare a unității de procesare Petrobrazi, rata de utilizare a acesteia, vânzările de gaze către terți și producția de energie electrică a centralei de la Brazi s-au îmbunătățit semnificativ, atât față de T4 2024, cât și față de T3 2025.

OMV Petrom își avertizează investitorii la ce se așteaptă: Majorarea redevențelor și creșterea costurilor de mediu îi depreciază activele cu sute de milioane de euro. ″Prețul″ prelungirii cu 15 ani a concesiunilor
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0936 -0.0025-0.05 %
1 USD4.3572 +0.0040+0.09 %
1 GBP5.8588 +0.0230+0.39 %
1 CHF5.4897 -0.0050-0.09 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite