Liberty Galați: Următoarele luni vor rămâne dificile pentru siderurgia din Europa. Industria are nevoie de egalitate la alocarea fondurilor UE. Credit important pentru fostul Sidex

Liberty Galați: Următoarele luni vor rămâne dificile pentru siderurgia din Europa. Industria are nevoie de egalitate la alocarea fondurilor UE. Credit important pentru fostul Sidex
scris 4 mar 2024

Liberty Galați, cel mai mare producător de oțel integrat din România, anticipează o revenire a condițiilor din piață în acest an, însă spune că următoarele luni vor rămâne dificile pentru industria siderurgică din Europa. Conducerea companiei consideră că industria europeană are nevoie de egalitate în ceea ce privește alocarea fondurilor UE, care în prezent sunt direcționate în principal către producătorii de oțel din vestul Europei.

Industria siderurgică europeană s-a confruntat cu numeroase provocări în ultimii ani, exacerbate de izbucnirea războiului din Ucraina în 2022. Condițiile dificile de piață au afectat toți producătorii de oțel din Europa, presiunea pe capitalul de lucru fiind imensă, spune pentru Profit.ro Radu Ionescu, General Manager Liberty Galați, fostul Sidex, deținut de Liberty Steel Group din conglomeratul GFG Alliance al familiei Gupta.

Urmărește-ne și pe Google News
Producția de mașini din România a reînceput să crească. Dacia și Ford revin și pregătesc modele noi CITEȘTE ȘI Producția de mașini din România a reînceput să crească. Dacia și Ford revin și pregătesc modele noi

"Întreaga industrie din România a fost serios afectată de aceste provocări, în special Liberty Galați, care este cel mai mare producător de oțel la nivel național. Deși am fost nevoiți să raționalizăm programul de producție și să reducem drastic costurile, am făcut absolut toate eforturile să menținem echipa și să plătim integral salariile angajaților, cunoscând impactul teribil pe care îl pot avea programele de disponibilizări sau șomaj tehnic în comunitățile noastre. Având sprijinul și cooperarea clienților, furnizorilor și autorităților, ne-am asigurat că avem un business capabil să traverseze perioada de criză și să susțină angajații noștri loiali, care au expertiză și experiență.

Guvernul României a implementat prompt schema de ajutor de stat Ucraina, adresată IMM-urilor cu o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de lei și companiilor mari din România afectate de conflictul din Ucraina. În cadrul acestei scheme de ajutor, Liberty Galați a primit un credit important pentru capitalul nostru de lucru”, arată Managerul.

Banca de stat Exim Banca Românească, fosta EximBank, a acordat, cu 2 zile înaintea Revelionului 2023, un credit în valoare de 708 milioane lei (peste 142 milioane euro) combinatului siderurgic Liberty Galați, relevă date analizate de Profit.ro.

Împrumutul, cu dobândă subvenționată și garantat de stat, a fost acordat în cadrul unei scheme de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană în noiembrie 2022, menită să deblocheze accesul la finanțare al întreprinderilor care se confruntă cu deficit de lichidități ca urmare a blocajelor financiare generate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei.

Liberty Galați solicitase creditul în toamna anului trecut.

Compania a repornit din nou un furnal, care fusese oprit în mod repetat, ultima dată în luna decembrie, cu ajutorul finanțării din cadrul schemei de ajutor de stat.

”În prezent, cu ajutorul finanțării puse la dispoziție în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina, compania noastră a a repornit furnalul și reluat producția primară de oțel, ceea ce a permis accelerarea activității laminoarelor pentru a livra oțel românesc de înaltă calitate clienților noștri. Avem deja un portofoliu solid de comenzi, în special tablă groasă și rulouri laminate la cald”, explică Radu Ionescu.

GAZE România poate ieși din iarnă cu jumătate din depozite pline. Presiune pe prețuri CITEȘTE ȘI GAZE România poate ieși din iarnă cu jumătate din depozite pline. Presiune pe prețuri

În 2022 și 2023, toți producătorii de oțel din Europa au operat în condiții extrem de dificile, cu inflație crescută, costuri ridicate ale energiei și cerere scăzută, agravate de războiul din Ucraina care a generat lipsa materiilor prime și creșterea masivă a prețurilor acestora. Prețul energiei electrice a crescut cu până la 400%, în timp ce industria siderurgică a fost afectată în continuare de importurile ieftine din țări cu standarde scăzute de mediu. Importurile din țările non-UE, care nu plătesc certificate de emisii de gaze cu efect de seră și primesc subvenții de la stat, au atins un nivel istoric, afectând vânzările din Europa.

Astfel, la finalul anului trecut era suspendată o capacitate de circa 24 de milioane de tone de oțel, reprezentând aproximativ 20% din capacitatea totală de producție primară la nivel european", spune președintele pentru Europa al grupului-mamă, totodată președinte al Consiliului de Administrație al Liberty Galați, Ajay Aggarwal.

Toți marii producători de oțel din Europa se confruntă cu provocări majore, în contextul pieței europene din ultimul an: Tata Steel a anunțat recent oprirea furnalelor sale din Marea Britanie și concedierea celor 2 800 de angajați din Port Talbot, confruntându-se cu proteste ale sindicatelor; în Spania, grupul Celsa a pus în aplicare un plan de restructurare judiciară, iar Guvernul italian a preluat controlul asupra oțelăriilor Arcelor Mittal din Taranto, ceea ce a provocat o undă de șoc în industria siderurgică internațională.

"Pe lângă aceste provocări, companiile energo-intensive precum Liberty Galați au concurat cu producătorii din țările europene ale căror guverne i-au protejat cu subvenții și politici energetice prin cadrul temporar de criză și tranziție. Franța și Germania au anunțat scheme imense de ajutor de stat pentru a acoperi costurile cu energia în perioada 2021-2030. Germania alocă finanțări de peste 6 miliarde de euro pentru a sprijini companiile mari consumatoare de energie expuse la concurența internațională, acoperind parțial costurile carburanților.

Franța alocă circa 13 miliarde de euro pentru a compensa parțial companiile energo-intensive pentru prețurile mari la electricitate rezultate din costurile indirecte cu emisiile, în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii. Spania și Portugalia au anunțat, de asemenea, investiții de peste 8 miliarde de euro în 2023 în măsuri de reducere a costurilor de producție a energiei și, implicit, a prețului pe piața angro de energie, în beneficiul consumatorilor.

România, Polonia, Ungaria, Cehia și Croația au implementat, de asemenea, scheme de ajutor de stat pentru a sprijini companiile în contextul războiului din Ucraina, însă considerăm că industria europeană are nevoie de egalitate în ceea ce privește alocarea fondurilor UE, care în prezent sunt direcționate în principal către producătorii de oțel din vestul Europei”, adaugă Ajay Aggarwal.

Potrivit președintelui Liberty Europe, principalele asociații din industria oțelului, WorldSteel și EUROFER, anticipează revenirea cererii în 2024, care va stabiliza prețurile. Estimările pozitive sunt influențate de reducerea nivelului de importuri din afara Uniunii Europene.

"Ne așteptăm ca îmbunătățirea condițiilor de piață anul acesta să dea mai mult dinamism operațiunilor noastre. Cu toate acestea, următoarele câteva luni vor continua să fie dificile în Europa, iar echipa noastră face eforturi în continuare pentru a depăși această perioadă”, conchide acesta.

Liberty Galați, unde în noiembrie a fost numit un nou manager general, este cel mai mare producător integrat de oțel din România, cu o capacitate de fabricație de aproximativ 3 milioane de tone de oțel pe an, pentru clienți din construcții, industria navală, petrol și gaze, precum și din sectorul producției de energie regenerabilă.

viewscnt
Afla mai multe despre
liberty galați
sidex
liberty europe
industria siderurgica