Impredictibilitatea livrărilor de gaze rusești din această iarnă, ca urmare a războiului din Ucraina, a declanșat o cursă contracronometru pentru înmagazinarea din timp a gazelor la nivelul UE. România este în grafic, depășind vineri pragul de 25 TWh de gaze înmagazinate, în weekend ajungând la un grad de umplere a depozitelor de peste 75% în pofida reducerii volumelor zilnice injectate, relevă date analizate de Profit.ro.
La începutul zilei de miercuri, 19 iulie (ultima zi cu date disponibile), România avea înmagazinați 24,96 TWh, iar ritmul de înmagazinare era de peste 101 GWh/zi sau de 0,3% din capacitatea totală de depozitare, ceea ce înseamnă că, la începutul zilei de vineri, volumul gazelor înmagazinate sărise de 25 TWh, iar până duminică gradul de umplere al depozitelor era de 75%.
Procentul de 75% se situează sub cel mediu la nivelul UE, de 82,5%, însă este extrem de ridicat, dat fiind faptul că România este cel de-al doilea producător de gaze al Uniunii.
În ultima perioadă, ca urmare a exploziei cererii din statele vecine, în special Ucraina (cerere venită din partea traderilor europeni în vederea înmagazinării) și Republica Moldova, ritmul de înmagazinare a scăzut cu o pătrime, de la 135 GWh/zi la 101 GWh/zi.
Însă, chiar și la acest ritm, depozitele, cu o capacitate totală de 33,86 TWh, vor fi umplute până la începutul iernii.
Anul trecut, de exemplu, România a atins volumul de 25 TWh înmagazinați de-abia pe 7 septembrie, cu peste o lună și jumătate mai târziu decât în acest an.
Profit.ro a semnalat că tranzitul gazelor prin România a explodat de la începutul lunii, dublându-se atât importurile din Bulgaria, cât și exporturile către Ucraina sau Republica Moldova. În plus, dat fiind surplusul de gaze de pe piața autohtonă, România a exportat net aproximativ 10% din producția internă.
Evoluția fluxurilor de gaze dintre România și Republica Moldova din ultima lună
Consumul redus, de aproximativ 105 GWh/zi, și înmagazinările, de 115 GWh/zi, nu se ridică la valoarea producției curente, de peste 230 GWh/zi, ceea ce face ca o parte din gazul produs intern să ia calea exporturilor.
În plus, importurile prin punctul de interconectare Negru Vodă, cu Bulgaria, au explodat practic de la începutul lunii, de la puțin peste 50 GWh/zi la peste 124 GWh/zi.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Proprietarul Alexandrion pregătește parc solar de peste 200 MW în DobrogeaÎn timp ce exporturile către Ungaria, prin punctul de interconectare de la Canadpalota, au rămas la nivelul maxim permis de capacitatea de transport, de 72-73 GWh/zi, cele către Ucraina s-au dublat, de la o medie de 20 de GWh/zi la peste 40 GWh/zi. Până pe 13 iunie, când din România au intrat în Ucraina 10 GWh, exporturile către statul vecin erau practic nule.
Evoluția fluxurilor de gaze dintre România și Ucraina din ultima lună
Și exporturile către Republica Moldova au explodat, de la o medie de 5 GWh la 2 zile la peste 17 GWh/zi.
CITEȘTE ȘI Primăria Capitalei, nou pas pentru achiziționarea celor 20 de minicentrale termiceExporturile către Ucraina sunt efectuate foarte probabil de traderi europeni, care vor să profite atât de nivelul scăzut de umplere a depozitelor, cât și de tarifele reduse de înmagazinare oferite de ucraineni.
Evoluția fluxurilor de gaze dintre Bulgaria și România din ultima lună
În timp ce, în Europa, la început de vară, depozitele sunt umplute în proporție de 80%, iar în România și Ungaria, de aproximativ 75%, în Ucraina situația este total contrară, doar 23,3% din capacitatea de depozitare uriașă (321 TWh, de 10 ori peste cea a României) fiind în prezent utilizată.